Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 40

Psalmul 40

Pentru dirijor. Al lui David. Un psalm.

Am nădăjduit în Domnul,
    iar El S-a aplecat înspre mine
        şi mi-a ascultat strigătul.
M-a scos din groapa pieirii,
    din murdăria mocirlei.
Mi-a pus piciorul pe stâncă
    şi mi-a întărit paşii.
Mi-a pus în gură un cântec nou,
    o laudă pentru Dumnezeul nostru.
Mulţi vor vedea, se vor teme
    şi se vor încrede în Domnul.

Ferice de omul
care îşi pune încrederea în Domnul,
    care nu se abate spre cei mândri
        şi nici spre cei ce se închină la idoli[a]!
Doamne, Dumnezeul meu,
    multe sunt minunile şi planurile Tale
pe care le-ai făcut faţă de noi!
    Nimeni nu se poate asemăna cu Tine!
Am vrut să le vestesc şi să vorbesc despre ele,
    dar sunt prea multe ca să le povestesc!

Tu nu ai dorit nici jertfă, nici dar de mâncare,
    ci mi-ai străpuns[b] urechile[c].
        Tu nu ai cerut nici ardere de tot, nici jertfă pentru păcat.
Atunci am zis: „Iată că vin!
    În sulul cărţii este scris despre mine.
Îmi găsesc plăcerea în a face voia Ta, Dumnezeul meu;
    Legea Ta este înăuntrul meu.“

Vestesc dreptatea Ta
    în adunarea cea mare;
Tu, Doamne, ştii
    că nu-mi închid buzele!
10 Nu ascund dreptatea Ta în inima mea,
    ci vorbesc despre credincioşia şi mântuirea Ta;
nu acopăr îndurarea şi adevărul Tău
    în adunarea cea mare.

11 Doamne, nu-Ţi opri
    mila faţă de mine!
Fie ca îndurarea Ta şi adevărul Tău
    să mă păzească mereu!
12 Căci rele fără număr
    mă înconjoară;
păcatele mele m-au copleşit
    şi nu mai sunt în stare să văd;
sunt mai multe decât perii capului meu
    şi-mi înmoaie inima.

13 Binevoieşte, Doamne, de mă izbăveşte!
    Doamne, vino degrabă în ajutorul meu!
14 Să se facă de râs şi să rămână de ruşine cu toţii,
    cei ce caută să-mi piardă viaţa!
Să dea înapoi şi să fie umiliţi
    cei ce-mi doresc răul!
15 Să rămână înmărmuriţi din pricina ruşinii lor
    cei ce-mi ziceau: „Ha! Ha!“
16 Să tresalte de veselie însă şi să se bucure în Tine
    toţi cei ce Te caută!
Cei ce iubesc mântuirea Ta
    să zică mereu: „Mărit să fie Domnul!“

17 Cât despre mine, eu sunt chinuit şi în nevoie,
    dar Stăpânul se va gândi la mine.
Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu!
    Dumnezeul meu, nu întârzia!

Notas al pie

  1. Psalmii 40:4 Sau: spre cei ce răspândesc minciuni
  2. Psalmii 40:6 Sau: deschis (lit.: săpat)
  3. Psalmii 40:6 TM, unele mss LXX; unele mss LXX: ci mi-ai pregătit un trup

New International Version - UK

Psalm 40

Psalm 40[a]

For the director of music. Of David. A psalm.

I waited patiently for the Lord;
    he turned to me and heard my cry.
He lifted me out of the slimy pit,
    out of the mud and mire;
he set my feet on a rock
    and gave me a firm place to stand.
He put a new song in my mouth,
    a hymn of praise to our God.
Many will see and fear the Lord
    and put their trust in him.

Blessed is the one
    who trusts in the Lord,
who does not look to the proud,
    to those who turn aside to false gods.[b]
Many, Lord my God,
    are the wonders you have done,
    the things you planned for us.
None can compare with you;
    were I to speak and tell of your deeds,
    they would be too many to declare.

Sacrifice and offering you did not desire –
    but my ears you have opened;[c] –
    burnt offerings and sin offerings[d] you did not require.
Then I said, ‘Here I am, I have come –
    it is written about me in the scroll.[e]
I desire to do your will, my God;
    your law is within my heart.’

I proclaim your saving acts in the great assembly;
    I do not seal my lips, Lord,
    as you know.
10 I do not hide your righteousness in my heart;
    I speak of your faithfulness and your saving help.
I do not conceal your love and your faithfulness
    from the great assembly.

11 Do not withhold your mercy from me, Lord;
    may your love and faithfulness always protect me.
12 For troubles without number surround me;
    my sins have overtaken me, and I cannot see.
They are more than the hairs of my head,
    and my heart fails within me.
13 Be pleased to save me, Lord;
    come quickly, Lord, to help me.

14 May all who want to take my life
    be put to shame and confusion;
may all who desire my ruin
    be turned back in disgrace.
15 May those who say to me, ‘Aha! Aha!’
    be appalled at their own shame.
16 But may all who seek you
    rejoice and be glad in you;
may those who long for your saving help always say,
    ‘The Lord is great!’

17 But as for me, I am poor and needy;
    may the Lord think of me.
You are my help and my deliverer;
    you are my God, do not delay.

Notas al pie

  1. Psalm 40:1 In Hebrew texts 40:1-17 is numbered 40:2-18.
  2. Psalm 40:4 Or to lies
  3. Psalm 40:6 Hebrew; some Septuagint manuscripts but a body you have prepared for me
  4. Psalm 40:6 Or purification offerings
  5. Psalm 40:7 Or come / with the scroll written for me