Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 32

Psalmul 32

Al lui David. Un maschil[a].

Ferice de cel a cărui nelegiuire este iertată,
    de cel al cărui păcat este acoperit!
Ferice de omul
    căruia Domnul nu-i ţine în seamă vina
        şi în duhul căruia nu există înşelăciune!

Când tăceam, mi se uscau oasele
    din pricina gemetelor mele necurmate.
Zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea;
    vlaga îmi ajunsese ca o uscăciune văratică.Sela
Atunci mi-am mărturisit păcatul
    şi nu Ţi-am ascuns vina mea.
Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului nelegiuirile!“,
    şi astfel Tu mi-ai iertat vina şi păcatul.Sela.
De aceea fiecare credincios să Ţi se roage
    câtă vreme mai poţi fi găsit,
iar când apele vor fi mari,
    pe el nu-l vor atinge.
Tu eşti un adăpost pentru mine!
    Tu mă vei păzi de necaz,
        înconjurându-mă cu cântări de izbăvire!Sela
„Eu te voi instrui şi te voi învăţa calea pe care trebuie să mergi;
    te voi sfătui şi ochiul Meu va veghea asupra ta.
Nu fi[b] ca un cal sau ca un catâr
    fără discernământ,
care numai strunit cu un frâu şi cu o zăbală
    se apropie de tine!“
10 De multe dureri are parte cel rău,
    dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat de îndurare.

11 Bucuraţi-vă în Domnul, înveseliţi-vă, voi, cei drepţi!
    Strigaţi de bucurie, toţi cei cu inima cinstită!

Notas al pie

  1. Psalmii 32:1 Titlu. Probabil un termen literar sau muzical, având un sens nesigur; şi în Ps. 32, 42, 44, 45, 52, 53, 54, 55, 74, 78, 89 şi 142
  2. Psalmii 32:9 Ebr.: fiţi

New Serbian Translation

Псалми 32

Давидов. Поучна песма.

1Благо ономе коме је опроштен преступ,
    коме је покривен грех.
Благо човеку коме Господ не урачунава грех
    и у чијем духу нема преваре.

Хтедох да прећутим, ал’ кости ми усахнуше,
    јер дан читави у вапају сам проводио.
Јер дању и ноћу
    рука ме је твоја тешко притискала,
снага ми је сахнула
    као на летњој жези. Села

Тада признах теби грех свој,
    и преступ свој нисам крио.
Рекох: „Признаћу Господу своје преступе.“
    И ти си ми преступ греха опростио. Села

Зато нека ти се сваки верни моли
    у времену кад се можеш наћи;
чак и потоп да јурне на њега,
    силне воде сустићи га неће.
Ти си мени уточиште,
    чувај ме од невоље;
    ти ме заогрћеш радошћу избављења. Села

„Ја ћу те умудрити и поучити
    којим путем ти ваља кренути;
    савет ћу ти дати и над тобом бдети.
Не будите као коњ или мазга без разума,
    који се кроте вођицама и уздом,
    иначе ти неће прићи близу.“
10 Многи јади сналазе опакога,
    а оног ко се узда у Господа окружује милост.

11 Радујте се у Господу,
    веселите се, ви праведни,
    кличите, ви с честитим срцем!