Psalmii 17 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 17:1-15

Psalmul 17

O rugăciune a lui David

1Ascultă‑mi, Doamne, cauza dreaptă,

ia aminte la strigătul meu!

Pleacă‑Ți urechea la rugăciunea mea

nerostită de buze înșelătoare!

2Să vină dinaintea Ta sentința dată mie!

Ochii Tăi să vadă ceea ce este drept!

3Când mi‑ai cercetat inima, când m‑ai vizitat noaptea,

când m‑ai verificat, n‑ai găsit nimic.

Gura mea n‑a trecut dincolo de ceea ce‑am gândit.

4Cu privire la faptele omului,

m‑am păzit de căile celor violenți,

după cuvântul buzelor Tale.

5Pașii mei au stat neclintiți pe cărările Tale;

nu mi s‑au clătinat picioarele.

6Eu Te chem, căci îmi răspunzi, Dumnezeule!

Pleacă‑Ți urechea spre mine! Ascultă‑mi cuvântul!

7Arată‑Ți marea îndurare,

Tu, Care prin dreapta Ta, îi scapi de împotrivitorii lor

pe cei ce caută adăpost.

8Păzește‑mă ca pe lumina ochilor,

ascunde‑mă la umbra aripilor Tale

9de cei răi, care vor să mă spulbere,

de dușmanii mei de moarte, care mă înconjoară.

10Ei sunt plini de grăsime;

gurile lor vorbesc cu aroganță.

11Acum îmi urmăresc pașii, mă înconjoară,

mă pândesc ca să mă doboare la pământ.

12Parcă ar fi un leu care tânjește să sfâșie,

un pui de leu care așteaptă în ascunziș.

13Ridică‑Te, Doamne, înfruntă‑l și trântește‑l!

Scapă‑mi sufletul de cel rău cu sabia Ta!

14Scapă‑mă Doamne, cu mâna Ta, de oameni,

de oamenii acestei lumi, a căror parte este în viața aceasta!

Tu le umpli pântecele cu comoara ta.

Fiii le sunt sătui și lasă copiilor lor belșugul14 Lit.: surplusul lor. lor.

15Însă eu, în dreptate, voi vedea fața Ta!

Când mă voi trezi, mă voi sătura de înfățișarea Ta.