Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 33

Psalmul 33

Voi, cei drepţi, bucuraţi-vă în Domnul,
    căci lauda se potriveşte celor integri!
Lăudaţi-L pe Domnul din liră,
    cântaţi-I din harfa cu zece corzi!
Cântaţi-I un cântec nou,
    sunaţi frumos din corzi şi strigaţi de bucurie!

Cuvântul Domnului este drept
    şi toate lucrările Lui mărturisesc despre credincioşia Sa.
El iubeşte dreptatea şi judecata;
    îndurarea Domnului umple pământul.
Cerurile au fost întocmite prin Cuvântul Domnului
    şi toată oştirea lor – prin suflarea gurii Sale.
El strânge apele mării într-o grămadă,
    pune adâncurile[a] în cămări.

Să se teamă de Domnul, toţi cei de pe pământ!
    Să le fie frică de El, tuturor locuitorilor lumii!
Căci El zice şi ce zice ia fiinţă!
    El porunceşte şi ce porunceşte rămâne în picioare!
10 Domnul împiedică hotărârile neamurilor
    şi zădărniceşte planurile popoarelor,
11 dar hotărârile Domnului rămân pe vecie,
    şi planurile inimii Sale dăinuiesc din generaţie în generaţie.

12 Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul,
    poporul pe care Şi l-a ales drept moştenire!
13 Domnul priveşte din ceruri,
    se uită la toţi fiii oamenilor.
14 Din lăcaşul Locuinţei Sale,
    El priveşte spre toţi locuitorii pământului.
15 El, Care a întocmit sufletul tuturor,
    ia aminte la toate faptele acestora.

16 Regele nu este izbăvit prin mărimea oştirii lui,
    nici războinicul nu este scăpat prin mărimea puterii sale.
17 Calul este o nădejde zadarnică pentru eliberare
    şi toată vlaga lui nu poate izbăvi.
18 Iată că ochiul Domnului veghează asupra celor ce se tem de El
    şi asupra celor ce nădăjduiesc în îndurarea Sa,
19 ca să le scape sufletul de la moarte
    şi să-i ţină în viaţă în mijlocul foametei.

20 Sufletele noastre tânjesc după Domnul!
    El este ajutorul şi scutul nostru,
21 căci în El se bucură inimile noastre,
    fiindcă ne încredem în Numele Lui cel sfânt!
22 Doamne, fie îndurarea Ta peste noi,
    pe măsura nădejdii noastre în Tine!

Notas al pie

  1. Psalmii 33:7 Cu referire la apele adânci

New Russian Translation

Psalms 33

Псалом 33[a]

1Псалом Давида, когда он притворялся безумным перед Авимелехом, был изгнан от него и удалился[b].

2Восславлю Господа во всякое время,

хвала Ему всегда на устах моих.

3Душа моя будет хвалиться Господом;

пусть услышат кроткие и возвеселятся.

4Славьте со мною Господа;

превознесем Его имя вместе!

5Я искал Господа, и Он мне ответил

и от всех моих страхов меня избавил.

6Кто обращал к Нему взор, сияет от радости,

лица их не покроет стыд.

7Этот бедняк воззвал, и Господь услышал его,

и от всех напастей его избавил.

8Ангел Господень[c] ополчается вокруг тех,

кто боится Господа, и избавляет их.

9Вкусите и увидите, как благ Господь!

Благословен тот, кто ищет прибежища у Него.

10Бойтесь Господа, святые Его,

ведь кто боится Его, ни в чем не нуждается.

11Молодые львы бедствуют и голодают,

а ищущие Господа не имеют нужды ни в каком благе.

12Придите, дети, послушайте меня,

я научу вас страху Господню.

13Кто любит жизнь

и желает видеть добрые дни,

14тот удерживай свой язык от зла

и свои уста от коварных речей.

15Удаляйся от зла и твори добро;

ищи мира и стремись к нему.

16Глаза Господни на праведных,

и уши Его открыты для их молитвы,

17но лицо Господне против тех, кто делает зло,

чтобы память о них на земле истребить.

18Взывают праведные, и Господь их слышит

и от всех скорбей их избавляет.

19Близок Господь к сокрушенным сердцем

и спасает павшего духом.

20Много скорбей у праведного,

но от всех их избавляет его Господь.

21Он все кости его хранит,

ни одна из них не будет переломлена[d].

22Погубит грешника зло;

ненавидящие праведного будут осуждены.

23Господь спасает жизнь Своих слуг;

и никто из ищущих у Него прибежища

не будет осужден.

Notas al pie

  1. 33 Псалом 33 Этот псалом написан в форме акростиха, т. е. каждый стих начинается с очередной буквы еврейского алфавита.
  2. 33:1 См. 1 Цар. 21:10–22:1.
  3. 33:8 Ангел Господень – этот особенный Ангел отождествляется с Самим Господом. Многие толкователи видят в Нем явления Иисуса Христа до Его воплощения. То же в 35:5, 6.
  4. 33:21 См. Ин. 19:32, 33, 36.