Nouă Traducere În Limba Română

Zaharia 1

Chemare la pocăinţă

1În luna a opta, în cel de-al doilea an[a] al domniei lui Darius, Cuvântul Domnului a venit la profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, şi i-a zis:

Domnul s-a mâniat foarte tare pe strămoşii voştri! Spune-le deci celor din popor că aşa vorbeşte Domnul Oştirilor[b]: «Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul Oştirilor, şi mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul Oştirilor. Nu fiţi ca strămoşii voştri, cărora le proclamau profeţii din vechime, zicându-le din partea Domnului Oştirilor: ‘Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele!’ Ei n-au ascultat şi nici măcar nu Mi-au dat atenţie, zice Domnul. Unde sunt acum strămoşii voştri? Cât despre profeţi, trăiesc ei oare veşnic? Totuşi cuvintele şi hotărârile pe care le poruncisem slujitorilor Mei, profeţii, n-au atins ele, în cele din urmă, inima părinţilor voştri?»

Atunci ei s-au întors şi au spus: «Domnul Oştirilor ne-a făcut aşa cum hotărâse să ne facă, ca urmare a căilor şi a faptelor noastre.»“

Prima viziune: omul dintre mirţi

În a douăzeci şi patra zi a lunii a unsprezecea, adică luna Şebat[c], în cel de-al doilea an al domniei lui Darius, Cuvântul Domnului a venit la profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido. Zaharia a zis:

„M-am uitat în timpul nopţii şi iată că un bărbat era călare pe un cal roşu! El stătea între mirţii din vale, iar în urma lui erau cai roşii, bruni şi albi. Eu am întrebat:

– Ce sunt aceştia, stăpânul meu?

Îngerul care vorbea cu mine mi-a zis:

– Îţi voi arăta ce sunt!

10 Bărbatul care stătea între mirţi a răspuns:

– Aceştia sunt cei pe care i-a trimis Domnul să străbată pământul.

11 Ei i-au vorbit îngerului[d] Domnului, care stătea între mirţi, astfel: «Am străbătut pământul şi iată că tot pământul este liniştit şi în pace!»

12 Atunci îngerul Domnului a întrebat:

– Doamne al Oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim şi de cetăţile lui Iuda, pe care ai fost mânios în aceşti şaptezeci de ani[e]?

13 Domnul i-a răspuns cu vorbe bune îngerului care vorbea cu mine, cu vorbe de mângâiere.

14 Apoi îngerul care vorbea cu mine mi-a zis:

– Vesteşte şi zi că aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Sunt gelos pentru Ierusalim, am o mare gelozie pentru Sion, 15 dar sunt plin de mânie împotriva neamurilor care trăiesc fără grijă, căci Eu mă supărasem numai puţin însă ele au mărit nenorocirea!»

16 De aceea, aşa vorbeşte Domnul: «Mă întorc cu milă spre Ierusalim: Casa Mea de acolo va fi rezidită, zice Domnul Oştirilor, iar frânghia de măsurat va fi întinsă peste Ierusalim!»

17 Vesteşte mai departe şi spune că aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Cetăţile Mele se vor revărsa din nou de belşug! Domnul va mângâia iarăşi Sionul şi va alege din nou Ierusalimul!»“

A doua viziune: cele patru coarne şi cei patru artizani

18 Atunci mi-am ridicat ochii, m-am uitat şi am văzut patru coarne. 19 L-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine:

– Ce înseamnă acestea?

El mi-a răspuns:

– Acestea sunt coarnele care au împrăştiat Iuda, Israelul şi Ierusalimul.

20 Domnul mi-a arătat patru meşteşugari.

21 – Ce vin să facă aceştia? am întrebat eu.

El mi-a răspuns:

– Acelea sunt coarnele care l-au împrăştiat pe Iuda, astfel încât nici un om nu a mai putut ridica capul. Dar aceşti meşteşugari au venit să le sperie şi să taie coarnele neamurilor care şi-au ridicat cornul împotriva ţării lui Iuda, ca s-o împrăştie.

Notas al pie

  1. Zaharia 1:1 Octombrie-noiembrie 520 î.Cr.; Zaharia a fost contemporan cu Hagai (vezi nota de la Hagai 1:1)
  2. Zaharia 1:3 Ebr.: YHWH Ţevaot. Termenul ebraic pentru oştiri se poate referi: (1) la oştirile lui Israel (Ex. 7:4; Ps. 44:9 – v. 10 în TM); (2) la corpurile cereşti (Gen. 2:1; Deut. 4:19; Is. 40:26); (3) la îngeri (Ios. 5:14; 1 Regi 22:19; Ps. 148:2); probabil acest titlu face referire la suveranitatea lui Dumnezeu peste orice putere din univers; peste tot în carte
  3. Zaharia 1:7 15 februarie 519 î.Cr.
  4. Zaharia 1:11 Sau: Îngerului; peste tot în carte
  5. Zaharia 1:12 Vezi Ier. 25:11-12

O Livro

Zacarias 1

Uma chamada ao arrependimento

1Estas mensagens, da parte do Senhor, foram comunicadas ao profeta Zacarias (filho de Baraquias e neto de Ido), nos primeiros dias de Novembro, do segundo ano de reinado de Dario. O Senhor dos exércitos do céu zangou-se em extremo com vossos pais. Mas agora voltar-se-á a vosso favor novamente se se voltarem para ele. Não sejam como os vossos pais! Os primeiros profetas em vão insistiram com eles para que se arrependessem dos seus maus caminhos. Venham, tornem-se para mim, dizia o Senhor Deus. Mas não, não quiseram ouvir; não deram ouvidos.

5/6 Os vossos antepassados e os profetas, há muito que já faleceram; mas lembrem-se da lição que eles tiveram que aprender — é que a palavra de Deus é persistente! Apanhou-os e castigou-os. Por fim arrependeram-se. Tivemos o que merecíamos, reconheceram eles. Deus fez-nos aquilo que nos avisou que faria.

No dia quinze de Fevereiro — era ainda o segundo ano do reinado de Dario, o Senhor comunicou outra mensagem ao profeta Zacarias (filho de Baraquias e neto de Ido), numa visão dada durante a noite:

Vi um homem sentado num cavalo vermelho, que estava parado entre murtas, num vale. Atrás dele estavam outros cavalos, vermelhos, castanhos e brancos, cada um com o seu condutor. Um anjo pôs-se ao meu lado e perguntei-lhe: “Para que servem todos esses cavalos?”

“Vai ser-te dito.”

10 Então o condutor do cavalo vermelho respondeu-me: “O Senhor enviou-os para patrulharem a Terra.”

11 Nessa altura os outros cavaleiros dirigiram-se ao anjo do Senhor: “Acabámos de percorrer a Terra inteira; por toda a parte há prosperidade e paz.”

12 Após ter ouvido isto, o anjo do Senhor fez esta oração: “Ó Senhor dos exércitos celestiais, durante setenta anos a tua ira se derramou sobre Jerusalém e sobre as cidades de Judá. Quando mostrarás enfim a tua misericórdia sobre elas?”

13 O Senhor respondeu ao anjo que estava de pé ao meu lado, falando-lhe palavras de conforto e confiança.

14 Então o anjo disse: “Clama esta mensagem da parte do Senhor Deus dos exércitos celestiais: Pensas que não me preocupo com o que aconteceu em Judá e em Jerusalém? Sinto um grande zelo por elas. 15 É grande a minha ira contra os povos pagãos que as rodeiam e que vivem desafogadamente. Foi apenas durante certo tempo que estive voltado contra o meu povo, mas outros os afligiram mais do que deviam.

16 Por isso o Senhor declara: Voltei-me para Jerusalém cheio de bondade. O meu templo tornará a ser reconstruído, diz o Senhor dos exércitos celestiais, e o mesmo acontecerá com Jerusalém. 17 Repete o que disseste: O Senhor dos exércitos celestiais declara que as povoações de Israel tornarão a transbordar de prosperidade. O Senhor confortará novamente Jerusalém, abençoá-la-á, e viverá nela.”

Quatro chifres e quatro ferreiros

18 Então reparei em quatro chifres. 19 “Que são estes?”, perguntei ao anjo.

Respondeu-me: “Representam quatro forças mundiais que dispersaram Judá, Israel e Jerusalém.”

20 Depois o Senhor mostrou-me quatro ferreiros. 21 “Que vieram estes homens fazer?”, perguntei.

O anjo respondeu: “Vieram para derrubar as quatro forças que dispersaram Judá, tão terrivelmente; vieram para os triturar na bigorna e os lançarem para longe.”