Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 79

Psalmul 79

Un psalm al lui Asaf

Dumnezeule, au intrat neamurile pe proprietatea Ta,
    au întinat Templul Tău cel sfânt
        şi au prefăcut Ierusalimul în ruine!
Au dat leşurile slujitorilor Tăi
    drept hrană păsărilor cerului
        şi carnea credincioşilor Tăi au dat-o fiarelor pământului.
Le-au vărsat sângele aşa cum se varsă apa
    împrejurul Ierusalimului
        şi nu s-a găsit nimeni care să-i îngroape.
Am fost de batjocura vecinilor noştri,
    de râsul şi de ocara celor ce ne înconjoară.

Până când vei mai fi mânios, Doamne?
    Pentru totdeauna?
        Până când va mai arde gelozia Ta ca focul?
Revarsă-Ţi mânia peste neamurile
    care nu Te cunosc
şi peste regatele
    care nu cheamă Numele Tău,
căci l-au mâncat pe Iacov
    şi i-au nimicit locuinţa.
Nu-Ţi aminti de păcatele noastre dintâi[a]!
    Grăbeşte-Te să ne ieşi înainte cu mila Ta,
        căci suntem foarte nenorociţi.
Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre,
    pentru slava Numelui Tău!
Izbăveşte-ne şi fă ispăşire pentru păcatele noastre
    din pricina Numelui Tău!
10 De ce să zică neamurile:
    „Unde le este Dumnezeul?“
Să se facă de cunoscut printre neamuri, chiar sub privirea noastră,
    răzbunarea pentru sângele vărsat al slujitorilor Tăi!
11 Fie să ajungă la Tine strigătul prizonierilor;
    prin tăria braţului Tău, scapă-i pe cei condamnaţi la moarte!
12 Vecinilor noştri răsplăteşte-le înşeptit
    batjocura cu care Te-au batjocorit, Stăpâne!
13 Atunci noi, poporul Tău, turma păşunii Tale,
    Te vom lăuda mereu,
        vom vesti laudele Tale din generaţie în generaţie!

Notas al pie

  1. Psalmii 79:8 Sau: de păcatele strămoşilor noştri

Korean Living Bible

시편 79

나라의 구원을 위한 기도

(아삽의 시)

1하나님이시여,
이방 나라들이
주의 땅을 침범하여
주의 성전을 더럽히고
예루살렘을 폐허로 만들었습니다.
그들이 주의 종들의 시체를
공중의 새에게 밥으로 주고
주의 성도들의 육체를
땅의 짐승에게 주었으므로
그 피가 예루살렘 주변에
물같이 흘렀으나
죽은 자를 매장할 자가 없었습니다.
우리 인접 국가들이
우리를 비웃고 모욕하며
우리를 조롱하고 있습니다.
여호와여, 언제까지
우리에게 노하시겠습니까?
영원히 노하실 작정이십니까?
언제까지 주의 분노가
불붙듯 하시겠습니까?
주를 인정하지 않는 나라와
주의 이름을 부르지 않는 나라에
주의 분노를 쏟으소서.
그들이 주의 백성을 죽이고
그 땅을 폐허로 만들었습니다.
우리 조상들의 죄로 인해
우리를 벌하지 마소서.
우리가 아주 비참하게 되었습니다.
우리를 불쌍히 여기시고
우리를 영접하소서.
우리 구원의 하나님이시여,
주의 이름의 영광을 위하여
우리를 도우시며 우리를 구하시고
우리 죄를 용서하소서.
10 어째서 이방 나라들이
“너희 하나님이 어디 있느냐?”
하고 말하게 하십니까?
주의 백성의
피를 흘리게 한 자들에게
주는 보복하신다는 사실을
우리가 보는 데서
온 세상에 알리소서.
11 갇힌 자들과 죽게 된 자들이
신음하는 소리를 들으시고
주의 크신 능력으로
그들을 구하소서.

12 여호와여, 주를 비웃고 모욕한
우리 인접 국가들에게
칠 배나 갚으소서.
13 그러면 주의 백성이며
주의 양떼인 우리가
영원히 주께 감사하며
대대로 주를 찬양하겠습니다.