Romani 15 – NTLR & CCL

Nouă Traducere În Limba Română

Romani 15:1-33

1Însă noi, care suntem puternici, suntem datori să purtăm neputințele celor slabi și nu să ne plăcem nouă înșine. 2Fiecare dintre noi să placă semenului său, spre binele acestuia, pentru zidirea lui. 3Căci nici Cristos nu Și‑a plăcut Lui Însuși, ci s‑a întâmplat așa cum este scris: „Insultele celor ce Te insultă au căzut asupra Mea.“3 Vezi Ps. 69:9. 4Tot ce a fost scris în trecut a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea date de Scripturi, să avem speranță. 5Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea aceleași gânduri unii față de alții, după exemplul lui Cristos Isus, 6pentru ca, într‑un gând și cu un singur glas, să‑L slăviți pe Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos.

7Așadar, primiți‑vă bine unii pe alții, așa cum v‑a primit și pe voi Cristos, spre slava lui Dumnezeu. 8Căci vă spun, Cristos a devenit un slujitor al circumciziei, pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să confirme promisiunile făcute patriarhilor, 9astfel încât neamurile să‑L slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui, după cum este scris:

„De aceea Te voi mărturisi printre neamuri

și voi cânta laudă Numelui Tău!“9 Vezi 2 Sam. 22:50; Ps. 18:49.

10Și, din nou, spune:

„Bucurați‑vă, neamuri, împreună cu poporul Lui!“10 Vezi Deut. 32:43.

11Și, din nou:

„Lăudați‑L pe Domnul, toate neamurile!

Să‑I aducă laude, toate popoarele!“11 Vezi Ps. 117:1.

12Și, din nou, Isaia spune:

„Rădăcina lui Ișai12 Vezi Mt. 1:6, 16. va ieși,

și El Se va ridica să conducă neamurile;

în El își vor pune speranța neamurile.“12 Vezi Is. 11:10 în versiunea LXX.

13Dumnezeul speranței să vă umple de toată bucuria și pacea, în timp ce credeți, ca să aveți speranță din belșug, prin puterea Duhului Sfânt!

Motivația lui Pavel în scrierea scrisorii

14Dar eu însumi sunt convins cu privire la voi, frații mei, că voi înșivă sunteți plini de bunătate, plini de toată cunoașterea și în stare să vă sfătuiți unii pe alții. 15Totuși, v‑am scris, pe alocuri, mai cu îndrăzneală, ca să vă reamintesc aceste lucruri, având în vedere harul care mi‑a fost dat de către Dumnezeu 16ca să fiu un slujitor al lui Cristos Isus pentru neamuri. Eu slujesc ca preot Evanghelia lui Dumnezeu, astfel încât jertfa neamurilor să devină plăcută,16 Sau: astfel încât neamurile să devină o jertfă plăcută. sfințită de Duhul Sfânt.

17Astfel, am un motiv de laudă în Cristos Isus cu privire la lucrurile pe care le‑am înfăptuit pentru Dumnezeu. 18Căci n‑aș îndrăzni să vorbesc despre ceva pe care Cristos să nu‑l fi înfăptuit prin mine18 Sau: căci n‑aș îndrăzni să nu vorbesc despre acele lucruri pe care le‑a înfăptuit Cristos prin mine., ca să aducă neamurile la ascultare prin cuvânt și faptă, 19prin puterea semnelor și a minunilor, prin puterea Duhului lui Dumnezeu19 Unele mss conțin doar Duhului, iar altele conțin: Duhului Sfânt.. Așa că, din Ierusalim și împrejurimile lui, până în Iliria19 Provincie romană (numită și Dalmația), situată în partea de E și NE a Mării Adriatice, în nordul provinciei Macedonia., am dus la capăt lucrarea Evangheliei lui Cristos. 20Și am năzuit astfel să vestesc Evanghelia acolo unde Numele lui Cristos nu fusese proclamat, ca să nu construiesc pe o temelie pusă de altcineva, 21ci să fac așa cum este scris:

„Cei cărora nu li s‑a istorisit despre El vor vedea,

și cei care n‑au auzit vor înțelege.“21 Vezi Is. 52:15 în versiunea LXX.

22Iată ce m‑a împiedicat de multe ori să vin la voi.

Planul lui Pavel de a vizita Roma

23Dar acum, nemaiavând loc în aceste regiuni și întrucât de mulți ani am o mare dorință să vin la voi, 24sper să vă văd în călătoria mea, când voi merge în Spania, și să fiu însoțit de voi într-acolo24 Sau: și să fiu ajutat de voi pentru a ajunge acolo., după ce îmi voi fi împlinit, măcar în parte, dorința de a fi cu voi. 25Acum însă mă duc la Ierusalim, pentru a‑i sluji pe sfinți. 26Căci cei din Macedonia și Ahaia26 Provincie romană care avea capitala la Corint. au găsit potrivit să facă o binefacere pentru săracii care sunt între sfinții din Ierusalim. 27Au găsit într-adevăr potrivit, însă le sunt și datori, pentru că, dacă neamurile au avut parte de binecuvântările duhovnicești27 Lit.: de cele duhovnicești. ale acestora, și ele sunt datoare să‑i slujească cu binecuvântări materiale. 28Deci, după ce voi fi dus la îndeplinire aceasta și le voi fi înmânat în siguranță acest rod28 Lit.: și le voi fi sigilat acest rod., mă voi îndrepta spre Spania, trecând pe la voi. 29Și știu că, atunci când voi veni la voi, voi veni în plinătatea binecuvântării lui Cristos.

30Vă îndemn, fraților, prin Domnul nostru Isus Cristos și prin dragostea Duhului, să vă luptați împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine, 31ca să fiu scăpat31 Vezi F.A. 20:22-23. de cei ce sunt neascultători în Iudeea, iar slujirea mea în Ierusalim să fie bine primită de către sfinți, 32astfel încât, prin voia lui Dumnezeu, să vin la voi cu bucurie și să pot fi înviorat în mijlocul vostru.32 Sau: împreună cu voi. 33Dumnezeul păcii să fie cu voi toți! Amin.

Mawu a Mulungu mu Chichewa Chalero

Aroma 15:1-33

1Ife amene tili ndi chikhulupiriro champhamvu tiziwalezera mtima anthu ofowoka, ndipo tisamadzikondweretse tokha. 2Aliyense wa ife akondweretse mnzake pomuchitira zabwino zomulimbikitsa. 3Pakuti ngakhale Khristu sanadzikondweretsa yekha koma, monga kwalembedwa kuti, “Chipongwe cha anthu okunyozani chinagwera Ine.” 4Pakuti zilizonse zimene zinalembedwa kale zinalembedwa kuti zitiphunzitse ife. Malembawo amatilimbikitsa kupirira kuti tikhale ndi chiyembekezo.

5Mulungu amene amapereka kupirira ndi chilimbikitso akupatseni maganizo amodzi pakati panu monga inu mukutsatira Khristu Yesu, 6kotero kuti ndi mtima umodzi ndi movomerezana mulemekeze Mulungu ndi Atate a Ambuye athu Yesu Khristu.

7Tsopano landiranani wina ndi mnzake, monganso Khristu anakulandirani inu, ndi cholinga choti Mulungu alemekezeke. 8Chifukwa kunena zoona, Khristu wasanduka mtumiki wa Ayuda, kuonetsa kuti Mulungu ndi wokhulupirika pa malonjezo amene anachita kwa makolo awo 9kuti a mitundu ina atamande Mulungu chifukwa cha chifundo chake. Monga kwalembedwa kuti,

“Choncho ine ndidzakutamandani pakati pa a mitundu;

ndidzayimba nyimbo zotamanda dzina lanu.”

10Akutinso,

“Kondwerani inu anthu a mitundu ina pamodzi ndi anthu ake.”

11Ndipo akutinso,

“Tamandani Ambuye, inu nonse a mitundu ina,

ndi kuyimba zotamanda Iye, inu anthu onse.”

12Ndiponso Yesaya akuti,

“Muzu wa Yese udzaphuka,

wina amene adzauka kulamulira anthu a mitundu ina;

mwa Iye mudzakhala chiyembekezo cha a mitundu ina.”

13Mulungu amene amatipatsa chiyembekezo adzaze mitima yanu ndi chimwemwe ndi mtendere pamene mukumudalira Iye, kuti chiyembekezo chanu chisefukire mwamphamvu ya Mzimu Woyera.

Paulo Mtumwi wa Anthu a Mitundu Ina

14Abale anga, ine mwini ndikutsimikiza kuti inuyo ndinu abwino, odzaza ndi chidziwitso ndi okhoza kulangizana wina ndi mnzake. 15Ine ndakulemberani inu molimba mtima pa fundo zina, kukhala ngati kukukumbutsaninso za zimenezo, chifukwa cha chisomo chimene Mulungu anandipatsa ine 16kukhala mtumiki wa Khristu Yesu wa a mitundu ina ndi udindo wa wansembe, kulalikira Uthenga Wabwino wa Mulungu, kuti a mitundu ina akhale nsembe yolandiridwa kwa Mulungu, yopatsidwa ndi Mzimu Woyera.

17Choncho, ine ndikunyadira mwa Khristu Yesu potumikira Mulungu wanga. 18Ine sindidzayesera kuyankhula za kanthu kalikonse koma zimene Khristu wazichita kudzera mwa ine zotsogolera a mitundu ina kuti amvere Mulungu mwa zimene ndinanena ndi kuzichita 19mwamphamvu ya zizindikiro ndi zodabwitsa kudzera mwamphamvu ya Mzimu Woyera. Choncho kuchokera ku Yerusalemu ndi kuzungulira ku Iluriko, ine ndalalikira kwathunthu Uthenga Wabwino wa Khristu. 20Chakhala chilakolako changa nthawi zonse kuti ndilalikire Uthenga Wabwino kumene Khristu sadziwika, kuti ine ndisamange pa maziko a wina wake. 21Koma monga kwalembedwa kuti,

“Iwo amene sanawuzidwe za Iye adzaona,

ndi iwo amene sanamve adzazindikira.”

22Ichi nʼchifukwa chake ine ndakhala ndikuletsedwa kawirikawiri kubwera kwa inu.

Paulo Akonza Zopita ku Roma

23Koma tsopano popeza kulibenso malo anga woti ndigwire ntchito mʼmadera awa, ndakhala ndikufuna kukuonani kwa zaka zambiri. 24Ine ndikukonza kuti nditero pamene ndipita ku Spaniya. Ine ndikuyembekeza kudzakuchezerani pamene ndikudutsa ndi kuti inu mudzathandize popitiriza ulendo wanga, nditasangalala ndi kukhala nanu kwa kanthawi. 25Koma tsopano, ine ndili pa ulendo wopita ku Yerusalemu potumikira oyera mtima akumeneko. 26Pakuti kunakomera a ku Makedoniya ndi a ku Akaya kupereka thandizo kwa osauka pakati pa oyera mtima mu Yerusalemu. 27Iwo chinawakomera kuchita ichi, ndipo ndithu anali ndi ngongole kwa iwo. Pakuti ngati a mitundu ina anagawana ndi Ayuda madalitso auzimu, iwo ali ndi ngongole kwa Ayuda kuti agawane nawo madalitso awo a ku thupi. 28Tsono ine nditamaliza ntchito iyi ndi kutsimikiza kuti alandira chipatsochi, ndidzadzera kwanuko kudzakuchezerani pa ulendo wanga popita ku Spaniya. 29Ine ndikudziwa kuti pamene ndidzabwera kwa inu, ndidzafika ndili wodzaza ndi madalitso a Khristu.

30Abale, ine ndikukupemphani, mwa Ambuye athu Yesu Khristu ndi mwachikondi cha Mzimu, kuti mukhale nane pa kulimbika kwanga pondipempherera kwa Mulungu. 31Pempherani kuti ine ndilanditsidwe kwa osakhulupirira a ku Yudeya ndi kuti utumiki wanga mu Yerusalemu ukhale ovomerezeka ndi oyera mtima. 32Kuti mwachifuniro cha Mulungu ndibwere kwa inu ndi chimwemwe kuti ndidzapumule pamodzi ndi inu. 33Mulungu wamtendere akhale ndi inu nonse. Ameni.