Psalmul 30
Un psalm al lui David. O cântare pentru consacrarea Casei.
1Te voi înălța, Doamne, căci m‑ai ridicat
și nu i‑ai lăsat pe dușmanii mei să se bucure de mine.
2Doamne, Dumnezeul meu,
am strigat către Tine după ajutor, și Tu m‑ai vindecat.
3Doamne, Tu mi‑ai ridicat sufletul din Locuința Morților;
m‑ai adus la viață din mijlocul celor ce se coboară în groapă.
4Cântați spre lauda Domnului, voi, credincioșii Lui,
și aduceți mulțumiri în amintirea sfințeniei Lui.
5Căci mânia Lui ține o clipă,
dar îndurarea Lui ține o viață.
Plânsul vine să înnopteze seara,
dar dimineața vine bucuria.
6Când îmi mergea bine, ziceam:
„Nu mă voi clătina niciodată!“
7Doamne, prin bunăvoința Ta
întărisei muntele meu7 Sau: în îndurarea Ta, m‑ai așezat pe un munte sigur.,
dar, când Ți‑ai ascuns fața,
m‑am îngrozit.
8Doamne, către Tine am strigat,
la Stăpânul am căutat bunăvoință, zicând:
9„Ce câștig este de pe urma morții mele,
atunci când mă cobor în groapă?
Poate să Îți mulțumească țărâna,
poate ea să vestească credincioșia Ta?
10Ascultă‑mă, Doamne, și arată‑Ți bunăvoința față de mine!
Doamne, fii ajutorul meu!“
11Iar Tu mi‑ai prefăcut bocetul în dans,
mi‑ai înlăturat sacul de jale și m‑ai încins cu veselie,
12pentru ca sufletul12 Lit.: gloria. meu să cânte spre lauda Ta și să nu tacă.
Doamne, Dumnezeul meu, veșnic Îți voi mulțumi!
Vor dem sicheren Tod errettet
1Ein Lied von David. Es wurde zur Einweihung des Tempels gesungen.
2Ich will dich preisen, Herr,
denn du hast mich aus der Tiefe heraufgezogen!
Du hast meinen Feinden keinen Grund gegeben,
sich über mein Unglück zu freuen.
3Herr, mein Gott! Zu dir schrie ich um Hilfe,
und du hast mich geheilt.
4Ich war schon mehr tot als lebendig,
doch du hast mich dem sicheren Tod entrissen
und mir das Leben neu geschenkt.
5Singt dem Herrn eure Lieder, alle, die ihr treu zu ihm steht!
Lobt ihn und bezeugt: Er ist der heilige Gott!
6Nur einen Augenblick streift uns sein Zorn,
aber ein Leben lang währt seine Güte.
Wenn wir am Abend noch weinen und traurig sind,
so können wir am Morgen doch wieder vor Freude jubeln.
7Als es mir gut ging, dachte ich selbstzufrieden:
»Was kann mir schon passieren?«
8Denn du, Herr, hattest mir Macht und Sicherheit verliehen,
alles hatte ich deiner Güte zu verdanken.
Dann aber hast du dich von mir abgewandt,
und mich packte das Entsetzen.
9Ich flehte um Erbarmen
und schrie zu dir:
10»Was hast du davon, wenn ich jetzt sterbe
und man mich zu Grabe trägt?
Kann ein Mensch dich noch loben, wenn er zu Staub zerfallen ist?
Kann ein Toter noch von deiner Treue erzählen?
11Höre mich, Herr, und sei mir gnädig!
Herr, komm du mir zu Hilfe!«
12Du hast mein Klagelied in einen Freudentanz verwandelt.
Du hast mir die Trauerkleider ausgezogen
und mich mit einem Festgewand bekleidet.
13Nun kann ich dich mit meinen Liedern loben,
nie will ich verschweigen, was du für mich getan hast.
Immer und ewig will ich dir danken, Herr, mein Gott!
