Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 59

Psalmul 59

Pentru dirijor. De cântat ca şi „Nu nimici!“. Al lui David. Un mihtam[a] compus pe vremea când Saul a trimis să-i supravegheze casa acestuia, ca să-l ucidă.

Dumnezeul meu, izbăveşte-mă de duşmanii mei,
    protejează-mă de cei ce s-au ridicat împotriva mea!
Izbăveşte-mă de făcătorii de rele,
    mântuieşte-mă de oamenii însetaţi de sânge!

Căci iată-i cum îmi pândesc sufletul,
    nişte oameni puternici uneltesc împotriva mea,
        deşi nu am greşit cu nimic, nu am păcătuit, Doamne!
Fără să am vreo vină, ei sunt pregătiţi să mă atace.
    Ridică-Te să vii în întâmpinarea mea şi priveşte!
Tu, Doamne, Dumnezeul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel,
ridică-Te să pedepseşti toate neamurile!
    Nu avea milă de nici unul din aceşti trădători răi!Sela
Se întorc seara, urlă precum câinii
    şi dau târcoale cetăţii.
Iată ce scot din gurile lor:
    săbii ies printre buzele lor
        şi zic: „Cine ne aude?“
Dar Tu, Doamne, râzi de ei,
    îţi baţi joc de toate neamurile.

Tăria mea, pe Tine Te aştept,
    căci Dumnezeu este întăritura mea!
10 Dumnezeu, Care este îndurător cu mine, merge înaintea mea,
    Dumnezeu îmi descoperă pândarii.
11 Totuşi nu-i omorî,
    ca nu cumva cei din poporul meu să uite!
Fă-i să rătăcească, prin puterea Ta,
    şi doboară-i, Stăpâne, Scutul nostru!
12 Să fie prinşi în propria lor mândrie,
    în păcatele gurii lor, în cuvintele de pe buzele lor;
să li se socotească blestemele şi minciunile!
13     Să-i mistuie mânia, să-i stingă şi să nu mai fie!
Fă-i să recunoască că Dumnezeu stăpâneşte în Iacov
    şi până la marginile pământului.Sela
14 Se întorc seara, urlă precum câinii
    şi dau târcoale cetăţii.
15 Ei rătăcesc după mâncare
    şi bombănesc dacă nu se satură.
16 Eu însă voi cânta tăria Ta,
    dimineaţa voi striga cu bucurie despre îndurarea Ta,
căci Tu mi-ai fost întăritură
    şi adăpost în ziua necazului meu.

17 Tăria mea, pe Tine Te voi lăuda,
    căci Dumnezeu este întăritura mea,
        Dumnezeu Care este îndurător cu mine!

Notas al pie

  1. Psalmii 59:1 Titlu. Vezi Ps. 16

The Message

Psalm 59

A David Psalm, When Saul Set a Watch on David’s House in Order to Kill Him

11-2 My God! Rescue me from my enemies,
    defend me from these mutineers.
Rescue me from their dirty tricks,
    save me from their hit men.

3-4 Desperadoes have ganged up on me,
    they’re hiding in ambush for me.
I did nothing to deserve this, God,
    crossed no one, wronged no one.
All the same, they’re after me,
    determined to get me.

4-5 Wake up and see for yourself! You’re God,
    God-of-Angel-Armies, Israel’s God!
Get on the job and take care of these pagans,
    don’t be soft on these hard cases.

6-7 They return when the sun goes down,
    They howl like coyotes, ringing the city.
    Then suddenly they’re all at the gate,
    Snarling invective, drawn daggers in their teeth.
    They think they’ll never get caught.

8-10 But you, God, break out laughing;
    you treat the godless nations like jokes.
Strong God, I’m watching you do it,
    I can always count on you.
God in dependable love shows up on time,
    shows me my enemies in ruin.

11-13 Don’t make quick work of them, God,
    lest my people forget.
Bring them down in slow motion,
    take them apart piece by piece.
Let all their mean-mouthed arrogance
    catch up with them,
Catch them out and bring them down
    —every muttered curse
    —every barefaced lie.
Finish them off in fine style!
    Finish them off for good!
Then all the world will see
    that God rules well in Jacob,
    everywhere that God’s in charge.

14-15 They return when the sun goes down,
    They howl like coyotes, ringing the city.
    They scavenge for bones,
    And bite the hand that feeds them.

16-17 And me? I’m singing your prowess,
    shouting at cockcrow your largesse,
For you’ve been a safe place for me,
    a good place to hide.
Strong God, I’m watching you do it,
    I can always count on you—
    God, my dependable love.