Cartea IV
(Psalmii 90–106)
Psalmul 90
O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.
1Stăpâne, Tu ai fost un adăpost pentru noi
din generație în generație.
2Înainte ca să se fi născut munții,
înainte ca Tu să fi plăsmuit pământul și lumea,
din veșnicie în vecie, Tu ești Dumnezeu.
3Tu întorci pe oameni în țărână,
spunându‑le: „Întoarceți‑vă, fii ai omului!“
4Căci o mie de ani, în ochii Tăi,
sunt ca ziua de ieri care a trecut,
ca o strajă a nopții4 Vezi nota de la 63:6..
5Tu îi mături pe oameni ca prin somn;
ei sunt ca iarba care răsare dimineața.
6Deși răsare dimineața, ea trece repede,
așa încât seara este veștejită și se usucă.
7Suntem mistuiți de mânia Ta
și îngroziți de furia Ta.
8Ai pus nelegiuirile noastre înaintea Ta
și ai adus păcatele noastre ascunse la lumina feței Tale.
9Toate zilele noastre trec sub apăsarea mâniei Tale;
anii noștri se sfârșesc repede, ca un oftat.
10Zilele anilor noștri ajung la șaptezeci,
iar dacă avem putere – chiar până la optzeci,
cei mai mulți dintre ei sunt10 Sau: slava [mândria] lor este. numai necaz și trudă,
căci trec repede, iar noi zburăm.
11Cine cunoaște tăria mâniei Tale
și furia Ta, care este precum teama de Tine?
12Învață‑ne să ne numărăm bine zilele,
ca să avem parte de o inimă înțeleaptă!
13Întoarce‑Te, Doamne! Până când?
Ai milă de robii Tăi!
14Satură‑ne dimineața cu îndurarea Ta,
iar noi vom striga de bucurie și ne vom veseli în toate zilele noastre.
15Înveselește‑ne pentru tot atâtea zile în care ne‑ai asuprit
și pentru tot atâția ani în care am văzut nenorocirea!
16Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta
și măreția Ta – fiilor lor!
17Fie peste noi bunăvoința17 Sau: splendoarea. Stăpânului, Dumnezeul nostru.
Statornicește pentru noi lucrarea mâinilor noastre!
Da, statornicește lucrarea mâinilor noastre!
Quatrième livre
Apprends-nous à bien compter nos jours !
1Prière de Moïse, l’homme de Dieu.
O Seigneur, d’âge en âge
tu as été notre refuge.
2Avant que soient nées les montagnes,
et que tu aies créé ╵la terre et l’univers,
de toute éternité ╵et pour l’éternité, ╵toi, tu es Dieu.
3Tu fais retourner l’homme ╵à la poussière,
et tu dis aux humains : ╵« Retournez-y90.3 Voir Gn 3.19. ! »
4Car mille ans, à tes yeux,
sont comme le jour d’hier ╵qui est déjà passé90.4 Cité en 2 P 3.8.,
comme une seule veille ╵au milieu de la nuit.
5Tu les plonges dans le sommeil,
et ils sont au matin ╵comme l’herbe éphémère
6qui fleurit le matin, ╵et passe vite :
le soir, elle se fane ╵et se flétrit.
7Nous sommes consumés ╵par ta colère,
ta fureur nous effraie :
8tu as mis devant toi ╵tous nos péchés,
et tu mets en lumière ╵tout ce que nous cachons.
9Tous nos jours disparaissent ╵par ta colère,
et nous achevons nos années ╵comme un murmure…
10Le temps de notre vie ? ╵C’est soixante-dix ans,
au mieux : quatre-vingts ans ╵pour les plus vigoureux ;
et leur agitation ╵n’est que peine et misère.
Car le temps passe vite ╵et nous nous envolons.
11Qui donc connaît ╵l’intensité de ta colère,
et ton courroux ╵à la mesure de la crainte qui t’est due ?
12Oh ! Apprends-nous ╵à bien compter nos jours,
afin que notre cœur ╵acquière la sagesse !
13Tourne-toi de nouveau vers nous, ╵ô Eternel ! ╵Jusques à quand ╵tarderas-tu encore ?
Aie pitié de tes serviteurs !
14Rassasie-nous tous les matins ╵de ton amour,
et nous crierons de joie, ╵pleins d’allégresse, ╵tout au long de nos jours.
15Rends-nous en jours de joie ╵les jours de nos épreuves,
et en années de joie ╵nos années de malheur !
16Que tes serviteurs voient tes œuvres,
et que ta splendeur brille sur leurs descendants.
17Que le Seigneur, ╵notre Dieu, nous accorde sa faveur !
Fais prospérer pour nous ╵l’ouvrage de nos mains !
Oh oui ! fais prospérer ╵l’ouvrage de nos mains !
