Psalmul 78
Un maschilTitlu. Vezi Ps. 32. al lui Asaf
1Poporul meu, ia aminte la învățătura mea!
Aplecați‑vă urechea la cuvintele gurii mele!
2Îmi voi deschide gura cu un proverb,
voi rosti lucruri ascunse din trecut,
3pe care le‑am auzit, pe care le‑am învățat,
pe care ni le‑au istorisit părinții noștri.
4Nu le vom ascunde de fiii noștri,
ci vom spune generației următoare
isprăvile demne de laudă ale Domnului,
puterea și minunile Lui pe care le‑a săvârșit.
5El a ridicat o mărturie în Iacov,
a pus o Lege în Israel
și a poruncit părinților noștri
s‑o facă cunoscută fiilor lor,
6pentru ca generația următoare,
fiii care se vor naște, s‑o cunoască
și apoi să se ridice și s‑o istorisească fiilor lor,
7pentru ca aceștia să‑și pună încrederea în Dumnezeu,
să nu uite lucrările lui Dumnezeu
și să‑I împlinească poruncile,
8ca să nu fie ca părinții lor,
o generație neascultătoare și răzvrătită,
o generație care nu și‑a pregătit inima
și al cărei duh n‑a fost credincios lui Dumnezeu.
9Fiii lui Efraim, înarmați, trăgători cu arcul,
au dat înapoi în ziua bătăliei:
10n‑au ținut legământul lui Dumnezeu,
au refuzat să umble în Legea Lui;
11I‑au uitat lucrările
și minunile pe care El le arătase,
12minunile pe care le înfăptuise înaintea părinților lor
în regiunea Țoan din țara Egiptului.
13A despărțit marea și i‑a trecut prin ea,
ridicând apele să stea ca un zid.13 Lit.: grămadă/morman.
14I‑a călăuzit printr‑un nor ziua,
și toată noaptea – prin lumina focului.
15A despicat stânci în pustie,
ca să le dea să bea ape, cât adâncul de multe.
16A făcut ca din stânci să izvorască torente
și să curgă apa râuri-râuri.
17Dar ei și‑au înmulțit păcatele față de El,
răzvrătindu‑se împotriva Celui Preaînalt în pustie.
18L‑au pus la încercare18 Același verb este folosit atât în cazul lui Dumnezeu, Care pune la încercare omul/poporul (Gen. 22:1; Ex. 15:25; 16:4), cât și în cazul omului/poporului, care Îl pune la încercare (Îl ispitește) pe Dumnezeu (Ex. 17:2, 7). Vezi și Mt. 4:1; Mc. 1:13 și Lc. 4:2, unde verbul în limba greacă este folosit și în cazul Satanei, care Îl ispitește pe Isus. pe Dumnezeu în inimile lor,
cerând mâncare după poftele lor.
19Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, zicând:
„Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masa în pustie?
20Iată, El a lovit stânca
din care a țâșnit apa și s‑au revărsat ueduri20 Vezi nota de la 74:5.,
însă va putea El oare să ne dea și pâine,
va putea El să dea carne poporului Său?“
21De aceea Domnul a auzit și S‑a mâniat.
S‑a aprins un foc împotriva lui Iacov
și a izbucnit mânia împotriva lui Israel.
22Aceasta pentru că n‑au crezut în Dumnezeu
și nu s‑au încrezut în izbăvirea Lui.
23El a poruncit norilor de sus
și a deschis porțile cerurilor.
24A făcut să plouă asupra lor cu mană ca să aibă de mâncare
și le‑a dat grâu ceresc.
25Fiecare a mâncat pâinea celor puternici
și le‑a trimis hrană din belșug.
26A stârnit în ceruri vântul de răsărit
și a condus cu puterea Lui vântul din sud.
27A plouat carne peste ei, multă ca pulberea,
și înaripate, multe ca nisipul mării.
28Le‑a făcut să cadă în mijlocul taberei,
împrejurul locuințelor lor.
29Au mâncat și s‑au îmbuibat,
căci El le dăduse după poftele lor.
30Dar înainte ca ei să‑și astâmpere pofta,
chiar în timp ce aveau mâncarea în gură,
31mânia lui Dumnezeu a și izbucnit împotriva lor,
omorând pe cei mai viguroși dintre ei
și doborând pe tinerii lui Israel.
32Cu toate acestea, ei au continuat să păcătuiască
și n‑au crezut în minunile Lui.
33De aceea le‑a pus El capăt zilelor în deșertăciune
și anilor lor în groază.
34Când îi pedepsea cu moartea, ei Îl căutau,
se întorceau și‑L căutau pe Dumnezeu cu râvnă;
35își aminteau din nou că Dumnezeu fusese stânca lor,
că Dumnezeul cel Preaînalt fusese Răscumpărătorul lor.
36Dar Îl înșelau cu gura lor
și cu limba lor Îl mințeau.
37Inima lor nu era în întregime a Lui
și nu erau credincioși legământului Său.
38Totuși, El a fost milostiv;
El a făcut ispășire pentru nelegiuire
și nu a distrus.
De multe ori Și‑a retras mânia
și nu Și‑a aprins întreaga Lui furie.
39Și‑a adus aminte că sunt doar carne,
doar o suflare care trece fără să se mai întoarcă.
40De câte ori s‑au răzvrătit împotriva Lui în pustie
și L‑au întristat în deșert!
41S‑au abătut din nou și L‑au pus la încercare pe Dumnezeu,
îndurerându‑L astfel pe Sfântul lui Israel.
42Nu și‑au amintit de mâna Lui –
de ziua când i‑a izbăvit de vrăjmaș,
43când Și‑a înfăptuit semnele în Egipt
și minunile Sale în regiunea Țoan.
44Le‑a prefăcut râurile în sânge
și n‑au putut să bea din pâraiele lor.
45A trimis împotriva lor roiuri de muște care i‑au devorat
și broaște care i‑au distrus.
46Le‑a dat roadele pradă omizii,
iar munca lor pradă lăcustei.
47Le‑a ruinat viile cu grindină,
iar sicomorii cu vijelie.47 Sau: cu îngheț.
48Le‑a dat vitele pradă grindinei,
iar cirezile pradă fulgerelor.
49Și‑a trimis împotriva lor mânia Lui aprinsă,
furia, indignarea și necazul,
îngeri aducători de nenorociri.
50Și‑a dat frâu liber mâniei,
fără să le scape sufletul de la moarte,
dându‑le viața pe mâna molimei.
51I‑a ucis pe toți întâii născuți ai Egiptului,
pârga puterii din corturile lui Ham.
52A pornit cu poporul Său ca și cu niște oi
și i‑a condus prin pustie ca pe o turmă.
53I‑a condus în siguranță, ca să nu le fie groază,
în timp ce pe dușmanii lor i‑a acoperit marea.
54I‑a adus la hotarul Lui cel sfânt,
la muntele pe care l‑a câștigat dreapta Sa.
55A alungat dinaintea lor neamuri,
le‑a dat teritoriul în moștenire
și a pus semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor.
56Dar ei L‑au pus la încercare pe Dumnezeul cel Preaînalt
și s‑au răzvrătit împotriva Lui;
nu au păzit mărturiile Lui.
57S‑au depărtat și au fost necredincioși asemenea părinților lor;
s‑au schimbat devenind ca un arc înșelător57 În sensul de neîntins, slăbit, defectuos..
58L‑au întărâtat la mânie prin înălțimile lor,
prin chipurile lor cioplite I‑au stârnit gelozia.
59Dumnezeu a auzit, S‑a mâniat
și l‑a respins în întregime pe Israel.
60Apoi Și‑a părăsit Tabernaculul din Șilo,
Cortul pe care‑l așezase printre oameni.
61Și‑a lăsat tăria în captivitate
și măreția – în mâna vrăjmașului.61 Vezi 1 Sam. 4:17, 21.
62Și‑a dat poporul pradă sabiei
și S‑a mâniat pe moștenirea Lui.
63Tinerii Lui au fost mistuiți de foc,
iar fecioarele Lui n‑au mai fost lăudate63 Prin cântece de nuntă..
64Preoții Lui au căzut loviți de sabie,
iar văduvele Lui nu s‑au mai bocit.
65Atunci Stăpânul S‑a trezit ca unul care dormise,
ca un viteaz îmbătat65 Sau: ca un viteaz trezit din beție. de vin.
66Și‑a înlăturat vrăjmașii;
i‑a acoperit cu rușine pentru totdeauna.
67Totuși, El a lepădat cortul lui Iosif
și nu a ales seminția lui Efraim.
68A ales însă seminția lui Iuda
și muntele Sion, pe care‑l iubește.
69Și‑a zidit Sfântul Lăcaș ca înălțimile,
ca pământul pe care l‑a întărit pe vecie.
70L‑a ales pe David, robul Lui,
l‑a luat de la staulele oilor,
71l‑a adus dinapoia mieilor
ca să păstorească pe poporul Său, Iacov,
și pe Israel, moștenirea Sa.
72Iar el i‑a păstorit în curăție de inimă
și i‑a condus cu mâini pricepute.
La main de Dieu dans l’histoire
1Méditation78.1 Signification incertaine. d’Asaph78.1 Voir note 50.1..
Mon peuple, écoute mon enseignement,
sois attentif à ce que je vais dire.
2J’énoncerai des propos instructifs,
j’évoquerai des secrets du passé78.2 Cité en Mt 13.35 d’après l’ancienne version grecque..
3Nous avons entendu et nous savons
ce que nos pères nous ont raconté,
4nous n’allons pas le cacher à leurs descendants.
Nous redirons à la génération suivante, ╵les œuvres glorieuses de l’Eternel,
les puissants actes ╵et les prodiges qu’il a accomplis.
5Il a fixé une règle en Jacob,
établi une loi en Israël,
et il a ordonné à nos ancêtres ╵d’enseigner tout cela à leurs enfants,
6afin que la génération suivante ╵puisse l’apprendre
et que les enfants qui viendront à naître,
se lèvent à leur tour ╵pour l’enseigner à leurs propres enfants,
7afin qu’ils placent leur confiance en Dieu,
qu’ils n’oublient pas comment Dieu a agi
et qu’ils observent ses commandements,
8qu’ils ne ressemblent pas à leurs ancêtres,
génération indocile et rebelle,
génération au cœur trop inconstant,
dont l’esprit n’était pas fidèle à Dieu.
9Les hommes d’Ephraïm, armés de l’arc,
ont tourné le dos, au jour du combat.
10Ils n’ont pas respecté ╵l’alliance de Dieu,
ils ont refusé de suivre sa Loi78.10 Allusion aux désobéissances d’Ephraïm (voir Jg 1.29 ; 2.2 ; 8.1 ; 9.1-5 ; 12.2)..
11Ils ont oublié ses exploits
et les hauts faits opérés sous leurs yeux.
12Devant leurs pères, Dieu avait fait des prodiges
aux champs de Tsoân78.12 Ancienne ville de la Basse-Egypte appelée aussi Tanis, située à l’est du delta du Nil, sur le chemin de l’Exode (Nb 13.22)., au pays d’Egypte.
13Il a fendu la mer, et il les a fait traverser,
il a dressé les eaux tout comme un mur78.13 Voir Ex 14.1 à 15.21..
14Il les guidait, le jour par la nuée,
et la nuit, par la lumière d’un feu78.14 Voir Ex 13.21-22..
15Il a fendu des rochers au désert,
et les a abreuvés de torrents d’eau78.15 Pour les v. 15-16, voir Ex 17.1-7 ; Nb 20.2-13..
16Du roc, il a fait jaillir des rivières,
il en a fait sortir l’eau comme un fleuve.
17Mais ils péchaient contre lui sans arrêt,
ils bravaient le Très-Haut dans le désert78.17 Par les murmures contre lui, par exemple à Mara (Ex 15.24)..
18Dans leur cœur, ils ont mis Dieu au défi
en réclamant à manger à leur goût78.18 Pour les v. 18-31, voir Ex 16.2-15 ; Nb 11.4-23, 31-34..
19Ils ont tenu des propos contre lui,
disant : « Dieu pourrait-il
dresser une table dans le désert78.19 Voir Nb 21.5. ? »
20C’est ainsi qu’il a frappé le rocher,
l’eau a coulé, des torrents ont jailli.
« Pourrait-il aussi nous donner du pain
ou procurer de la viande à son peuple ? »
21L’Eternel entendit, il s’emporta,
et un feu s’alluma contre Jacob :
sa colère éclata contre Israël,
22car ils n’avaient pas fait confiance à Dieu,
ils n’avaient pas compté sur son secours.
23Il donna ordre aux nuages d’en haut
et il ouvrit les écluses du ciel.
24Pour les nourrir, il fit pleuvoir sur eux la manne
et il leur donna le froment du ciel.
25Chacun mangea de ce pain des puissants78.25 L’ancienne version grecque a traduit : pain des anges.,
Dieu leur fournit à satiété des vivres.
26Il fit souffler le vent d’est dans le ciel,
et par sa force, il fit venir le vent du sud.
27Il fit pleuvoir de la viande sur eux, ╵aussi abondante que la poussière.
Il fit tomber une nuée d’oiseaux ╵aussi nombreux que le sable des mers.
28Il les fit tomber au milieu du camp,
autour du lieu où se dressaient leurs tentes.
29Ils en mangèrent jusqu’à satiété.
Dieu leur avait servi ce qu’ils voulaient.
30Mais leur envie n’était pas assouvie,
ils avaient encore la viande à la bouche
31que la colère de Dieu éclata contre eux.
Alors il frappa les plus vigoureux,
abattant les jeunes gens d’Israël.
32Malgré cela, ils ont péché encore,
ils n’ont pas eu foi, malgré ses prodiges78.32 Ils n’ont pas cru, en particulier, que Dieu pourrait leur donner la victoire sur les Cananéens (Nb 14). Comme au v. 22, l’incrédulité est le péché majeur des Israélites..
33Il fit s’évanouir leurs jours ╵de façon lamentable,
et terminer leurs années dans l’angoisse78.33 La génération de l’Exode fut condamnée à mourir dans le désert (Nb 14.22-23, 28-35)..
34Dieu les frappait, ils se tournaient vers lui,
ils revenaient à lui, ╵en le suppliant instamment,
35se souvenant qu’il était leur rocher,
que le Dieu très-haut était leur libérateur.
36Mais s’ils priaient, c’était pour le tromper :
les propos qu’ils lui tenaient n’étaient pas sincères,
37car leur cœur n’était pas droit envers lui,
à son alliance, ils n’étaient pas fidèles.
38Lui, cependant, rempli de compassion,
leur pardonnait au lieu de les détruire,
et, bien souvent, détournait sa colère,
ne voulant pas déchaîner toute sa fureur.
39Il considérait qu’ils étaient fragiles :
un souffle qui passe et ne revient plus.
40Que de fois ils se sont rebellés contre lui ╵dans le désert
et l’ont offensé dans les lieux arides78.40 Dans ce second cycle (v. 40-64), le psalmiste reprend les faits mentionnés dans le premier (v. 17-39). !
41A nouveau, ils mettaient Dieu au défi
et ils attristaient le Saint d’Israël.
42Car ils oubliaient son œuvre puissante :
comment il les avait sauvés de l’oppresseur,
43en Egypte, il avait fait des miracles,
et, au pays de Tsoân, des prodiges78.43 Voir note v. 12. Les v. 44-51 reprennent partiellement le thème des plaies d’Egypte.,
44canaux et rivières changés en sang,
nul ne pouvait plus s’y désaltérer78.44 Voir Ex 7.14-25.,
45mouches venimeuses qui les piquaient78.45 Voir Ex 8.16-28.,
grenouilles qui causaient leur ruine78.45 Voir Ex 7.26 à 8.11. Pour les v. 45-48, voir Ex 9.13-35.,
46leurs récoltes livrées aux sauterelles
et le fruit de leur labeur aux criquets78.46 Voir Ex 10.1-20.,
47leurs vignes ravagées par des grêlons
et leurs figuiers sous les effets du gel,
48leurs troupeaux abandonnés à la grêle
et leur bétail décimé par la foudre.
49Il déchaîna contre eux son ardente colère,
son courroux, sa fureur, et les mit en détresse,
en envoyant une armée d’anges de malheur.
50Il donna libre cours à sa colère,
et il ne leur épargna pas la mort.
Au contraire, il les livra à la peste.
51Il frappa tous les fils aînés d’Egypte,
les premiers fruits de leur virilité78.51 Autre traduction : de leur vigueur. ╵dans les logis de Cham78.51 Voir Gn 7.13 ; 10.6-20. Selon Gn 10.6, les Egyptiens étaient les descendants de Cham, l’un des fils de Noé (cf. Ps 105.23, 27 ; 106.21-22)..
52Comme un troupeau, il fit sortir son peuple
et il les conduisit dans le désert, ╵tout comme un berger conduit ses brebis78.52 Voir Ex 13.17-22..
53Il les conduisit en sécurité, ╵les préservant de tout sujet de crainte,
et la mer engloutit leurs ennemis78.53 Voir Ex 14.26-28..
54Il les fit ensuite venir ╵sur son territoire sacré,
il les conduisit jusqu’à la montagne78.54 Le mont Sion où devait être érigé le Temple (v. 68-69). ╵qu’il s’était par lui-même acquise78.54 Voir Ex 15.17..
55Il chassa devant eux des peuples étrangers,
et il attribua à chacun par le sort, ╵une part du pays en patrimoine.
Il installa les tribus d’Israël ╵dans les demeures des Cananéens.
56Mais ils ont voulu forcer la main ╵au Dieu très-haut
et ils se sont rebellés contre lui.
Ils n’ont pas respecté ses lois78.56 Voir Jg 2.11-15..
57Ils se sont dérobés ╵et se sont montrés traîtres ╵tout comme leurs ancêtres.
On ne pouvait pas leur faire confiance ╵pas plus qu’à l’arc dont la flèche dévie.
58Ils l’ont irrité avec leurs hauts lieux78.58 Lieux consacrés à des cultes idolâtres.,
par leurs idoles, ils ont provoqué ╵sa vive indignation.
59Dieu l’entendit : il se mit en colère
et il prit Israël en aversion.
60Il délaissa sa maison de Silo78.60 Ancien sanctuaire des Israélites au temps de Josué (Jos 18.1, 8 ; 21.1-2 ; Jg 18.31 ; 1 S 1.3 ; Jr 7.12) situé dans le territoire d’Ephraïm entre Béthel et Sichem (Jg 21.12), à une quarantaine de kilomètres au nord de Jérusalem. Le coffre sacré y fut déposé jusqu’au temps du jeune Samuel (1 S 4.3). La ville fut sans doute détruite par les Philistins (d’après les fouilles archéologiques : vers 1050 av. J.-C.).,
le tabernacle, ╵où il résidait parmi les humains.
61Il laissa partir en captivité ╵le coffre sacré, trône de sa force,
et livra aux ennemis sa splendeur78.61 Voir 1 S 4.4-22..
62En colère contre les siens,
il abandonna son peuple à l’épée.
63Le feu consuma ses adolescents,
et l’on ne chanta plus l’éloge ╵de ses jeunes mariées78.63 Il s’agit des chants nuptiaux où les jeunes filles étaient célébrées. Cela signifie qu’elles n’eurent plus l’occasion de se marier parce que les jeunes gens avaient été tués dans les batailles (cf. Es 3.25 à 4.1)..
64Ses prêtres périrent sous les coups de l’épée,
ses veuves n’eurent pas droit à des larmes78.64 Obligées de fuir, elles ne purent pas pleurer leurs morts dans des cérémonies funèbres traditionnelles (voir Jb 27.15)..
65Mais, tout à coup, l’Eternel intervint,
tel un dormeur sortant de sa torpeur,
tel un guerrier exalté par le vin.
66Il frappa ses ennemis à revers,
il les couvrit d’une honte éternelle.
67Il écarta la maison de Joseph78.67 Elle est constituée par les tribus d’Ephraïm et de Manassé (Gn 48.1) auxquelles Jacob a conféré le droit d’aînesse, mais que Dieu a écartées de cette position.,
ne choisit pas la tribu d’Ephraïm.
68Mais il choisit la tribu de Juda,
le mont Sion qu’il prit en affection.
69C’est là qu’il édifia son sanctuaire ╵tels les lieux élevés
comme la terre établie pour toujours.
70Il a choisi son serviteur David
et il l’a tiré de ses bergeries78.70 Pour les v. 70-71, voir 1 S 16.11-13 ; 25.7-8 ; 1 Ch 17.7..
71Il l’a pris du milieu de ses brebis
pour qu’il soit berger de Jacob, son peuple,
et d’Israël qui est sa possession.
72David fut pour eux un berger intègre
qui les guida d’une main avisée.
