Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 42

CARTEA A DOUA

Psalmul 42[a]

Pentru dirijor. Un maschil[b] al korahiţilor.

Cum tânjeşte cerbul
    după izvoarele de apă,
aşa tânjeşte sufletul meu
    după Tine, Dumnezeule!
Sufletul meu însetează după Dumnezeu,
    după Dumnezeul cel Viu!
Când voi putea veni să mă înfăţişez
    înaintea lui Dumnezeu?
Lacrimile-mi sunt hrană
    zi şi noapte,
când mi se spune fără încetare:
    „Unde este Dumnezeul tău?“
Mi se întristează sufletul
    când îmi aduc aminte
cum treceam prin mulţime,
    conducând procesiunea către Casa lui Dumnezeu,
în mijlocul strigătelor de bucurie şi de mulţumire
    ale mulţimii aflată în sărbătoare.

Suflete al meu, de ce te mâhneşti
    şi gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda
    pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu!

Sufletul meu[c] se mâhneşte înăuntrul meu;
    de aceea îmi amintesc de Tine,
din ţara Iordanului, înălţimile Hermonului,
    din muntele Miţar.
La vuietul cascadelor Tale,
    un adânc cheamă un alt adânc.
Toate valurile şi talazurile Tale
    au trecut peste mine.

Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa,
    iar noaptea am cu mine cântarea Lui
        şi rugăciunea către Dumnezeul vieţii mele.

Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea:
    „De ce m-ai uitat?
De ce trebuie să umblu întristat,
    asuprit de duşman?“
10 Ca zdrobirea oaselor
    este batjocura prigonitorilor mei,
când îmi zic mereu:
    „Unde este Dumnezeul tău?“

11 Suflete al meu, de ce te mâhneşti
    şi de ce gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda,
    pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu!

Notas al pie

  1. Psalmii 42:1 În multe mss TM Ps. 42 şi 43 alcătuiesc un singur psalm.
  2. Psalmii 42:1 Titlu. Vezi Ps. 32
  3. Psalmii 42:6 Câteva mss TM, LXX, Siriacă (vezi v. 11); cele mai multe mss TM: Îl voi lăuda / pentru izbăvirile prezenţei Sale. Dumnezeul meu, sufletul meu

King James Version

Psalm 42

1As the hart panteth after the water brooks, so panteth my soul after thee, O God.

My soul thirsteth for God, for the living God: when shall I come and appear before God?

My tears have been my meat day and night, while they continually say unto me, Where is thy God?

When I remember these things, I pour out my soul in me: for I had gone with the multitude, I went with them to the house of God, with the voice of joy and praise, with a multitude that kept holyday.

Why art thou cast down, O my soul? and why art thou disquieted in me? hope thou in God: for I shall yet praise him for the help of his countenance.

O my God, my soul is cast down within me: therefore will I remember thee from the land of Jordan, and of the Hermonites, from the hill Mizar.

Deep calleth unto deep at the noise of thy waterspouts: all thy waves and thy billows are gone over me.

Yet the Lord will command his lovingkindness in the day time, and in the night his song shall be with me, and my prayer unto the God of my life.

I will say unto God my rock, Why hast thou forgotten me? why go I mourning because of the oppression of the enemy?

10 As with a sword in my bones, mine enemies reproach me; while they say daily unto me, Where is thy God?

11 Why art thou cast down, O my soul? and why art thou disquieted within me? hope thou in God: for I shall yet praise him, who is the health of my countenance, and my God.