Chemare la pocăință
1În luna a opta, în al doilea an1 Octombrie-noiembrie 520 î.Cr.; Zaharia a fost contemporan cu Hagai (vezi nota de la Hag. 1:1). al lui Darius, Cuvântul Domnului i‑a vorbit profetului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând:
2„Domnul S‑a mâniat foarte tare pe părinții voștri. 3Spune‑le deci: «Așa vorbește Domnul Oștirilor3 Ebr.: YHWH Țebaot. Termenul ebraic pentru oștiri se poate referi: (1) la oștirile lui Israel (Ex. 7:4; Ps. 44:9); (2) la corpurile cerești (Gen. 2:1; Deut. 4:19; Is. 40:26); (3) la îngeri (Ios. 5:14; 1 Regi 22:19; Ps. 148:2). Acest titlu face referire, probabil, la suveranitatea lui Dumnezeu peste orice putere din univers [peste tot în carte].: întoarceți‑vă la Mine, zice Domnul Oștirilor, și Mă voi întoarce și Eu la voi, zice Domnul Oștirilor. 4Nu fiți ca părinții voștri, cărora profeții cei dintâi le proclamau, zicând: ‘Așa vorbește Domnul Oștirilor: întoarceți‑vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele.’ Ei însă n‑au ascultat și nici măcar n‑au luat aminte la Mine, zice Domnul. 5Unde sunt acum părinții voștri? Cât despre profeți, trăiesc ei oare pe vecie? 6Totuși, cuvintele și hotărârile pe care le poruncisem robilor Mei, profeții, nu i‑au atins ele pe părinții voștri?
Atunci ei s‑au întors și au zis: ‘Domnul Oștirilor ne‑a făcut așa cum hotărâse să ne facă, după căile și faptele noastre.’»“
Prima viziune: omul dintre mirți
7În a douăzeci și patra zi a lunii a unsprezecea, luna Șebat7 15 februarie 519 î.Cr., în cel de‑al doilea an al lui Darius, Cuvântul Domnului i‑a vorbit profetului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând:
8M‑am uitat în timpul nopții și iată că un bărbat era călare pe un cal roșu. El stătea între mirții din vale, iar în urma lui erau cai roșii, bruni și albi.
9Eu am întrebat:
– Ce sunt aceștia, stăpâne?
Îngerul care vorbea cu mine mi‑a zis:
– Îți voi arăta ce sunt aceștia.
10Bărbatul care stătea între mirți a răspuns și a zis:
– Aceștia sunt cei pe care i‑a trimis Domnul ca să cutreiere pământul.
11Ei I‑au răspuns Îngerului11 Sau: îngerului [peste tot în carte]. Domnului, Care stătea între mirți, și I‑au zis: „Am cutreierat pământul și iată că tot pământul este așezat și liniștit.“
12Îngerul Domnului a întrebat, zicând:
– Doamne al Oștirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim și de cetățile lui Iuda, pe care ai fost mânios în acești șaptezeci de ani12 Vezi Ier. 25:11-12.?
13Apoi Domnul i‑a răspuns cu vorbe bune îngerului care vorbea cu mine, cu vorbe de mângâiere.
14Îngerul care vorbea cu mine mi‑a zis:
– Vestește și spune: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Sunt gelos pentru Ierusalim, am o mare gelozie pentru Sion, 15dar sunt plin de mânie împotriva neamurilor care trăiesc fără grijă, căci Eu Mă supărasem numai puțin însă ele au mărit nenorocirea.»
16De aceea, așa vorbește Domnul: «Mă întorc cu milă spre Ierusalim: Casa Mea de acolo va fi rezidită, zice Domnul Oștirilor, iar frânghia de măsurat va fi întinsă peste Ierusalim.»“
17Vestește mai departe și spune: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Cetățile Mele se vor revărsa din nou de belșug. Domnul va mângâia iarăși Sionul și va alege din nou Ierusalimul.»“
A doua viziune: cele patru coarne și cei patru meșteșugari
18Atunci mi‑am ridicat ochii, m‑am uitat, și iată că erau patru coarne18 Coarnele sunt armele de bază și ornamentele unui animal, mărimea și condiția acestora fiind indiciul puterii, al poziției și al sănătății/virilității lui. Prin urmare, cornul a ajuns să reprezinte în Biblie puterea, demnitatea și autoritatea, precum și victoria în luptă. În multe basoreliefuri mesopotamieme regii și zeitățile apar purtând coroane cu coarne pe ele. De asemenea, cornul se referă și la posteritate, la urmașii cuiva (vezi 2 Sam. 2:1; 1 Cron. 25:5; Ps. 132:17) [peste tot în capitol]..
19L‑am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine:
– Ce sunt acestea?
El mi‑a răspuns:
– Acestea sunt coarnele care au împrăștiat Iuda, Israelul și Ierusalimul.
20Domnul mi‑a arătat patru meșteșugari.
21Eu am întrebat:
– Ce vin să facă aceștia?
El mi‑a răspuns:
– Acelea sunt coarnele care l‑au împrăștiat pe Iuda, astfel încât niciun om nu și‑a mai ridicat capul. Dar acești meșteșugari au venit să le înspăimânte și să taie coarnele neamurilor care și‑au ridicat cornul împotriva țării lui Iuda ca s‑o împrăștie.
Sacharjas Visionen
(Kapitel 1–6)
Kehrt um!
1Im 2. Regierungsjahr des persischen Königs Darius, im 8. Monat, empfing der Prophet Sacharja, der Sohn von Berechja und Enkel von Iddo, eine Botschaft vom Herrn. Gott sprach zu ihm:
2»Ich, der Herr, war voller Zorn über eure Vorfahren und musste sie hart bestrafen. 3Darum richte dem Volk von mir, dem allmächtigen Gott, aus: Kehrt um, kommt zu mir zurück! Dann wende auch ich mich euch wieder zu. Denn ich bin der Herr, und mein Wort gilt! 4Seid nicht wie eure Vorfahren, die nicht auf mich hören wollten, als ich ihnen durch die Propheten zurufen ließ: ›So spricht der Herr, der allmächtige Gott: Kehrt um von euren falschen Wegen; hört endlich auf, Böses zu tun!‹ Sie schenkten meinen Worten keine Beachtung. 5Und wo sind sie nun? Eure Vorfahren sind längst gestorben, und auch die Propheten leben nicht mehr. 6Doch was ich durch meine Diener, die Propheten, ankündigen ließ, das hat sich an euren Vorfahren erfüllt. Da kehrten sie von ihren falschen Wegen um und gaben zu: ›Der Herr, der allmächtige Gott, hat uns für unsere Taten bestraft, genau wie er es angedroht hatte.‹«
Die erste Vision: Reiter
7Im 2. Regierungsjahr des Königs Darius, am 24. Tag des 11. Monats, des Monats Schebat, empfing der Prophet Sacharja, der Sohn von Berechja und Enkel von Iddo, wieder eine Botschaft vom Herrn. Er berichtet:
8In jener Nacht hatte ich eine Vision. Ich sah einen Mann auf einem rotbraunen Pferd, der zwischen den Myrtensträuchern im Tal Halt machte. Hinter ihm waren noch andere Reiter auf rotbraunen, fuchsroten und weißen Pferden. 9»Mein Herr, wer sind diese Reiter?«, fragte ich den Engel, der mir alles erklären sollte. Er antwortete: »Das wirst du gleich erfahren.« 10Da sagte der Mann, der zwischen den Myrtensträuchern gehalten hatte: »Diese Reiter hat Gott, der Herr, ausgesandt, um durch alle Länder der Welt zu ziehen.« 11Nun wandten sich die Reiter an den Engel des Herrn, der zwischen den Myrtensträuchern stand, und berichteten: »Wir haben die ganze Erde durchstreift, und überall herrscht Ruhe.« 12Da rief der Engel des Herrn: »Herr, du allmächtiger Gott, wie lange soll das noch so weitergehen? Wann endlich hast du Erbarmen mit den Menschen in Jerusalem und in den anderen Städten Judas? Schon siebzig Jahre lang lastet dein Zorn auf ihnen!«
13Der Herr antwortete dem Engel, mit dem ich geredet hatte. Er tröstete ihn und machte ihm Mut. 14Dann wandte sich der Engel wieder an mich und befahl:
»Verkünde den Menschen: ›So spricht der Herr, der allmächtige Gott: Meine Liebe zu Jerusalem und zum Berg Zion ist ungebrochen; voller Leidenschaft werde ich mich wieder für sie einsetzen. 15Doch die Völker, die sich jetzt noch so sicher fühlen, werden meinen gewaltigen Zorn zu spüren bekommen. Ich wollte mein Volk bloß eine kurze Zeit lang bestrafen, doch sie haben es ganz ins Unglück gestürzt. 16Darum will ich Erbarmen haben und mich Jerusalem aufs Neue zuwenden. Mein Tempel soll wieder aufgebaut werden, ja, die ganze Stadt soll neu erstehen1,16 Wörtlich: die Messschnur soll über Jerusalem gespannt werden.. Das verspreche ich, der Herr, der allmächtige Gott!‹ 17Und auch das sollst du verkünden: ›Mit lauter Gutem werde ich mein Volk beschenken; in ihren Städten soll es an nichts fehlen. Zion werde ich trösten, und Jerusalem wird wieder meine auserwählte Stadt sein. Mein Wort gilt, denn ich bin der Herr, der allmächtige Gott!‹«
