Nouă Traducere În Limba Română

Zaharia 1

Chemare la pocăinţă

1În luna a opta, în cel de-al doilea an[a] al domniei lui Darius, Cuvântul Domnului a venit la profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, şi i-a zis:

Domnul s-a mâniat foarte tare pe strămoşii voştri! Spune-le deci celor din popor că aşa vorbeşte Domnul Oştirilor[b]: «Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul Oştirilor, şi mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul Oştirilor. Nu fiţi ca strămoşii voştri, cărora le proclamau profeţii din vechime, zicându-le din partea Domnului Oştirilor: ‘Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele!’ Ei n-au ascultat şi nici măcar nu Mi-au dat atenţie, zice Domnul. Unde sunt acum strămoşii voştri? Cât despre profeţi, trăiesc ei oare veşnic? Totuşi cuvintele şi hotărârile pe care le poruncisem slujitorilor Mei, profeţii, n-au atins ele, în cele din urmă, inima părinţilor voştri?»

Atunci ei s-au întors şi au spus: «Domnul Oştirilor ne-a făcut aşa cum hotărâse să ne facă, ca urmare a căilor şi a faptelor noastre.»“

Prima viziune: omul dintre mirţi

În a douăzeci şi patra zi a lunii a unsprezecea, adică luna Şebat[c], în cel de-al doilea an al domniei lui Darius, Cuvântul Domnului a venit la profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido. Zaharia a zis:

„M-am uitat în timpul nopţii şi iată că un bărbat era călare pe un cal roşu! El stătea între mirţii din vale, iar în urma lui erau cai roşii, bruni şi albi. Eu am întrebat:

– Ce sunt aceştia, stăpânul meu?

Îngerul care vorbea cu mine mi-a zis:

– Îţi voi arăta ce sunt!

10 Bărbatul care stătea între mirţi a răspuns:

– Aceştia sunt cei pe care i-a trimis Domnul să străbată pământul.

11 Ei i-au vorbit îngerului[d] Domnului, care stătea între mirţi, astfel: «Am străbătut pământul şi iată că tot pământul este liniştit şi în pace!»

12 Atunci îngerul Domnului a întrebat:

– Doamne al Oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim şi de cetăţile lui Iuda, pe care ai fost mânios în aceşti şaptezeci de ani[e]?

13 Domnul i-a răspuns cu vorbe bune îngerului care vorbea cu mine, cu vorbe de mângâiere.

14 Apoi îngerul care vorbea cu mine mi-a zis:

– Vesteşte şi zi că aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Sunt gelos pentru Ierusalim, am o mare gelozie pentru Sion, 15 dar sunt plin de mânie împotriva neamurilor care trăiesc fără grijă, căci Eu mă supărasem numai puţin însă ele au mărit nenorocirea!»

16 De aceea, aşa vorbeşte Domnul: «Mă întorc cu milă spre Ierusalim: Casa Mea de acolo va fi rezidită, zice Domnul Oştirilor, iar frânghia de măsurat va fi întinsă peste Ierusalim!»

17 Vesteşte mai departe şi spune că aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Cetăţile Mele se vor revărsa din nou de belşug! Domnul va mângâia iarăşi Sionul şi va alege din nou Ierusalimul!»“

A doua viziune: cele patru coarne şi cei patru artizani

18 Atunci mi-am ridicat ochii, m-am uitat şi am văzut patru coarne. 19 L-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine:

– Ce înseamnă acestea?

El mi-a răspuns:

– Acestea sunt coarnele care au împrăştiat Iuda, Israelul şi Ierusalimul.

20 Domnul mi-a arătat patru meşteşugari.

21 – Ce vin să facă aceştia? am întrebat eu.

El mi-a răspuns:

– Acelea sunt coarnele care l-au împrăştiat pe Iuda, astfel încât nici un om nu a mai putut ridica capul. Dar aceşti meşteşugari au venit să le sperie şi să taie coarnele neamurilor care şi-au ridicat cornul împotriva ţării lui Iuda, ca s-o împrăştie.

Notas al pie

  1. Zaharia 1:1 Octombrie-noiembrie 520 î.Cr.; Zaharia a fost contemporan cu Hagai (vezi nota de la Hagai 1:1)
  2. Zaharia 1:3 Ebr.: YHWH Ţevaot. Termenul ebraic pentru oştiri se poate referi: (1) la oştirile lui Israel (Ex. 7:4; Ps. 44:9 – v. 10 în TM); (2) la corpurile cereşti (Gen. 2:1; Deut. 4:19; Is. 40:26); (3) la îngeri (Ios. 5:14; 1 Regi 22:19; Ps. 148:2); probabil acest titlu face referire la suveranitatea lui Dumnezeu peste orice putere din univers; peste tot în carte
  3. Zaharia 1:7 15 februarie 519 î.Cr.
  4. Zaharia 1:11 Sau: Îngerului; peste tot în carte
  5. Zaharia 1:12 Vezi Ier. 25:11-12

Nueva Versión Internacional (Castilian)

Zacarías 1

Un llamado a volver al Señor

1En el mes octavo del segundo año del reinado de Darío, la palabra del Señor vino al profeta Zacarías, hijo de Berequías y nieto de Idó:

«El Señor está ardiendo en ira contra vuestros antepasados. Por lo tanto, adviértele al pueblo que así dice el Señor Todopoderoso:

»“Volveos a mí,
    y yo me volveré a vosotros
            —afirma el Señor Todopoderoso—.

»”No seáis como vuestros antepasados,
    a quienes les proclamaron
    los profetas de antaño
que así dice el Señor Todopoderoso:
    ‘Volveos de vuestra mala conducta
    y de vuestras malas acciones’.
Porque ellos no me obedecieron
    ni me prestaron atención
            —afirma el Señor—.

»”¿Dónde están vuestros antepasados?
    ¿Acaso los profetas siguen con vida?
¿No se cumplieron en vuestros antepasados
    las palabras y los decretos
que a mis siervos los profetas
    ordené comunicarles?

»”Entonces ellos se volvieron al Señor, y dijeron: ‘El Señor Todopoderoso nos ha tratado tal y como había resuelto hacerlo: conforme a lo que merecen nuestra conducta y nuestras acciones’ ”».

El hombre entre los arrayanes

En el segundo año del reinado de Darío, en el día veinticuatro del mes de sebat, que es el mes undécimo, la palabra del Señor vino al profeta Zacarías, hijo de Berequías y nieto de Idó: Una noche tuve una visión, en la que vi a un hombre montado en un caballo alazán. Ese hombre se detuvo entre los arrayanes que había en una hondonada. Detrás de él había jinetes en caballos alazanes, bayos y blancos. Yo le pregunté: «¿Qué significan estos jinetes, mi señor?» El ángel que hablaba conmigo me respondió: «Voy a explicarte lo que significan». 10 Y el hombre que estaba entre los arrayanes me dijo: «El Señor ha enviado estos jinetes a recorrer toda la tierra».

11 Los jinetes informaron al ángel del Señor que estaba entre los arrayanes: «Hemos recorrido toda la tierra. Por cierto, la encontramos tranquila y en paz». 12 Ante esto, el ángel del Señor replicó: «Señor Todopoderoso, ¿hasta cuándo te negarás a compadecerte de Jerusalén y de las ciudades de Judá, con las que has estado enojado estos setenta años?»

13 El Señor le respondió con palabras buenas y consoladoras al ángel que hablaba conmigo, 14 y luego el ángel me dijo: «Proclama este mensaje de parte del Señor Todopoderoso:

»“Mi amor por Sión y por Jerusalén
    me hace sentir celos por ellas.
15 En cambio, estoy lleno de ira
    con las naciones engreídas.
Mi enojo no era tan grave,
    pero ellas lo agravaron más”.

16 »Por lo tanto, así dice el Señor:
    “Volveré a compadecerme de Jerusalén.
Allí se reconstruirá mi templo,
    y se extenderá el cordel de medir,
            afirma el Señor Todopoderoso”.

17 »Proclama además lo siguiente de parte del Señor Todopoderoso:

»“Otra vez mis ciudades rebosarán de bienes,
    otra vez el Señor consolará a Sión,
    otra vez escogerá a Jerusalén”».

18 Alcé la vista, ¡y vi ante mí cuatro cuernos! 19 Le pregunté entonces al ángel que hablaba conmigo: «¿Qué significan estos cuernos?» Y el ángel me respondió: «Estos cuernos son los poderes que dispersaron a Judá, a Israel y a Jerusalén».

20 Luego el Señor me mostró cuatro herreros. 21 Le pregunté: «¿Y estos qué han venido a hacer?» Y el Señor me respondió: «Los cuernos son los poderes que dispersaron a Judá, a tal punto que nadie pudo volver a levantar la cabeza. Los herreros han venido para aterrorizarlos, y para deshacer el poder de las naciones que levantaron su cuerno contra la tierra de Judá y dispersaron a sus habitantes».