Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 78

Psalmul 78

Un maschil[a] al lui Asaf

Poporul meu, ascultă învăţătura mea!
    Deschideţi-vă urechile la cuvintele gurii mele!
Îmi voi deschide gura cu pilde,
    voi rosti lucruri ascunse din vremuri străvechi,
lucruri pe care le-am auzit, lucrurile pe care le-am învăţat,
    pe care ni le-au povestit strămoşii noştri.
Nu le vom ascunde de fiii noştri,
    ci vom spune generaţiei următoare
isprăvile demne de laudă ale Domnului,
    puterea şi minunile Lui pe care le-a săvârşit.

El a ridicat o mărturie în Iacov,
    a pus o Lege în Israel
şi a poruncit strămoşilor noştri
    să-şi înveţe fiii din ea,
pentru ca generaţia următoare,
    fiii care se vor naşte, să o cunoască,
        şi ei, la rândul lor, să o povestească fiilor lor;
să-şi pună încrederea în Dumnezeu,
    să nu uite lucrările lui Dumnezeu,
        ci să-I împlinească poruncile;
să nu fie ca strămoşii lor,
    o generaţie neascultătoare şi răzvrătită,
o generaţie care nu şi-a pregătit inima
    şi al cărei duh nu a fost credincios lui Dumnezeu.

Fiii lui Efraim, înarmaţi, trăgători cu arcul,
    au dat înapoi în ziua bătăliei:
10 nu păziseră legământul lui Dumnezeu,
    refuzând să umble în Legea Lui;
11 I-au uitat faptele
    şi minunile pe care El le arătase,
12 minunile pe care le înfăptuise înaintea strămoşilor lor
    în regiunea Ţoan din ţara Egiptului.
13 A despărţit marea şi i-a trecut prin ea,
    punând apele să stea ca un zid.
14 I-a călăuzit printr-un nor ziua,
    şi toată noaptea – prin lumina focului.
15 A despicat stânci în pustie,
    ca să le dea să bea ape, cât adâncul de multe.
16 A făcut ca din stânci să izvorască torente
    şi să curgă apa râuri-râuri.

17 Dar ei şi-au înmulţit păcatele faţă de El,
    răzvrătindu-se împotriva Celui Preaînalt în pustie.
18 L-au ispitit pe Dumnezeu în inimile lor,
    cerând mâncare după poftele lor.
19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, zicând:
    „Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masa în pustie?
20 Desigur, El a lovit stânca
    din care a ţâşnit apa şi s-au revărsat ueduri,
însă va putea El oare să ne dea şi pâine,
    va putea El să dea carne poporului Său?“
21 Auzind aceasta, Domnul a străbătut tabăra.
    S-a aprins un foc împotriva lui Iacov
        şi a izbucnit mânia Sa împotriva lui Israel.
22 Aceasta pentru că nu s-au încrezut în Dumnezeu
    şi pentru că nu şi-au pus încrederea în mântuirea Lui.
23 Totuşi El a dat porunci norilor de sus
    şi a deschis porţile cerului.
24 A făcut să plouă asupra lor cu mană ca să aibă de mâncare
    şi le-a dat grâu ceresc.
25 Au mâncat cu toţii pâinea celor puternici[b]
    şi le-a trimis hrană pe săturate.
26 A stârnit în ceruri vântul de răsărit
    şi a condus cu puterea Lui vântul din sud.
27 A plouat peste ei cu carne ca pulberea de multă
    şi cu înaripate multe cât nisipul mării.
28 Le-a făcut să cadă în mijlocul taberei,
    împrejurul locuinţelor lor.
29 Au mâncat şi s-au îmbuibat,
    căci El le dăduse după poftele lor.
30 Dar înainte ca ei să-şi astâmpere pofta,
    chiar în timp ce aveau mâncarea în gură,
31 mânia lui Dumnezeu a şi izbucnit împotriva lor,
    omorând pe cei mai viguroşi dintre ei
        şi doborând pe tinerii lui Israel.

32 Cu toate acestea, ei au continuat să păcătuiască
    şi, în pofida minunilor Lui, ei tot nu au crezut.
33 De aceea le-a pus El capăt zilelor în deşertăciune
    şi anilor lor în teroare.
34 Când îi pedepsea cu moartea, ei Îl căutau,
    se întorceau şi-L căutau pe Dumnezeu cu râvnă;
35 îşi aminteau din nou că Dumnezeu fusese stânca lor,
    că Dumnezeul Preaînalt fusese răscumpărătorul lor.
36 Dar Îl înşelau cu gurile lor
    şi cu limba lor Îl minţeau.
37 Inima lor nu era în întregime a Lui
    şi nu se încredeau în legământul Lui.
38 Totuşi El a fost milos;
    le-a iertat nelegiuirea
        şi nu i-a nimicit.
De multe ori Şi-a retras mânia
    şi nu Şi-a aprins întreaga Lui furie.
39 Şi-a adus aminte că sunt doar carne,
    doar o suflare care trece fără să se mai întoarcă.

40 De câte ori s-au răzvrătit împotriva Lui în deşert
    şi L-au întristat în pustie!
41 S-au abătut din nou şi L-au ispitit pe Dumnezeu,
    îndurerând astfel pe Sfântul lui Israel.
42 Nu şi-au amintit de mâna Lui –
    de ziua când i-a izbăvit de duşman,
43 când Şi-a înfăptuit semnele în Egipt
    şi minunile Sale în regiunea Ţoan:
44 cum le-a prefăcut râurile în sânge
    şi apa din pâraie cu neputinţă de băut;
45 cum a trimis împotriva lor roiuri de muşte care i-a mâncat
    şi broaşte care i-au prăpădit;
46 cum le-a dat roadele pradă omizii
    şi munca lor pradă lăcustei;
47 cum le-a ruinat viile cu grindină
    şi sicomorii cu lapoviţă[c];
48 cum le-a dat vitele pradă grindinei
    şi cirezile pradă fulgerului;
49 cum Şi-a trimis împotriva lor mânia Lui aprinsă,
    furia, indignarea şi necazul,
        îngeri aducători de nenorociri;
50 cum Şi-a dat frâu liber mâniei,
    fără să le scape sufletul de la moarte,
        dându-le viaţa pe mâna molimei;
51 cum i-a ucis pe toţi întâii născuţi ai Egiptului,
    pârga puterii din corturile lui Ham;
52 cum Şi-a condus poporul ca pe o turmă,
    i-a călăuzit prin pustie ca pe o turmă de oi;
53 cum i-a condus spre locuri sigure, fără ca ei să se teamă,
    în timp ce pe duşmanii lor i-a acoperit marea;
54 cum i-a adus la hotarul ţării Lui sfinte,
    la muntele pe care l-a câştigat dreapta Sa;
55 cum a izgonit dinaintea lor neamuri,
    cum le-a dat teritoriul în moştenire
        şi a pus seminţiile lui Israel să le locuiască corturile.

56 Dar ei L-au ispitit pe Dumnezeul cel Preaînalt
    şi s-au răzvrătit împotriva Lui;
        nu au păzit mărturiile Lui.
57 S-au depărtat şi au fost necredincioşi asemenea părinţilor lor;
    s-au schimbat devenind ca un arc defectuos.
58 L-au întărâtat la mânie prin înălţimile lor,
    prin idolii lor I-au stârnit gelozia.
59 Dumnezeu a auzit, a trecut prin tabără
    şi l-a respins în întregime pe Israel.
60 Apoi Şi-a părăsit Locuinţa din Şilo,
    Cortul în care locuia printre oameni.
61 Şi-a lăsat tăria[d] în captivitate
    şi slava – în mâna duşmanului.
62 Şi-a dat poporul pradă sabiei;
    Şi-a dezlănţuit mânia asupra moştenirii Lui.
63 Tinerii Lui au fost mistuiţi de foc,
    iar fecioarele Lui nu au mai fost lăudate[e].
64 Preoţii Lui au căzut răpuşi de sabie,
    iar văduvele Lui nu s-au mai bocit.

65 Atunci Stăpânul S-a trezit ca unul care dormise,
    ca viteazul înveselit de vin.
66 Şi-a înlăturat duşmanii;
    i-a făcut de batjocură pentru totdeauna.
67 Totuşi El a lepădat cortul lui Iosif
    şi nu a ales seminţia lui Efraim.
68 A ales însă seminţia lui Iuda
    şi muntele Sion, pe care-l iubeşte.
69 Şi-a zidit Sfântul Lăcaş precum înălţimile
    şi precum pământul pe care l-a întărit pe vecie.
70 L-a ales pe David, robul Lui,
    l-a luat de la staulele oilor,
71 l-a adus dinapoia mieilor
    ca să păstorească pe poporul Său, Iacov,
        şi pe Israel, moştenirea Sa.
72 Iar el i-a păstorit în curăţie de inimă
    şi i-a condus cu mâini pricepute.

Notas al pie

  1. Psalmii 78:1 Titlu. Vezi Ps. 32
  2. Psalmii 78:25 LXX: pâinea îngerilor (vezi şi Ps. 103:20)
  3. Psalmii 78:47 Sau: cu îngheţ
  4. Psalmii 78:61 Vezi 1 Sam. 4:17, 21
  5. Psalmii 78:63 Prin cântece de nuntă

New International Reader's Version

Psalm 78

Psalm 78

A maskil of Asaph.

My people, listen to my teaching.
    Pay attention to what I say.
I will open my mouth and tell a story.
    I will speak about things that were hidden.
    They happened a long time ago.
We have heard about them and we know them.
    Our people who lived before us have told us about them.
We won’t hide them from our children.
    We will tell them to those who live after us.
We will tell them what the Lord has done that is worthy of praise.
    We will talk about his power and the wonderful things he has done.
He gave laws to the people of Jacob.
    He gave Israel their law.
He commanded our people who lived before us
    to teach his laws to their children.
Then those born later would know his laws.
    Even their children yet to come would know them.
    And they in turn would tell their children.
Then they would put their trust in God.
    They would not forget what he had done.
    They would obey his commands.
They would not be like their people who lived long ago.
    Those people were stubborn. They refused to obey God.
They turned away from him.
    Their spirits were not faithful to him.

The soldiers of Ephraim were armed with bows.
    But they ran away on the day of battle.
10 They didn’t keep the covenant God had made with them.
    They refused to live by his law.
11 They forgot what he had done.
    They didn’t remember the wonders he had shown them.
12 He did miracles right in front of their people who lived long ago.
    At that time they were living in Egypt, in the area of Zoan.
13 God parted the Red Sea and led them through it.
    He made the water stand up like a wall.
14 He guided them with the cloud during the day.
    He led them with the light of a fire all night long.
15 He broke the rocks open in the desert.
    He gave them as much water as there is in the oceans.
16 He brought streams out of a rocky cliff.
    He made water flow down like rivers.

17 But they continued to sin against him.
    In the desert they refused to obey the Most High God.
18 They were stubborn and tested God.
    They ordered him to give them the food they wanted.
19 They spoke against God. They said,
    “Can God really put food on a table in the desert?
20 It is true that he struck the rock, and streams of water poured out.
    Huge amounts of water flowed down.
But can he also give us bread?
    Can he supply meat for his people?”
21 When the Lord heard what they said, he was very angry.
    His anger broke out like fire against the people of Jacob.
    He became very angry with Israel.
22 That was because they didn’t believe in God.
    They didn’t trust in his power to save them.
23 But he gave a command to the skies above.
    He opened the doors of the heavens.
24 He rained down manna for the people to eat.
    He gave them the grain of heaven.
25 Mere human beings ate the bread of angels.
    He sent them all the food they could eat.
26 He made the east wind blow from the heavens.
    By his power he caused the south wind to blow.
27 He rained down meat on them like dust.
    He sent them birds like sand on the seashore.
28 He made the birds come down inside their camp.
    The birds fell all around their tents.
29 People ate until they couldn’t eat any more.
    He gave them what they had wanted.
30 But even before they had finished eating, God acted.
    He did it while the food was still in their mouths.
31 His anger rose up against them.
    He put to death the strongest among them.
    He struck down Israel’s young men.

32 But even after all that, they kept on sinning.
    Even after the wonderful things he had done, they still didn’t believe.
33 So he brought their days to an end like a puff of smoke.
    He ended their years with terror.
34 Every time God killed some of them, the others would seek him.
    They gladly turned back to him again.
35 They remembered that God was their Rock.
    They remembered that God Most High had set them free.
36 But they didn’t mean it when they praised him.
    They lied to him when they spoke.
37 They turned away from him.
    They weren’t faithful to the covenant he had made with them.
38 But he was full of tender love.
    He forgave their sins
    and didn’t destroy his people.
Time after time he held back his anger.
    He didn’t let all his burning anger blaze out.
39 He remembered that they were only human.
    He remembered they were only a breath of air
    that drifts by and doesn’t return.

40 How often they refused to obey him in the desert!
    How often they caused him sorrow in that dry and empty land!
41 Again and again they tested God.
    They made the Holy One of Israel sad and angry.
42 They didn’t remember his power.
    They forgot the day he set them free
    from those who had treated them so badly.
43 They forgot how he had shown them his signs in Egypt.
    They forgot his miracles in the area of Zoan.
44 He turned the river of Egypt into blood.
    The people of Egypt couldn’t drink water from their streams.
45 He sent large numbers of flies that bit them.
    He sent frogs that destroyed their land.
46 He gave their crops to the grasshoppers.
    He gave their food to the locusts.
47 He destroyed their vines with hail.
    He destroyed their fig trees with sleet.
48 He killed their cattle with hail.
    Their livestock were struck by lightning.
49 Because he was so angry with Egypt, he caused them to have great trouble.
    In his great anger he sent destroying angels against them.
50 God prepared a path for his anger.
    He didn’t spare their lives.
    He gave them over to the plague.
51 He killed the oldest son of each family in Egypt.
    He struck down the oldest son in every house in the land of Ham.
52 But he brought his people out like a flock.
    He led them like sheep through the desert.
53 He guided them safely, and they weren’t afraid.
    But the Red Sea swallowed up their enemies.
54 And so he brought his people to the border of his holy land.
    He led them to the central hill country he had taken by his power.
55 He drove out the nations to make room for his people.
    He gave to each family a piece of land to pass on to their children.
    He gave the tribes of Israel a place to make their homes.

56 But they tested God.
    They refused to obey the Most High God.
    They didn’t keep his laws.
57 They were like their people who lived long ago.
    They turned away from him and were not faithful.
They were like a bow that doesn’t shoot straight.
    They couldn’t be trusted.
58 They made God angry by going to their high places.
    They made him jealous by worshiping the statues of their gods.
59 When God saw what the people were doing, he was very angry.
    He turned away from them completely.
60 He deserted the holy tent at Shiloh.
    He left the tent he had set up among his people.
61 He allowed the ark to be captured.
    Into the hands of his enemies he sent the ark where his glory rested.
62 He let his people be killed by swords.
    He was very angry with them.
63 Fire destroyed their young men.
    Their young women had no one to marry.
64 Their priests were killed by swords.
    Their widows weren’t able to weep.

65 Then the Lord woke up as if he had been sleeping.
    He was like a warrior waking up from the deep sleep caused by wine.
66 He drove back his enemies.
    He put them to shame that will last forever.
67 He turned his back on the tents of the people of Joseph.
    He didn’t choose to live in the tribe of Ephraim.
68 Instead, he chose to live in the tribe of Judah.
    He chose Mount Zion, which he loved.
69 There he built his holy place as secure as the heavens.
    He built it to last forever, like the earth.
70 He chose his servant David.
    He took him from the sheep pens.
71 He brought him from tending sheep
    to be the shepherd of his people Jacob.
    He made him the shepherd of Israel, his special people.
72 David cared for them with a faithful and honest heart.
    With skilled hands he led them.