Titus 3 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Titus 3:1-15

Gata pentru orice faptă bună

1Amintește‑le să fie supuși conducerilor1 Sau: conducătorilor. și autorităților, să fie ascultători, gata pentru orice faptă bună, 2să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie certăreți, să fie îngăduitori, să arate o blândețe deplină față de toți oamenii.

3Căci și noi eram odată nesăbuiți, neascultători, rătăciți, înrobiți de felurite pofte și plăceri, trăind în răutate și invidie, fiind urâți de alții și urându‑ne unii pe alții. 4Dar când s‑a arătat bunătatea și dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, 5El ne‑a mântuit, însă nu datorită faptelor, pe care le‑am făcut noi în dreptate, ci potrivit cu mila Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea înfăptuită de Duhul Sfânt, 6pe Care L‑a turnat peste noi din belșug, prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru, 7pentru ca, fiind îndreptățiți prin harul Lui, să putem deveni moștenitori, având speranța vieții veșnice. 8Acest cuvânt este vrednic de încredere și doresc să insiști asupra acestor lucruri, astfel încât cei ce au crezut în Dumnezeu să urmărească să fie fruntași în fapte bune. Aceste lucruri sunt bune și de folos pentru oameni.

9Ferește‑te de controverse nebunești, de genealogii, de certuri și de conflicte cu privire la Lege, pentru că sunt inutile și fără rost! 10După primul și al doilea avertisment să nu mai ai nimic de‑a face cu cel ce provoacă dezbinări, 11deoarece știi că un astfel de om este stricat și păcătuiește, fiind de la sine condamnat.

Instrucțiuni finale

12Când îl voi trimite la tine pe Artemas sau pe Tyhikos, grăbește‑te să vii la mine în Nicopole, căci am hotărât să rămân acolo peste iarnă. 13Îngrijește‑te de legiuitorul13 Posibil un expert în Legea iudaică, dar, mai probabil, un expert în legea civilă. Zenas și de Apollos în călătoria lor, ca să nu le lipsească nimic. 14De asemenea, ai noștri să învețe să fie fruntași în fapte bune, răspunzând nevoilor urgente, ca astfel să nu fie neroditori.

15Toți cei ce sunt împreună cu mine te salută. Salută‑i pe cei ce ne iubesc în credință! Harul să fie cu voi toți!