Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 2

Psalmul 2

De ce se întărâtă[a] neamurile
    şi de ce cugetă popoarele lucruri deşarte[b]?
Regii pământului iau poziţie
    şi conducătorii se strâng laolaltă
împotriva Domnului şi împotriva Unsului[c] Său, zicând:
„Să rupem legăturile Lor
    şi să aruncăm funiile Lor de pe noi!“

Cel Ce tronează în ceruri râde;
    Stăpânul îşi bate joc de ei.
Apoi le vorbeşte în mânia Lui
    şi-i îngrozeşte în furia Lui, zicând:
„Totuşi Eu Însumi L-am înscăunat pe Împăratul[d] Meu peste Sion,
    muntele Meu cel sfânt.“

Voi vesti hotărârea Domnului:
    El Mi-a zis: „Tu eşti Fiul[e] Meu!
        Astăzi Te-am născut!
Cere-Mi
    şi-Ţi voi da neamurile drept moştenire
        şi marginile pământului în stăpânire!
Tu le vei zdrobi[f] cu un toiag de fier
    şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar!“

10 De aceea, regilor, purtaţi-vă cu înţelepciune!
    Judecători ai pământului, luaţi învăţătură!
11 Slujiţi Domnului cu frică
    şi bucuraţi-vă tremurând!
12 Daţi sărutare Fiului[g],
ca nu cumva să se mânie şi să pieriţi pe cale,
    căci mânia Lui este gata să se aprindă!

Ferice de toţi cei ce-şi găsesc refugiul în El!

Notas al pie

  1. Psalmii 2:1 TM; LXX: se mânie
  2. Psalmii 2:1 LXX; TM: în zadar sau un lucru deşart
  3. Psalmii 2:2 Sau: unsului; psalmul era rostit iniţial la încoronarea regilor davidici, însă este unul mesianic, citat în NT cu referire la Cristos (corespondentul grecesc al ebraicului Mesia, care înseamnă Unsul); vezi F.A. 4:25-26
  4. Psalmii 2:6 Sau: regele; vezi nota de la 2:2
  5. Psalmii 2:7 Sau: fiul (vezi nota de la 2:2); şi în v. 12
  6. Psalmii 2:9 TM; LXX: le vei conduce
  7. Psalmii 2:12 Termenul (bar) este, probabil, de origine aramaică, versetul adresându-se conducătorilor popoarelor, care vorbeau această limbă; vezi nota la 2 Regi 18:26

Hoffnung für Alle

Psalm 2

Gottes Sohn: Der höchste König

1Warum geraten die Völker in Aufruhr?
    Weshalb schmieden sie Pläne, die doch zu nichts führen?
Die Mächtigen dieser Welt rebellieren:
    Sie verschwören sich gegen Gott und den König,
    den er auserwählt und eingesetzt hat[a].
»Kommt, wir wollen uns befreien«, sagen sie,
    »wir schütteln ihre Herrschaft ab!«

Aber Gott im Himmel kann darüber nur lachen,
    nichts als Spott hat er für sie übrig.
Dann stellt er sie voller Zorn zur Rede
    und versetzt sie in Angst und Schrecken.
Er spricht: »Ich selbst habe meinem König die Herrschaft übertragen!
    Er regiert auf dem Zion, meinem heiligen Berg.«

Und dieser König verkündet:
»Ich gebe den Beschluss des Herrn bekannt. Er hat zu mir gesagt:
    ›Du bist mein Sohn, heute bin ich dein Vater geworden[b].
Bitte nur darum, und ich gebe dir die Völker zum Besitz,
    ja, die ganze Erde soll dir gehören.
Du wirst sie mit eisernem Zepter zerschlagen,
    sie wie Tongeschirr zerbrechen!‹«

10 Darum, ihr Herrscher, nehmt Vernunft an,
    lasst euch warnen, ihr Mächtigen der Welt!
11 Dient dem Herrn voller Ehrfurcht!
    Jubelt ihm zu, auch wenn ihr zittert!
12 Erweist seinem Sohn die Ehre, die ihm zusteht![c]
    Sonst trifft euch sein Zorn, und ihr seid verloren;
denn sein Zorn ist schnell entflammt.
    Aber glücklich sind alle, die bei ihm Zuflucht suchen.

Notas al pie

  1. 2,2 Das hebräische Wort heißt »Messias« (= der gesalbte König). Vgl. »salben/Salbung« in den Sacherklärungen.
  2. 2,7 Wörtlich: heute habe ich dich gezeugt. – Dies ist ein bildlicher Ausdruck für die Einsetzung des Königs in sein Amt.
  3. 2,12 Wörtlich: Küsst den Sohn!