Psalmul 94
1O, Dumnezeu al răzbunărilor! O, Doamne!
O, Dumnezeu al răzbunărilor, strălucește Tu!
2Ridică‑Te, Judecător al pământului;
răsplătește celor mândri după mândria lor!
3Până când vor triumfa cei răi, Doamne,
până când?
4Ei bolborosesc, vorbesc cu trufie,
toți cei ce săvârșesc nelegiuirea se laudă.
5Îți asupresc poporul, Doamne,
apasă asupra moștenirii Tale.
6Omoară văduva și străinul;
îl ucid pe orfan.
7Ei zic: „Nu vede Domnul!
Dumnezeul lui Iacov nu ia aminte!“
8Luați aminte, voi, oameni fără minte din popor!
Nesăbuiților, când vă veți înțelepți?
9Să nu audă Cel Ce a sădit urechea?
Să nu vadă Cel Ce a întocmit ochiul?
10Să nu mustre oare Cel Ce disciplinează neamurile,
Cel Ce învață pe om cunoașterea?
11Domnul cunoaște gândurile omului;
știe că sunt deșarte.
12Ferice de omul pe care‑l disciplinezi Tu, Doamne,
și pe care‑l înveți din Legea Ta,
13ca să‑l liniștești în zilele cele rele,
până se va săpa groapa celui rău.
14Domnul nu‑Și părăsește poporul,
nici nu‑Și uită moștenirea!
15Căci din nou se va face judecată cu dreptate,
și toți cei cu inima cinstită o vor urma.
16Cine se va ridica pentru mine împotriva răufăcătorilor?
Cine va lua poziție pentru mine
împotriva celor ce săvârșesc nelegiuirea?
17De n‑ar fi fost Domnul ajutorul meu,
foarte curând sufletul meu ar fi locuit în tăcerea morții.
18Când zic: „Mi se clatină piciorul!“,
îndurarea Ta, Doamne, mă sprijină!
19În mulțimea frământărilor mele lăuntrice,
mângâierile Tale îmi încântă sufletul.
20Poate oare un tron corupt20 Lit.: tron al distrugerii. să‑Ți fie aliat,
unul care plăsmuiește necazul prin decret?
21Ei uneltesc21 Lit.: se strâng. împotriva sufletului celui drept
și condamnă sânge nevinovat.
22Domnul este întăritura mea!
Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost!
23El le va răsplăti după nelegiuirea lor
și‑i va nimici pentru răutatea lor;
Domnul, Dumnezeul nostru, îi va nimici.
Salmo 94
1Señor, Dios de las venganzas;
Dios de las venganzas, ¡manifiéstate!94:1 ¡manifiéstate! Lit. resplandece.
2Levántate, Juez de la tierra,
y dales su merecido a los soberbios.
3¿Hasta cuándo, Señor, hasta cuándo
habrán de ufanarse los impíos?
4Todos esos malhechores son unos fanfarrones;
a borbotones escupen su arrogancia.
5A tu pueblo, Señor, lo pisotean;
¡oprimen a tu herencia!
6Matan a las viudas y a los extranjeros;
a los huérfanos los asesinan.
7Y hasta dicen: «El Señor no ve;
el Dios de Jacob no se da cuenta».
8Entended esto, gente necia;
¿cuándo, insensatos, lo vais a comprender?
9¿Acaso no oirá el que nos puso las orejas,
ni podrá ver el que nos formó los ojos?
10¿Y no habrá de castigar el que corrige a las naciones
e instruye en el saber a todo el mundo?
11El Señor conoce los pensamientos humanos,
y sabe que son absurdos.
12Dichoso aquel a quien tú, Señor, corriges;
aquel a quien instruyes en tu ley,
13para que enfrente tranquilo los días de aflicción
mientras al impío se le cava una fosa.
14El Señor no rechazará a su pueblo;
no dejará a su herencia en el abandono.
15El juicio volverá a basarse en la justicia,
y todos los rectos de corazón lo seguirán.
16¿Quién se levantó a defenderme de los impíos?
¿Quién se puso de mi parte contra los malhechores?
17Si el Señor no me hubiera brindado su ayuda,
muy pronto me habría quedado en mortal silencio.
18Apenas decía: «Mis pies resbalan»,
cuando ya tu amor, Señor, venía en mi ayuda.
19Cuando en mí la angustia iba en aumento,
tu consuelo llenaba mi alma de alegría.
20¿Podrías ser amigo de reyes corruptos94:20 de reyes corruptos. Lit. del trono corrupto.
que por decreto fraguan la maldad,
21que conspiran contra la gente honrada
y condenan a muerte al inocente?
22Pero el Señor es mi protector,
es mi Dios y la roca en que me refugio.
23Él les hará pagar por sus pecados
y los destruirá por su maldad;
¡el Señor nuestro Dios los destruirá!
