Cartea II
(Psalmii 42–72)
Psalmul 42
Pentru dirijor. Un maschilTitlu. Vezi Ps. 32. al fiilor lui Korah.
1Cum tânjește cerbul
după izvoarele de apă,
așa tânjește sufletul meu
după Tine, Dumnezeule!
2Sufletul meu însetează după Dumnezeu,
după Dumnezeul cel Viu!
Când voi veni și voi vedea
fața lui Dumnezeu?
3Lacrimile‑mi sunt hrană
zi și noapte,
când toată ziua mi se spune:
„Unde este Dumnezeul tău?“
4Mi se întristează sufletul
când îmi aduc aminte
cum treceam prin mulțime,
mergând spre Casa lui Dumnezeu,4 Sau: aminte / cum mergeam, alături de mulțimea numeroasă, / spre Casa lui Dumnezeu; sau: aminte / cum mergeam împreună cu mulțimea / pășind spre Casa lui Dumnezeu,
în mijlocul strigătelor de bucurie și de mulțumire
ale mulțimii aflate la sărbătoare.
5Suflete al meu, de ce te mâhnești
și gemi înăuntrul meu?
Nădăjduiește în Dumnezeu,
căci iarăși Îi voi mulțumi
pentru izbăvirile Lui.
6Dumnezeul meu, sufletul meu se mâhnește înăuntrul meu;
de aceea îmi amintesc de Tine,
din țara Iordanului, înălțimile Hermonului,
din muntele Mițar.
7La vuietul cascadelor Tale,
un adânc cheamă un alt adânc.
Toate talazurile și valurile Tale
au trecut peste mine.
8Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa,
iar noaptea am cu mine cântarea Lui
și rugăciunea către Dumnezeul vieții mele.
9Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea:
„De ce m‑ai uitat?
De ce să umblu întristat,
asuprit de dușman?“
10Ca zdrobirea oaselor
este batjocura prigonitorilor mei,
când îmi zic toată ziua:
„Unde este Dumnezeul tău?“
11Suflete al meu, de ce te mâhnești
și de ce gemi înăuntrul meu?
Nădăjduiește în Dumnezeu,
căci iarăși Îi voi mulțumi
pentru izbăvirea mea și pentru că este Dumnezeul meu!