1Deschide‑ți porțile, Libanule,
ca să‑ți mistuie focul cedrii!
2Gemi, chiparosule, căci cedrul a căzut,
cei măreți au fost distruși!
Gemeți, stejari din Bașan,
căci pădurea cea deasă a fost doborâtă!
3Se aude geamătul păstorilor,
căci le‑a fost distrusă gloria3 Cu referire la pășunile întinse.!
Se aude urletul puilor de lei,
căci a fost distrusă mândria3 Cu referire la desișurile de pe malul Iordanului. Iordanului.
Doi păstori
4Așa vorbește Domnul Dumnezeul meu: „Păstorește turma care este pentru tăiere! 5Cei ce le cumpără, le taie și nu se simt vinovați, iar cei ce le vând, zic: «Binecuvântat să fie Domnul căci ne‑am îmbogățit!» Nici chiar păstorii lor nu le cruță! 6Căci nu‑i voi mai cruța pe locuitorii țării, zice Domnul, ci iată, îl voi da pe fiecare om pe mâna semenului său și pe mâna regelui său! Ei vor devasta țara, iar Eu n‑o voi elibera din mâna lor.“
7Atunci am păstorit turma care era pentru tăiere, și anume, pe cele asuprite din turmă. Am luat două toiege – pe unul l‑am numit „Bunăvoință7, 10 Sau: Plăcere.“, iar pe celălalt l‑am numit „Unire“ – și am păstorit turma. 8Într‑o lună m‑am descotorosit de cei trei păstori.
Sufletul meu nu i‑a8 Cel mai probabil cu referire la turmă, la popor. mai răbdat, iar sufletul lor se scârbise și el de mine! 9Am zis: „Nu vă voi mai păstori! Cea care este pe moarte să moară, cea care‑i de pierit să piară, iar cele ce vor rămâne, să se mănânce unele pe altele!“
10Apoi mi‑am luat toiagul numit „Bunăvoință“ și l‑am rupt, ca să rup astfel legământul pe care l‑am încheiat cu toate popoarele. 11A fost rupt în ziua aceea, iar cele asuprite din turmă, care au luat seama la mine, au știut că acesta era Cuvântul Domnului.
12Atunci le‑am zis: „Dacă găsiți cu cale, dați‑mi plata, dacă nu, nu mi‑o dați!“ Mi‑au cântărit ca plată treizeci de arginți12 Prețul unui sclav, printre israeliți (vezi Ex. 21:32); un preț derizoriu..
13Dar Domnul mi‑a zis: „Aruncă olarului prețul aceasta «onorabil»13 Domnul este ironic aici., la care am fost prețuit de către ei!“ Am luat cei treizeci de arginți și i‑am aruncat olarului, în Casa Domnului.
14Apoi am rupt și cel de‑al doilea toiag, numit „Unire“, ca să rup astfel frăția dintre Iuda și Israel. 15Domnul mi‑a zis: „Ia din nou uneltele păstorului nebun! 16Căci iată, voi ridica în țară un păstor căruia nu‑i va păsa de oile care pier. Pe cea tânără n‑o va căuta, pe cea rănită n‑o va vindeca, iar de cea sănătoasă nu se va îngriji, ci va mânca din carnea celor grase și le va smulge copitele.
17Vai de păstorul de nimic,
care își părăsește turma!
Să cadă sabia peste brațul lui
și pe ochiul lui cel drept!
Să i se usuce brațul în întregime
și să‑i orbească de tot ochiul drept!“
