Romani 13 – NTLR & TCB

Nouă Traducere În Limba Română

Romani 13:1-14

Supunere față de autoritățile civile

1Orice persoană1 În greacă este folosit un ebraism, orice suflet, care poate fi tradus cu orice om. Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne supunem autorităților în cele spirituale. să fie supusă înaltelor autorități. Căci nu există autoritate, decât prin Dumnezeu, iar cele care există au fost instituite de Dumnezeu. 2Prin urmare, oricine se împotrivește autorității, se împotrivește îndrumării lui Dumnezeu, iar cei care se împotrivesc își vor primi condamnarea. 3Căci conducătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei deci să nu‑ți fie frică de autoritate? Fă ce este bine și vei avea laudă din partea ei! 4Căci ea este un slujitor al lui Dumnezeu pentru binele tău. Însă, dacă faci răul, teme‑te, căci nu degeaba poartă sabia! Ea este slujitorul lui Dumnezeu, un răzbunător pentru a aduce mânia peste cel ce săvârșește răul. 5De aceea, este nevoie să fii supus nu doar din cauza mâniei, ci și din cauza conștiinței.

6Din același motiv, să plătiți și taxele6 În Imperiul Roman existau mai multe tipuri de încasări publice: (1) venituri ale domeniilor publice; (2) impozite directe, percepute din provincii: capitația (impozitul pe persoane, foarte rar) și impozitul asupra proprietății funciare; (3) impozite indirecte: portorium, impozitul pe circulația mărfurilor sau vama; (4) impozite asupra vânzărilor, mutărilor, eliberărilor de sclavi, succesiunilor; (5) monopolurile: monopolul sării, monopolul asupra baterii monedei; (6) resursele extraordinare: tributul, prada de război, bunurile confiscate., pentru că autoritățile sunt slujitori ai lui Dumnezeu, care se ocupă neîncetat cu aceasta. 7Dați tuturor ceea ce le datorați: taxe – cui datorați taxe, vamă – cui datorați vamă, teamă – cui datorați teamă, cinste – cui datorați cinste!

Dragostea față de semen

8Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții, pentru că acela care‑și iubește semenul a împlinit Legea. 9Căci „Să nu comiți adulter“, „Să nu ucizi“, „Să nu furi“, „Să nu poftești“9 Vezi Ex. 20:13-15, 17; Deut. 5:17-19, 21. și orice altă poruncă sunt cuprinse în cuvântul acesta: „Să‑l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți.“9 Vezi Lev. 19:18. 10Dragostea nu‑i face rău semenului; deci dragostea este împlinirea Legii.

Ziua Domnului este aproape

11Să faceți lucrul acesta11 Lit.: Și acesta. Unele traduceri optează pentru: Pe lângă aceasta, știți., căci știți vremea în care ne aflăm: este deja ceasul să vă treziți din somn, căci mântuirea noastră este mai aproape acum decât atunci când am devenit credincioși. 12Noaptea aproape a trecut, iar ziua se apropie. Să ne dezbrăcăm deci de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armura12 Lit.: armele. luminii! 13Să umblăm cuviincios, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beții, nu în desfrânare și în depravare, nu în ceartă și în invidie. 14Dimpotrivă, îmbrăcați‑vă cu Domnul Isus Cristos și nu purtați de grijă firii voastre, ca să‑i împliniți poftele!

Tagalog Contemporary Bible

Roma 13:1-14

Tungkulin sa mga Pinuno ng Bayan

1Magpasakop kayong lahat sa mga namumuno sa pamahalaan. Sapagkat ang lahat ng pamahalaan ay nagmula sa Dios, at siya ang naglagay sa mga namumuno sa kanilang pwesto. 2Kaya ang mga lumalaban sa pamahalaan ay lumalaban sa itinalaga ng Dios, at dahil dito parurusahan niya sila. 3Ang mga namumuno ay hindi dapat katakutan ng mga gumagawa ng mabuti. Ang dapat matakot sa kanila ay ang mga gumagawa ng masama. Kaya kung nais mo na wala kang ikatakot sa mga namumuno, gawin mo ang mabuti at pupurihin ka pa nila. 4Sapagkat ang mga namumuno sa bayan ay mga lingkod ng Dios para sa ating ikabubuti. Pero kung gagawa ka ng masama, dapat kang matakot dahil may kapangyarihan silang parusahan ka. Silaʼy mga lingkod ng Dios na nagpaparusa sa mga gumagawa ng masama. 5Kaya magpasakop kayo sa pamahalaan, hindi lang para maiwasan ang parusa kundi dahil ito ang nararapat gawin.

6Iyan din ang dahilan kung bakit tayo nagbabayad ng buwis. Sapagkat ang mga namumuno ay lingkod ng Dios at inilalaan nila ang kanilang buong panahon sa pagtupad ng kanilang tungkulin. 7Kaya ibigay ninyo ang nararapat ibigay. Bayaran ninyo ang inyong mga buwis, igalang ang dapat igalang, at parangalan ang dapat parangalan.

Tungkulin sa Isaʼt Isa

8Huwag kayong mananatiling may utang kaninuman, maliban sa utang ng pagmamahalan. Sapagkat ang nagmamahal sa kapwa ay tumutupad sa Kautusan. 9Ang mga kautusang, “Huwag kang mangangalunya, huwag kang papatay, huwag kang magnanakaw, huwag kang mag-iimbot,” at ang iba pang mga utos ay napapaloob sa iisang utos: “Mahalin mo ang iyong kapwa gaya ng pagmamahal mo sa iyong sarili.” 10Ang taong nagmamahal ay hindi gumagawa ng masama sa kanyang kapwa. Kaya kung nagmamahalan tayo, tinutupad natin ang buong Kautusan.

11Dapat ninyong gawin ito dahil alam ninyong panahon na para gumising kayo. Sapagkat mas malapit na ngayon ang oras ng ating kaligtasan kaysa noong una, nang tayoʼy sumampalataya kay Jesu-Cristo. 12Mag-uumaga na, kaya iwanan na natin ang mga gawain ng kadiliman at isuot na ang kabutihan bilang panlaban nating mga nasa liwanag. 13Mamuhay tayo nang marangal dahil tayo ay nasa liwanag na. Huwag nating gawin ang paglalasing, magugulong kasiyahan, sekswal na imoralidad, kalaswaan, ang pag-aaway, at inggitan. 14Sa halip, paghariin ninyo sa inyong buhay ang Panginoong Jesu-Cristo, at huwag ninyong pagbigyan ang inyong makamundong pagnanasa.