Psalmii 56 – NTLR & NIV

Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 56:1-13

Psalmul 56

Pentru dirijor. De cântat ca și „Porumbelul din stejari îndepărtați“. Un mihtamTitlu. Vezi Ps. 16. al lui David compus pe vremea când a fost prins la Gat de către filisteni.

1Arată‑Ți bunăvoința față de mine, Dumnezeule, căci niște oameni mă hărțuiesc;

toată ziua mă chinuie cel ce se luptă cu mine.

2Urmăritorii mei mă hărțuiesc toată ziua.

Într-adevăr, mulți sunt cei ce se luptă cu mine cu trufie,

3dar, când mi‑e teamă, mă voi încrede în Tine.

4În Dumnezeu, al Cărui Cuvânt îl laud,

în Dumnezeu mă încred și nu mă tem!

Ce poate să‑mi facă omul?

5Toată ziua îmi răstălmăcesc cuvintele;

toate gândurile lor sunt împotriva mea, ca să‑mi facă rău.

6Uneltesc, pândesc,

îmi urmăresc pașii,

nădăjduind să‑mi ia viața.

7Oare să scape ei prin nelegiuire?

Dumnezeule, doboară popoarele cu mânie!

8Tu numeri zilele pribegiei mele;

pune‑mi lacrimile în burduful Tău!

Să nu fie ele oare în Cartea Ta?

9Dușmanii mei vor fugi când voi striga.

Știu un lucru: că Dumnezeu este de partea mea.

10În Dumnezeu, al Cărui Cuvânt îl laud,

în Domnul, al Cărui Cuvânt îl laud,

11în Dumnezeu mă încred și nu mă tem.

Ce poate să‑mi facă un om?

12Dumnezeule, sunt legat de Tine prin jurăminte;

Îți voi aduce jertfe de mulțumire,

13căci mi‑ai salvat sufletul de la moarte,

și picioarele de poticnire,

ca să pot umbla înaintea lui Dumnezeu în lumina vieții.

New International Version

Psalms 56:1-13

Psalm 56In Hebrew texts 56:1-13 is numbered 56:2-14.

For the director of music. To the tune of “A Dove on Distant Oaks.” Of David. A miktam.Title: Probably a literary or musical term When the Philistines had seized him in Gath.

1Be merciful to me, my God,

for my enemies are in hot pursuit;

all day long they press their attack.

2My adversaries pursue me all day long;

in their pride many are attacking me.

3When I am afraid, I put my trust in you.

4In God, whose word I praise—

in God I trust and am not afraid.

What can mere mortals do to me?

5All day long they twist my words;

all their schemes are for my ruin.

6They conspire, they lurk,

they watch my steps,

hoping to take my life.

7Because of their wickedness do not56:7 Probable reading of the original Hebrew text; Masoretic Text does not have do not. let them escape;

in your anger, God, bring the nations down.

8Record my misery;

list my tears on your scroll56:8 Or misery; / put my tears in your wineskin

are they not in your record?

9Then my enemies will turn back

when I call for help.

By this I will know that God is for me.

10In God, whose word I praise,

in the Lord, whose word I praise—

11in God I trust and am not afraid.

What can man do to me?

12I am under vows to you, my God;

I will present my thank offerings to you.

13For you have delivered me from death

and my feet from stumbling,

that I may walk before God

in the light of life.