Psalmii 146 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 146:1-10

Psalmul 146

1Lăudați‑L pe Domnul!1, 10 Ebr.: Hallelu Yah!

Suflete al meu, laudă‑L pe Domnul!

2Îl voi lăuda pe Domnul cât voi trăi!

Voi cânta spre lauda Dumnezeului meu cât voi fi!

3Nu vă încredeți în nobili,

în fiii oamenilor care nu pot izbăvi.

4Omul, când îl părăsește duhul, se întoarce în țărână

și în aceeași zi îi pier toate planurile.

5Ferice de cel ce Îl are pe Dumnezeul lui Iacov ca ajutor

și a cărui speranță este în Domnul, Dumnezeul lui,

6Creatorul cerurilor și al pământului,

al mării și a tot ce cuprinde ea,

Păzitorul credincioșiei6 Sau: adevărului. pe veci,

7Cel Ce susține cauza celor asupriți,

Cel Ce dă pâine celor flămânzi,

Domnul, Cel Care eliberează prizonierii,

8Domnul, Cel Care deschide ochii orbilor,

Domnul, Cel Care îi îndreaptă pe cei încovoiați,

Domnul, Cel Care îi iubește pe cei drepți;

9Domnul îi păzește pe străini,

sprijină orfanul și văduva,

dar răstoarnă calea celor răi.

10Domnul împărățește pe veci,

Dumnezeul tău, Sioane, din generație în generație!

Lăudați‑L pe Domnul!