Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 80

Psalmul 80

Pentru dirijor. De cântat ca şi „Crinii mărturiei“. Al lui Asaf. Un psalm.

Ascultă-ne, Păstor al lui Israel,
    Tu, Care-l conduci pe Iosif ca pe o turmă!
Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor, străluceşte
    peste Efraim, Beniamin şi Manase!
Trezeşte-Ţi puterea
    şi vino să ne salvezi!

Dumnezeule, adu-ne înapoi!
    Fă să lumineze faţa Ta peste noi
        şi vom fi eliberaţi!

Doamne, Dumnezeul Oştirilor,
    până când te vei mai mânia
        la auzul rugăciunii poporului Tău?
Îi hrăneşti cu pâine plămădită cu lacrimi
    şi îi adapi cu lacrimi din plin.
Ne-ai făcut măr de discordie pentru vecinii noştri,
    spre batjocura duşmanilor noştri.
Dumnezeu al Oştirilor[a], adu-ne înapoi!
    Fă să lumineze faţa Ta peste noi
        şi vom fi eliberaţi!

Ai adus o vie din Egipt,
    ai alungat neamuri şi ai plantat-o.
I-ai făcut loc,
    iar ea a prins rădăcini
        şi a umplut ţara.
10 Munţii au fost acoperiţi de umbra viei,
    şi cedrii lui Dumnezeu de ramurile ei.
11 Îşi trimitea mlădiţele până la mare[b],
    până la râu[c] se întindeau vlăstarele ei.

12 De ce i-ai străpuns gardul
    ca să o culeagă astfel toţi cei ce trec pe drum?
13 O râmă mistreţul din pădure
    şi o pasc fiarele câmpului.
14 Dumnezeu al Oştirilor[d], întoarce-Te, Te rog!
    Priveşte din ceruri şi ia aminte!
Cercetează via aceasta,
15     rădăcina pe care a sădit-o dreapta Ta,
        fiul pe care l-ai înălţat pentru Tine!

16 Este arsă de foc şi tăiată.
    Poporul Tău piere din pricina mustrării feţei Tale.
17 Mâna Ta să fie peste omul dreptei Tale,
    peste fiul omului pe care l-ai înălţat pentru Tine!
18 Atunci noi nu ne vom mai întoarce de la Tine!
    Înviorează-ne şi vom chema Numele Tău!

19 Doamne, Dumnezeul Oştirilor, adu-ne înapoi!
    Fă să lumineze faţa Ta peste noi
        şi vom fi eliberaţi!

Notas al pie

  1. Psalmii 80:7 Ebr.: Elohim Ţevaot
  2. Psalmii 80:11 Marea Mediterană
  3. Psalmii 80:11 Eufratul
  4. Psalmii 80:14 Elohim Ţevaot

New International Version - UK

Psalm 80

Psalm 80[a]

For the director of music. To the tune of ‘The Lilies of the Covenant’. Of Asaph. A psalm.

Hear us, Shepherd of Israel,
    you who lead Joseph like a flock.
You who sit enthroned between the cherubim,
    shine forth before Ephraim, Benjamin and Manasseh.
Awaken your might;
    come and save us.

Restore us, O God;
    make your face shine on us,
    that we may be saved.

How long, Lord God Almighty,
    will your anger smoulder
    against the prayers of your people?
You have fed them with the bread of tears;
    you have made them drink tears by the bowlful.
You have made us an object of derision[b] to our neighbours,
    and our enemies mock us.

Restore us, God Almighty;
    make your face shine on us,
    that we may be saved.

You transplanted a vine from Egypt;
    you drove out the nations and planted it.
You cleared the ground for it,
    and it took root and filled the land.
10 The mountains were covered with its shade,
    the mighty cedars with its branches.
11 Its branches reached as far as the Sea,[c]
    its shoots as far as the River.[d]

12 Why have you broken down its walls
    so that all who pass by pick its grapes?
13 Boars from the forest ravage it,
    and insects from the fields feed on it.
14 Return to us, God Almighty!
    Look down from heaven and see!
Watch over this vine,
15     the root your right hand has planted,
    the son[e] you have raised up for yourself.

16 Your vine is cut down, it is burned with fire;
    at your rebuke your people perish.
17 Let your hand rest on the man at your right hand,
    the son of man you have raised up for yourself.
18 Then we will not turn away from you;
    revive us, and we will call on your name.

19 Restore us, Lord God Almighty;
    make your face shine on us,
    that we may be saved.

Notas al pie

  1. Psalm 80:1 In Hebrew texts 80:1-19 is numbered 80:2-20.
  2. Psalm 80:6 Probable reading of the original Hebrew text; Masoretic Text contention
  3. Psalm 80:11 Probably the Mediterranean
  4. Psalm 80:11 That is, the Euphrates
  5. Psalm 80:15 Or branch