Zaharia 6 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Zaharia 6:1-15

A opta viziune: cele patru care

1Mi‑am ridicat din nou ochii, m‑am uitat și iată că patru care ieșeau dintre doi munți. Munții erau niște munți de bronz. 2La primul car erau niște cai roșii, la al doilea car erau cai negri, 3la al treilea car erau cai albi, iar la al patrulea car erau niște cai tărcați și puternici.

4L‑am întrebat atunci pe îngerul care vorbea cu mine:

– Ce sunt acestea, stăpâne?

5Îngerul mi‑a răspuns:

– Acestea sunt cele patru vânturi5 Sau: duhuri. ale cerurilor, care ies de unde stăteau, de lângă Stăpânul întregului pământ. 6Caii cei negri au ieșit, împreună cu carul lor, spre țara din nord, cei albi au ieșit după ei6 Sau: înspre apus., iar cei tărcați au ieșit spre țara din sud.

7Când cei puternici au ieșit și au cerut să meargă să străbată pământul, El a zis: „Duceți‑vă, străbateți pământul!“ Și ei au străbătut pământul.

8Apoi El m‑a chemat și mi‑a vorbit, zicând:

– Privește! Cei ce ies spre țara din nord au făcut să Se odihnească Duhul Meu în țara din nord!

Promisiunea regelui-preot care va reconstrui Templul

9Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând: 10„Să iei argint și aur de la exilații care au venit din Babilon: de la Heldai, de la Tobia și de la Iedaia. Să te duci tu însuți, în ziua aceea, și să intri în casa lui Iosia, fiul lui Țefania. 11Să iei argint și aur, să faci cu ele o coroană și s‑o pui pe capul marelui preot Iosua, fiul lui Iehoțadak. 12Apoi să‑i spui următoarele: «Așa vorbește Domnul Oștirilor: ‘Iată‑l pe omul, al cărui nume este Vlăstarul. El va da mlădițe din el și va zidi Templul Domnului! 13El va zidi Templul Domnului și va avea parte de măreție! El se va așeza și va împărăți pe tronul lui! Totodată va fi și preot pe tronul lui, existând armonie deplină între cele două îndatoriri!’»12-13 În plan apropiat este vorba despre Zerub-Babel, din spița lui David, și despre marele preot Iosua, deoarece în Israel cele două oficii nu se confundau; însă în plan îndepărtat este vorba despre Mesia, care va uni cele două oficii într‑o singură persoană (vezi Ps. 110). 14Coroana va fi pentru Heldai, pentru Tobia, pentru Iedaia și pentru Iosia, fiul lui Țefania, ca o aducere-aminte în Templul Domnului. 15Chiar și cei de departe vor veni și vor zidi Templul Domnului. Și veți ști astfel că Domnul Oștirilor M‑a trimis la voi. Aceasta însă se va întâmpla dacă veți asculta cu atenție de glasul Domnului Dumnezeul vostru.“