Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 56:1-13

Psalmul 56

Pentru dirijor. De cântat ca și „Porumbelul din stejari îndepărtați“. Un mihtamTitlu. Vezi Ps. 16. al lui David compus pe vremea când a fost prins la Gat de către filisteni.

1Arată‑Ți bunăvoința față de mine, Dumnezeule, căci niște oameni mă hărțuiesc;

toată ziua mă chinuie cel ce se luptă cu mine.

2Urmăritorii mei mă hărțuiesc toată ziua.

Într-adevăr, mulți sunt cei ce se luptă cu mine cu trufie,

3dar, când mi‑e teamă, mă voi încrede în Tine.

4În Dumnezeu, al Cărui Cuvânt îl laud,

în Dumnezeu mă încred și nu mă tem!

Ce poate să‑mi facă omul?

5Toată ziua îmi răstălmăcesc cuvintele;

toate gândurile lor sunt împotriva mea, ca să‑mi facă rău.

6Uneltesc, pândesc,

îmi urmăresc pașii,

nădăjduind să‑mi ia viața.

7Oare să scape ei prin nelegiuire?

Dumnezeule, doboară popoarele cu mânie!

8Tu numeri zilele pribegiei mele;

pune‑mi lacrimile în burduful Tău!

Să nu fie ele oare în Cartea Ta?

9Dușmanii mei vor fugi când voi striga.

Știu un lucru: că Dumnezeu este de partea mea.

10În Dumnezeu, al Cărui Cuvânt îl laud,

în Domnul, al Cărui Cuvânt îl laud,

11în Dumnezeu mă încred și nu mă tem.

Ce poate să‑mi facă un om?

12Dumnezeule, sunt legat de Tine prin jurăminte;

Îți voi aduce jertfe de mulțumire,

13căci mi‑ai salvat sufletul de la moarte,

și picioarele de poticnire,

ca să pot umbla înaintea lui Dumnezeu în lumina vieții.