Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 2

Psalmul 2

De ce se întărâtă[a] neamurile
    şi de ce cugetă popoarele lucruri deşarte[b]?
Regii pământului iau poziţie
    şi conducătorii se strâng laolaltă
împotriva Domnului şi împotriva Unsului[c] Său, zicând:
„Să rupem legăturile Lor
    şi să aruncăm funiile Lor de pe noi!“

Cel Ce tronează în ceruri râde;
    Stăpânul îşi bate joc de ei.
Apoi le vorbeşte în mânia Lui
    şi-i îngrozeşte în furia Lui, zicând:
„Totuşi Eu Însumi L-am înscăunat pe Împăratul[d] Meu peste Sion,
    muntele Meu cel sfânt.“

Voi vesti hotărârea Domnului:
    El Mi-a zis: „Tu eşti Fiul[e] Meu!
        Astăzi Te-am născut!
Cere-Mi
    şi-Ţi voi da neamurile drept moştenire
        şi marginile pământului în stăpânire!
Tu le vei zdrobi[f] cu un toiag de fier
    şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar!“

10 De aceea, regilor, purtaţi-vă cu înţelepciune!
    Judecători ai pământului, luaţi învăţătură!
11 Slujiţi Domnului cu frică
    şi bucuraţi-vă tremurând!
12 Daţi sărutare Fiului[g],
ca nu cumva să se mânie şi să pieriţi pe cale,
    căci mânia Lui este gata să se aprindă!

Ferice de toţi cei ce-şi găsesc refugiul în El!

Notas al pie

  1. Psalmii 2:1 TM; LXX: se mânie
  2. Psalmii 2:1 LXX; TM: în zadar sau un lucru deşart
  3. Psalmii 2:2 Sau: unsului; psalmul era rostit iniţial la încoronarea regilor davidici, însă este unul mesianic, citat în NT cu referire la Cristos (corespondentul grecesc al ebraicului Mesia, care înseamnă Unsul); vezi F.A. 4:25-26
  4. Psalmii 2:6 Sau: regele; vezi nota de la 2:2
  5. Psalmii 2:7 Sau: fiul (vezi nota de la 2:2); şi în v. 12
  6. Psalmii 2:9 TM; LXX: le vei conduce
  7. Psalmii 2:12 Termenul (bar) este, probabil, de origine aramaică, versetul adresându-se conducătorilor popoarelor, care vorbeau această limbă; vezi nota la 2 Regi 18:26

Ketab El Hayat

ﺍﻟﻤﺰﺍﻣﻴﺮ 2

1لِمَاذَا ضَجَّتِ الأُمَمُ؟ وَلِمَاذَا تَتَآمَرُ الشُّعُوبُ بَاطِلاً اجْتَمَعَ مُلُوكُ الأَرْضِ وَرُؤَسَاؤُهَا، وَتَحَالَفُوا لِيُقَاوِمُوا الرَّبَّ وَمَسِيحَهُ، قَائِلِينَ: «لِنُحَطِّمْ عَنَّا قُيُودَهُمَا، وَنَتَحَرَّرْ مِنْ نِيرِ عُبُودِيَّتِهِمَا». لَكِنَّ الْجَالِسَ عَلَى عَرْشِهِ فِي السَّمَاوَاتِ يَضْحَكُ. الرَّبُّ يَسْتَهْزِئُ بِهِمْ. عِنْدَئِذٍ يُنْذِرُهُمْ فِي حُمُوِّ غَضَبِهِ، وَيُرَوِّعُهُمْ بِشِدَّةِ سَخَطِهِ، قَائِلاً: «أَمَّا أَنَا فَقَدْ مَسَحْتُ مَلِكِي، وَأَجْلَسْتُهُ عَلَى صِهْيَوْنَ، جَبَلِي الْمُقَدَّسِ».

وَهَا أَنَا أُعْلِنُ مَا قَضَى بِهِ الرَّبُّ: قَالَ لِيَ الرَّبُّ: «أَنْتَ ابْنِي، أَنَا اليَوْمَ وَلَدْتُكَ. اطْلُبْ مِنِّي فَأُعْطِيَكَ الأُمَمَ مِيرَاثاً، وَأَقَاصِيَ الأَرْضِ مُلْكاً لَكَ. فَتُكَسِّرَهُمْ بِقَضِيبٍ مِنْ حَدِيدٍ، وَتُحَطِّمَهُمْ كَآنِيَةِ الْفَخَّارِ».

10 وَالآنَ تَعَقَّلُوا أَيُّهَا الْمُلُوكُ، وَاحْذَرُوا يَا حُكَّامَ الأَرْضِ. 11 اعْبُدُوا الرَّبَّ بِخَوْفٍ، وَابْتَهِجُوا بِرِعْدَةٍ. 12 قَبِّلُوا الابْنَ لِئَلّا يَغْضَبَ، فَتَهْلِكُوا فِي الطَّرِيقِ، لِئَلّا يَتَوَهَّجَ غَضَبُهُ سَرِيعاً. طُوبَى لِجَمِيعِ الْمُتَّكِلِينَ عَلَيْهِ.