Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 58

Psalmul 58

Pentru dirijor. De cântat ca şi „Nu nimici!“. Al lui David. Un mihtam[a].

Oare într-adevăr rostiţi voi ceea ce este drept, conducătorilor[b]?
    Oare cu nepărtinire judecaţi voi, fii ai oamenilor?[c]
Dimpotrivă, în inimă puneţi la cale nelegiuiri,
    iar cu mâinile împărţiţi violenţa în ţară.
Cei răi se înstrăinează încă din pântece,
    cei ce rostesc minciuni se rătăcesc încă de la naştere.
Veninul lor este ca veninul şarpelui,
    ca al cobrei surde care şi-a închis urechea,
care nu aude glasul vrăjitorilor,
    oricât de iscusite ar fi descântecele fachirului.

Dumnezeule, zdrobeşte-le dinţii din gură!
    Doamne, scoate colţii acestor lei!
Fie să se scurgă precum apa care trece!
    Când întind arcul, fie-le săgeţile oarbe!
Să fie ca melcul care se topeşte mergând,
    ca stârpitura care nu a văzut soarele!

Înainte ca oalele voastre să simtă focul de spini, verzi sau uscaţi,
    El îl va spulbera pe cel rău![d]
10 Cel drept se va bucura când se va vedea răzbunat,
    când îşi va spăla picioarele în sângele celui rău.
11 Atunci oamenii vor zice: „Cu siguranţă cel drept este răsplătit!
    Există un Dumnezeu Care judecă pământul!“

Notas al pie

  1. Psalmii 58:1 Titlu. Vezi Ps. 16
  2. Psalmii 58:1 Ebr.: elem, care poate însemna tăcere; de aici: Oare într-adevăr rostiţi ce este drept, atunci când tăceţi?, în ideea că cei desemnaţi pentru a face judecată tac atunci când ar trebui să facă dreptate; sau acest termen este o scriere defectivă a lui elim (lit.: berbeci, termen folosit metaforic pentru conducători)
  3. Psalmii 58:1 Sau: judecaţi pe fiii oamenilor
  4. Psalmii 58:9 Sensul ebraic al versetului este nesigur

Korean Living Bible

시편 58

악인들을 벌해 달라는 기도

(다윗의 시. 성가대 지휘자를 따라 ‘멸하지 말라’ 는 곡조에 맞춰 부른 노래)

1너희 통치자들아,
너희가 바른 말을
하고 있느냐?
너희가 사람들을
공정하게 재판하고 있느냐?
아니다. 오히려 너희는
악한 일을 생각하며
온 땅에 폭력을 휘두르고 있다.
악인들은 뱃속에 있을 때부터
[a]잘못되었으며
태어날 때부터 곁길로 나아가
거짓말을 하는구나.
그들은 뱀처럼 독살스럽고
귀먹은 독사 같으니
아무리 훌륭한 마법사가
마술을 걸어도
그 소리를 듣지 않는 독사이다.

하나님이시여,
그들의 이빨을 꺾으소서.
여호와여, 이 젊은 사자들의
어금니를 부러뜨리소서.
그들을 흘러가는 물처럼
사라지게 하시며
그들이 활을 당길 때 화살이
부러지게 하소서.
그들을 움직이기만 하면
점점 녹아 없어지는
달팽이 같게 하시고
햇빛을 보지 못하고 죽어서 나오는
사산아 같게 하소서.

[b]하나님은 늙은 자나 젊은 자나
악인들을 모조리
쓸어 버리실 것이다.
솥이 그 아래 있는
가시나무 불길을
느끼는 것보다 더 빨리
하나님이 그들을 소멸하시리라.
10 의로운 자들은 악인들이
보복당하는 것을 보고
기뻐할 것이니
그들이 악인들의 피에
그 발을 씻을 것이다.
11 그때 비로소 사람들은
“의로운 자들이 상을 받고
세상을 심판하시는
하나님이 계신다” 하리라.

Notas al pie

  1. 58:3 또는 ‘멀어졌음이여’
  2. 58:9 원문의 뜻이 분명치 않아 의역하였음.