Zaharia 1 – NTLR & NVI

Nouă Traducere În Limba Română

Zaharia 1:1-21

Chemare la pocăință

1În luna a opta, în al doilea an1 Octombrie-noiembrie 520 î.Cr.; Zaharia a fost contemporan cu Hagai (vezi nota de la Hag. 1:1). al lui Darius, Cuvântul Domnului i‑a vorbit profetului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând:

2Domnul S‑a mâniat foarte tare pe părinții voștri. 3Spune‑le deci: «Așa vorbește Domnul Oștirilor3 Ebr.: YHWH Țebaot. Termenul ebraic pentru oștiri se poate referi: (1) la oștirile lui Israel (Ex. 7:4; Ps. 44:9); (2) la corpurile cerești (Gen. 2:1; Deut. 4:19; Is. 40:26); (3) la îngeri (Ios. 5:14; 1 Regi 22:19; Ps. 148:2). Acest titlu face referire, probabil, la suveranitatea lui Dumnezeu peste orice putere din univers [peste tot în carte].: întoarceți‑vă la Mine, zice Domnul Oștirilor, și Mă voi întoarce și Eu la voi, zice Domnul Oștirilor. 4Nu fiți ca părinții voștri, cărora profeții cei dintâi le proclamau, zicând: ‘Așa vorbește Domnul Oștirilor: întoarceți‑vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele.’ Ei însă n‑au ascultat și nici măcar n‑au luat aminte la Mine, zice Domnul. 5Unde sunt acum părinții voștri? Cât despre profeți, trăiesc ei oare pe vecie? 6Totuși, cuvintele și hotărârile pe care le poruncisem robilor Mei, profeții, nu i‑au atins ele pe părinții voștri?

Atunci ei s‑au întors și au zis: ‘Domnul Oștirilor ne‑a făcut așa cum hotărâse să ne facă, după căile și faptele noastre.’»“

Prima viziune: omul dintre mirți

7În a douăzeci și patra zi a lunii a unsprezecea, luna Șebat7 15 februarie 519 î.Cr., în cel de‑al doilea an al lui Darius, Cuvântul Domnului i‑a vorbit profetului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând:

8M‑am uitat în timpul nopții și iată că un bărbat era călare pe un cal roșu. El stătea între mirții din vale, iar în urma lui erau cai roșii, bruni și albi.

9Eu am întrebat:

– Ce sunt aceștia, stăpâne?

Îngerul care vorbea cu mine mi‑a zis:

– Îți voi arăta ce sunt aceștia.

10Bărbatul care stătea între mirți a răspuns și a zis:

– Aceștia sunt cei pe care i‑a trimis Domnul ca să cutreiere pământul.

11Ei I‑au răspuns Îngerului11 Sau: îngerului [peste tot în carte]. Domnului, Care stătea între mirți, și I‑au zis: „Am cutreierat pământul și iată că tot pământul este așezat și liniștit.“

12Îngerul Domnului a întrebat, zicând:

– Doamne al Oștirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim și de cetățile lui Iuda, pe care ai fost mânios în acești șaptezeci de ani12 Vezi Ier. 25:11-12.?

13Apoi Domnul i‑a răspuns cu vorbe bune îngerului care vorbea cu mine, cu vorbe de mângâiere.

14Îngerul care vorbea cu mine mi‑a zis:

– Vestește și spune: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Sunt gelos pentru Ierusalim, am o mare gelozie pentru Sion, 15dar sunt plin de mânie împotriva neamurilor care trăiesc fără grijă, căci Eu Mă supărasem numai puțin însă ele au mărit nenorocirea.»

16De aceea, așa vorbește Domnul: «Mă întorc cu milă spre Ierusalim: Casa Mea de acolo va fi rezidită, zice Domnul Oștirilor, iar frânghia de măsurat va fi întinsă peste Ierusalim.»“

17Vestește mai departe și spune: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Cetățile Mele se vor revărsa din nou de belșug. Domnul va mângâia iarăși Sionul și va alege din nou Ierusalimul.»“

A doua viziune: cele patru coarne și cei patru meșteșugari

18Atunci mi‑am ridicat ochii, m‑am uitat, și iată că erau patru coarne18 Coarnele sunt armele de bază și ornamentele unui animal, mărimea și condiția acestora fiind indiciul puterii, al poziției și al sănătății/virilității lui. Prin urmare, cornul a ajuns să reprezinte în Biblie puterea, demnitatea și autoritatea, precum și victoria în luptă. În multe basoreliefuri mesopotamieme regii și zeitățile apar purtând coroane cu coarne pe ele. De asemenea, cornul se referă și la posteritate, la urmașii cuiva (vezi 2 Sam. 2:1; 1 Cron. 25:5; Ps. 132:17) [peste tot în capitol]..

19L‑am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine:

– Ce sunt acestea?

El mi‑a răspuns:

– Acestea sunt coarnele care au împrăștiat Iuda, Israelul și Ierusalimul.

20Domnul mi‑a arătat patru meșteșugari.

21Eu am întrebat:

– Ce vin să facă aceștia?

El mi‑a răspuns:

– Acelea sunt coarnele care l‑au împrăștiat pe Iuda, astfel încât niciun om nu și‑a mai ridicat capul. Dar acești meșteșugari au venit să le înspăimânte și să taie coarnele neamurilor care și‑au ridicat cornul împotriva țării lui Iuda ca s‑o împrăștie.

Nueva Versión Internacional

Zacarías 1:1-21

Un llamado a volver al Señor

1En el mes octavo del segundo año del reinado de Darío, la palabra del Señor vino al profeta Zacarías, hijo de Berequías y nieto de Idó:

2«El Señor está ardiendo en ira contra los antepasados de ustedes. 3Por lo tanto, advierte al pueblo que así dice el Señor de los Ejércitos:

»“Vuélvanse a mí,

y yo me volveré a ustedes”,

afirma el Señor de los Ejércitos.

4»“No sean como sus antepasados,

a quienes les proclamaron

los antiguos profetas

que así dice el Señor de los Ejércitos:

‘Vuélvanse de sus malos caminos

y de sus malas prácticas’.

Porque ellos no me obedecieron

ni me prestaron atención”,

afirma el Señor.

5»“¿Dónde están los antepasados de ustedes?

¿Acaso los profetas vivirán para siempre?

6¿No se cumplieron en sus antepasados

las palabras y los estatutos

que a mis siervos los profetas

ordené comunicarles?

»”Entonces ellos se volvieron al Señor y dijeron: ‘El Señor de los Ejércitos nos ha tratado tal y como había decidido hacerlo: conforme a lo que merecen nuestros caminos y nuestras acciones’ ”».

El hombre entre los arrayanes

7En el segundo año del reinado de Darío, en el día veinticuatro del mes de sebat, que es el mes undécimo, la palabra del Señor vino al profeta Zacarías, hijo de Berequías y nieto de Idó: 8Una noche tuve una visión, en la que vi a un hombre montado en un caballo rojo. Ese hombre se detuvo entre los arrayanes que había en una hondonada. Detrás de él había jinetes en caballos rojos, marrones y blancos. 9Yo pregunté: «¿Qué significan estos jinetes, mi señor?». El ángel que hablaba conmigo me respondió: «Voy a explicarte lo que significan». 10Y el hombre que estaba entre los arrayanes me dijo: «El Señor ha enviado estos jinetes a recorrer la tierra».

11Los jinetes informaron al ángel del Señor que estaba entre los arrayanes: «Hemos recorrido toda la tierra. Por cierto, la encontramos tranquila y en paz». 12Ante esto, el ángel del Señor respondió: «Señor de los Ejércitos, ¿hasta cuándo te negarás a compadecerte de Jerusalén y de las ciudades de Judá con las que has estado enojado estos setenta años?».

13El Señor respondió con palabras buenas y consoladoras al ángel que hablaba conmigo. 14Luego el ángel me dijo: «Proclama este mensaje de parte del Señor de los Ejércitos:

»“Mi amor por Jerusalén y por Sión

me hace sentir celos por ellas.

15En cambio, estoy lleno de ira

con las naciones engreídas.

Mi enojo era poco,

pero ellas lo agravaron”.

16»Por lo tanto, así dice el Señor:

“Volveré a compadecerme de Jerusalén.

Allí se reconstruirá mi Templo

y se extenderá el cordel de medir sobre Jerusalén”,

afirma el Señor de los Ejércitos.

17»Proclama además lo siguiente de parte del Señor de los Ejércitos:

»“Otra vez mis ciudades rebosarán de bienes,

otra vez el Señor consolará a Sión,

otra vez escogerá a Jerusalén”».

Cuatro cuernos y cuatro herreros

18Alcé la vista y vi ante mí cuatro cuernos. 19Pregunté entonces al ángel que hablaba conmigo: «¿Qué significan estos cuernos?». Y el ángel me respondió: «Estos cuernos son los poderes que dispersaron a Judá, a Israel y a Jerusalén».

20Luego el Señor me mostró cuatro herreros. 21Pregunté: «¿Y estos qué han venido a hacer?». Me respondió: «Los cuernos son los poderes que dispersaron a Judá, a tal punto que nadie pudo volver a levantar la cabeza. Los herreros han venido para aterrorizarlos y deshacer el poder de las naciones que levantaron su cuerno contra la tierra de Judá y dispersaron a sus habitantes».