Nouă Traducere În Limba Română

Zaharia 1

Chemare la pocăinţă

1În luna a opta, în cel de-al doilea an[a] al domniei lui Darius, Cuvântul Domnului a venit la profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, şi i-a zis:

Domnul s-a mâniat foarte tare pe strămoşii voştri! Spune-le deci celor din popor că aşa vorbeşte Domnul Oştirilor[b]: «Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul Oştirilor, şi mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul Oştirilor. Nu fiţi ca strămoşii voştri, cărora le proclamau profeţii din vechime, zicându-le din partea Domnului Oştirilor: ‘Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele!’ Ei n-au ascultat şi nici măcar nu Mi-au dat atenţie, zice Domnul. Unde sunt acum strămoşii voştri? Cât despre profeţi, trăiesc ei oare veşnic? Totuşi cuvintele şi hotărârile pe care le poruncisem slujitorilor Mei, profeţii, n-au atins ele, în cele din urmă, inima părinţilor voştri?»

Atunci ei s-au întors şi au spus: «Domnul Oştirilor ne-a făcut aşa cum hotărâse să ne facă, ca urmare a căilor şi a faptelor noastre.»“

Prima viziune: omul dintre mirţi

În a douăzeci şi patra zi a lunii a unsprezecea, adică luna Şebat[c], în cel de-al doilea an al domniei lui Darius, Cuvântul Domnului a venit la profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido. Zaharia a zis:

„M-am uitat în timpul nopţii şi iată că un bărbat era călare pe un cal roşu! El stătea între mirţii din vale, iar în urma lui erau cai roşii, bruni şi albi. Eu am întrebat:

– Ce sunt aceştia, stăpânul meu?

Îngerul care vorbea cu mine mi-a zis:

– Îţi voi arăta ce sunt!

10 Bărbatul care stătea între mirţi a răspuns:

– Aceştia sunt cei pe care i-a trimis Domnul să străbată pământul.

11 Ei i-au vorbit îngerului[d] Domnului, care stătea între mirţi, astfel: «Am străbătut pământul şi iată că tot pământul este liniştit şi în pace!»

12 Atunci îngerul Domnului a întrebat:

– Doamne al Oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim şi de cetăţile lui Iuda, pe care ai fost mânios în aceşti şaptezeci de ani[e]?

13 Domnul i-a răspuns cu vorbe bune îngerului care vorbea cu mine, cu vorbe de mângâiere.

14 Apoi îngerul care vorbea cu mine mi-a zis:

– Vesteşte şi zi că aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Sunt gelos pentru Ierusalim, am o mare gelozie pentru Sion, 15 dar sunt plin de mânie împotriva neamurilor care trăiesc fără grijă, căci Eu mă supărasem numai puţin însă ele au mărit nenorocirea!»

16 De aceea, aşa vorbeşte Domnul: «Mă întorc cu milă spre Ierusalim: Casa Mea de acolo va fi rezidită, zice Domnul Oştirilor, iar frânghia de măsurat va fi întinsă peste Ierusalim!»

17 Vesteşte mai departe şi spune că aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Cetăţile Mele se vor revărsa din nou de belşug! Domnul va mângâia iarăşi Sionul şi va alege din nou Ierusalimul!»“

A doua viziune: cele patru coarne şi cei patru artizani

18 Atunci mi-am ridicat ochii, m-am uitat şi am văzut patru coarne. 19 L-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine:

– Ce înseamnă acestea?

El mi-a răspuns:

– Acestea sunt coarnele care au împrăştiat Iuda, Israelul şi Ierusalimul.

20 Domnul mi-a arătat patru meşteşugari.

21 – Ce vin să facă aceştia? am întrebat eu.

El mi-a răspuns:

– Acelea sunt coarnele care l-au împrăştiat pe Iuda, astfel încât nici un om nu a mai putut ridica capul. Dar aceşti meşteşugari au venit să le sperie şi să taie coarnele neamurilor care şi-au ridicat cornul împotriva ţării lui Iuda, ca s-o împrăştie.

Notas al pie

  1. Zaharia 1:1 Octombrie-noiembrie 520 î.Cr.; Zaharia a fost contemporan cu Hagai (vezi nota de la Hagai 1:1)
  2. Zaharia 1:3 Ebr.: YHWH Ţevaot. Termenul ebraic pentru oştiri se poate referi: (1) la oştirile lui Israel (Ex. 7:4; Ps. 44:9 – v. 10 în TM); (2) la corpurile cereşti (Gen. 2:1; Deut. 4:19; Is. 40:26); (3) la îngeri (Ios. 5:14; 1 Regi 22:19; Ps. 148:2); probabil acest titlu face referire la suveranitatea lui Dumnezeu peste orice putere din univers; peste tot în carte
  3. Zaharia 1:7 15 februarie 519 î.Cr.
  4. Zaharia 1:11 Sau: Îngerului; peste tot în carte
  5. Zaharia 1:12 Vezi Ier. 25:11-12

New International Reader's Version

Zechariah 1

The Lord Wants His People to Return to Him

1A message from the Lord came to Zechariah the prophet. Zechariah was the son of Berekiah. Berekiah was the son of Iddo. It was the eighth month of the second year that Darius was king of Persia. Here is what Zechariah said.

The Lord who rules over all was very angry with your people of long ago. And now he says to us, “Return to me. Then I will return to you,” announces the Lord. “Do not be like your people of long ago. The earlier prophets gave them my message. I said, ‘Stop doing what is evil. Turn away from your sinful practices.’ But they would not listen to me. They would not pay any attention,” announces the Lord. “Where are those people now? And what about my prophets? Do they live forever? I commanded my servants the prophets what to say. I told them what I planned to do. But your people refused to obey me. So I had to punish them.

“Then they had a change of heart. They said, ‘The Lord who rules over all has punished us because of how we have lived. He was fair and right to do that. He has done to us just what he decided to do.’ ”

A Vision of a Horseman Among Some Myrtle Trees

A message from the Lord came to Zechariah the prophet. Zechariah was the son of Berekiah. Berekiah was the son of Iddo. The message came during the second year that Darius was king. It was the 24th day of the 11th month. That’s the month of Shebat.

I had a vision at night. I saw a man sitting on a red horse. He was standing among the myrtle trees in a valley. Behind him were red, brown and white horses.

An angel was talking with me. I asked him, “Sir, what are these?”

He answered, “I will show you what they are.”

10 Then the man standing among the myrtle trees spoke. He said, “They are the messengers the Lord has sent out. He told them to go all through the earth.”

11 They brought a report to the angel of the Lord. He was standing among the myrtle trees. They said to him, “We have gone all through the earth. We’ve found the whole world enjoying peace and rest.”

12 Then the angel of the Lord spoke up. He said, “Lord, you rule over all. How long will you keep from showing your tender love to Jerusalem? How long will you keep it from the towns of Judah? You have been angry with them for 70 years.” 13 So the Lord replied with kind and comforting words. He spoke them to the angel who talked with me.

14 Then the angel said, “Announce this message. Say, ‘The Lord who rules over all says, “I am very jealous for my people in Jerusalem and Zion. 15 And I am very angry with the nations that feel secure. I was only a little angry with my people. But the nations went too far and tried to wipe them out.”

16 “ ‘So the Lord says, “I will return to Jerusalem. I will show its people my tender love. My temple will be rebuilt there. Workers will use a measuring line when they rebuild Jerusalem,” announces the Lord.

17 “ ‘He says, “My towns will be filled with good things once more. I will comfort Zion. And I will choose Jerusalem again.” ’ ”

A Vision of Four Horns and Four Skilled Workers

18 Then I looked up and saw four animal horns. 19 I spoke to the angel who was talking with me. “What are these horns?” I asked.

He said, “They are the powerful nations that scattered Judah, Israel and Jerusalem.”

20 Then the Lord showed me four skilled workers. 21 I asked, “What are they coming to do?”

He answered, “The horns are the powerful nations that scattered the people of Judah. That made Judah helpless. But these four skilled workers have come to terrify the horns. The workers will destroy the power of those nations. Those nations had used their power to scatter Judah’s people.”