Psalmii 119 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 119:1-176

Psalmul 119

11 Este un psalm acrostih (în textul ebraic toate versetele unei strofe încep cu aceeași literă, fiecare strofă având drept caracteristică o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor).Ferice de cei fără pată pe cale,

care umblă potrivit Legii Domnului.

2Ferice de cei ce păzesc mărturiile Lui

și‑L caută din toată inima.

3Ei nu săvârșesc nicio nedreptate;

umblă pe căile Lui.

4Tu ai poruncit orânduirile Tale,

ca să fie păzite bine.

5O, de‑ar ținti căile mele

să păzească hotărârile Tale!

6Atunci nu mă voi rușina,

când mă voi uita la poruncile Tale.

7Îți voi mulțumi în curăție de inimă,

când voi învăța judecățile dreptății Tale.

8Voi păzi hotărârile Tale:

nu mă părăsi de tot!

9Cum își va păstra tânărul curată cărarea?

Veghind pe ea după Cuvântul Tău.

10Te caut din toată inima mea:

nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale!

11Strâng11 Sau: Tăinuiesc. Cuvântul Tău în inima mea,

ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.

12Binecuvântat să fii Tu, Doamne!

Învață‑mă hotărârile Tale!

13Buzele mele vestesc

toate judecățile rostite de gura Ta.

14Mă bucur pe calea mărturiilor Tale

de parcă aș avea toate bogățiile.

15Cuget la orânduirile Tale

și dau atenție căilor Tale.

16Îmi găsesc plăcerea în hotărârile Tale;

nu voi uita Cuvântul Tău!

17Fă bine robului Tău, ca să trăiesc

și să păzesc Cuvântul Tău!

18Deschide‑mi ochii, ca să văd

minunile din Legea Ta!

19Eu sunt un străin pe pământ:

nu‑mi ascunde poruncile Tale!

20Întotdeauna mi se topește sufletul de dor

după judecățile Tale, tot timpul.

21Tu‑i mustri pe cei îngâmfați, pe cei blestemați,

pe cei ce se rătăcesc de la poruncile Tale.

22Îndepărtează de la mine insulta și disprețul,

căci păzesc mărturiile Tale!

23Prinții stau și vorbesc împotriva mea,

dar robul Tău cugetă la hotărârile Tale.

24Mărturiile Tale sunt desfătarea mea,

sunt sfetnicii mei.

25Sufletul meu este lipit de țărână:

înviorează‑mă potrivit Cuvântului Tău!

26Mi‑am istorisit căile, și Tu mi‑ai răspuns:

învață‑mă hotărârile Tale!

27Fă‑mă să înțeleg calea orânduirilor Tale

și voi cugeta la minunile Tale!

28Sufletul îmi plânge de întristare:

ridică‑mă, după Cuvântul Tău!

29Ține‑mă departe de calea minciunii;

binevoiește să mă înveți Legea Ta!

30Aleg calea credincioșiei;

accept judecățile tale.

31Mă alipesc de mărturiile Tale:

Doamne, nu mă lăsa să fiu dat de rușine!

32Alerg pe calea poruncilor Tale,

căci Tu îmi lărgești inima de bucurie.

33Învață‑mă, Doamne, calea hotărârilor Tale,

și o voi păzi până la sfârșit!

34Fă‑mă să înțeleg și voi respecta Legea Ta,

o voi păzi din toată inima mea!

35Condu‑mă pe cărarea poruncilor Tale,

căci în ea îmi găsesc plăcerea!

36Apleacă‑mi inima spre mărturiile Tale

și nu spre câștig nedrept!

37Abate‑mi ochii de la vederea deșertăciunii.

Înviorează‑mă pe căile Tale!

38Împlinește‑Ți Cuvântul față de robul Tău,

care este pentru cel ce se teme de Tine!

39Depărtează de la mine disprețul care mă înspăimântă,

căci judecățile Tale sunt bune!

40Iată! Tânjesc după orânduirile Tale.

În dreptatea Ta, înviorează‑mă!

41Să vină la mine îndurarea Ta, Doamne,

mântuirea Ta, potrivit promisiunii Tale!

42Atunci îi voi răspunde celui ce mă batjocorește,

căci mă încred în Cuvântul Tău.

43Nu mă lăsa fără Cuvântul cel adevărat în gura mea,

căci nădăjduiesc în judecățile Tale!

44Voi păzi Legea Ta

întotdeauna și pentru veci de veci!

45Voi umbla în loc larg,

căci caut hotărârile Tale.

46Voi vesti mărturiile Tale înaintea regilor

și nu mă voi rușina.

47Mă voi desfăta cu poruncile Tale,

pe care le iubesc.

48Îmi ridic mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc,

și cuget la hotărârile Tale.

49Amintește‑Ți de Cuvântul spus robului Tău,

în care m‑ai făcut să sper!

50Aceasta îmi este mângâierea în suferința mea,

căci promisiunea Ta mă înviorează.

51Mult mă mai batjocoresc cei mândri,

dar eu nu mă abat de la Legea Ta.

52Îmi amintesc de judecățile Tale din vechime, Doamne,

și sunt mângâiat.

53Sunt cuprins de furie la vederea celor răi,

a celor ce au părăsit Legea Ta.

54În casa pribegiei mele,

hotărârile Tale mi‑au fost cântări.

55Noaptea îmi amintesc Numele Tău, Doamne!

Voi păzi Legea Ta!

56Așa‑mi doresc să fie,

căci păzesc orânduirile Tale.

57Doamne, Tu ești moștenirea mea:

am promis că voi păzi cuvintele Tale!

58Caut fața Ta din toată inima.

Arată‑Ți bunăvoința față de mine, potrivit promisiunii Tale.

59Mă gândesc la căile mele

și îmi îndrept pașii spre mărturiile Tale.

60Mă grăbesc și nu întârzii

să păzesc poruncile Tale.

61Funiile celor răi m‑au înconjurat,

dar eu nu uit Legea Ta.

62La miezul nopții mă trezesc ca să‑Ți mulțumesc

datorită judecăților Tale cele drepte.

63Sunt prieten cu toți cei ce se tem de Tine

și păzesc orânduirile Tale.

64Doamne, îndurarea Ta umple pământul:

învață‑mă hotărârile Tale!

65Tu faci bine robului Tău,

Doamne, după Cuvântul Tău.

66Învață‑mă să am un discernământ clar și pricepere,

căci cred în poruncile Tale!

67Înainte de a fi smerit, eu rătăceam,

însă acum păzesc Cuvântul Tău.

68Tu ești bun și faci bine:

învață‑mă hotărârile Tale!

69Niște îngâmfați m‑au tencuit cu minciuni,

dar eu păzesc orânduirile Tale din toată inima.

70Inima lor este fără simțire, precum grăsimea,

dar eu îmi găsesc desfătarea în Legea Ta.

71Este bine pentru mine că am fost smerit,

pentru că astfel am putut învăța hotărârile Tale.

72Mai bună pentru mine este Legea gurii Tale,

decât mii de șecheli72 Sau: sicli, greutate de bază, comună la toate popoarele semite antice. Existau mai multe tipuri de șechel: regal (2 Sam. 14:26; aproximativ 13 gr), obișnuit (aproximativ 12 gr) și cel al Lăcașului (aproximativ 10 gr). Greutatea șechelului a variat în diferite vremuri și în diferite zone. de aur și de argint.

73Mâinile Tale m‑au făcut și m‑au întocmit.

De aceea, dă‑mi pricepere ca să pot învăța poruncile Tale!

74Cei ce se tem de Tine mă privesc și se bucură,

căci am nădăjduit în Cuvântul Tău.

75Doamne, știu că judecățile Tale sunt drepte

și că, din credincioșie, m‑ai smerit.

76Fă ca îndurarea Ta să‑mi fie mângâiere,

potrivit promisiunii Tale față de robul Tău.

77Să vină peste mine mila Ta și voi trăi,

căci îmi găsesc desfătarea în Legea Ta!

78Să fie făcuți de râs cei îngâmfați, căci m‑au defăimat prin minciuni!

Cât despre mine, eu voi cugeta la orânduirile Tale!

79Să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine

și cei ce cunosc mărturiile Tale!

80Fie‑mi inima fără pată în hotărârile Tale,

și atunci nu voi fi dat de rușine!

81Sufletul îmi este mistuit de dor după mântuirea Ta;

eu nădăjduiesc în Cuvântul Tău.

82Mi se topesc ochii după promisiunea Ta,

zicând: „Când mă vei mângâia?“

83Deși am ajuns ca un burduf de vin în fum,

eu tot nu uit hotărârile Tale.

84Câte zile să mai aștepte robul Tău

până îmi vei judeca prigonitorii?

85Cei îngâmfați mi‑au săpat gropi;

ei nu lucrează după Legea Ta.

86Toate poruncile Tale sunt credincioșie!

Ei mă urmăresc cu minciuni. Ajută‑mă!

87Aproape că m‑au prăpădit de pe pământ,

dar eu nu părăsesc orânduirile Tale!

88Înviorează‑mă după îndurarea Ta,

și voi păzi mărturia gurii Tale!

89Cuvântul Tău, Doamne,

rămâne pe vecie în ceruri.

90Credincioșia Ta dăinuie din generație în generație;

Tu ai întemeiat pământul, și el așa rămâne.

91Astăzi totul dăinuie prin judecățile Tale,

căci toate lucrurile sunt slujitorii Tăi.

92Dacă Legea Ta nu ar fi desfătarea mea,

aș pieri în suferința mea.

93Niciodată nu voi uita orânduirile Tale,

căci prin ele mă înviorezi.

94Sunt al Tău: izbăvește‑mă,

căci caut orânduirile Tale!

95Cei răi mă așteaptă ca să mă nimicească;

eu însă iau aminte la mărturiile Tale.

96Am văzut o limită în tot ce este perfect;

porunca Ta însă este de necuprins.

97Ce mult iubesc eu Legea Ta!

Toată ziua cuget la ea!

98Poruncile Tale mă fac mai înțelept decât dușmanii mei,

căci ele sunt întotdeauna cu mine.

99Sunt mai înțelept decât toți învățătorii mei,

căci cuget la mărturiile Tale.

100Sunt mai priceput decât bătrânii,

căci păzesc orânduirile Tale.

101Îmi feresc picioarele de orice cale rea,

ca să păzesc Cuvântul Tău.

102Nu mă îndepărtez de judecățile Tale,

căci Tu m‑ai învățat.

103Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele,

mai dulci decât mierea pentru gura mea.

104Sunt priceput datorită orânduirilor Tale.

De aceea urăsc toate cărările minciunii.

105Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele

și o lumină pe cărarea mea.

106Am jurat, și voi împlini întocmai,

că voi păzi judecățile Tale cele drepte.

107Sunt atât de nenorocit:

Doamne, înviorează‑mă după Cuvântul Tău!

108Doamne, primește, Te rog, ofranda gurii mele

și învață‑mă judecățile Tale!

109Mi‑am pus neîncetat viața în pericol,

dar nu uit Legea Ta!

110Cei răi mi‑au întins curse,

dar eu nu mă voi rătăci de la orânduirile Tale.

111Am moștenit mărturiile Tale pe vecie,

pentru că ele sunt bucuria inimii mele.

112Îmi plec inima ca să înfăptuiesc hotărârile Tale

pentru totdeauna, până la sfârșit.

113Îi urăsc pe cei nestatornici,

dar iubesc Legea Ta.

114Tu ești adăpostul și scutul meu;

eu nădăjduiesc în Cuvântul Tău.

115Depărtați‑vă de mine, răufăcătorilor,

ca să păzesc poruncile Dumnezeului meu!

116Sprijină‑mă, potrivit Cuvântului Tău, și voi trăi.

Nu mă lăsa să fiu dat de rușine în speranța mea!

117Întărește‑mă ca să fiu izbăvit,

și să privesc neîncetat la hotărârile Tale!

118Tu‑i îndepărtezi pe cei ce se rătăcesc de la hotărârile Tale,

căci înșelătoria lor este zadarnică.

119Tu‑i îndepărtezi pe cei răi de pe pământ, ca pe zgură.

De aceea iubesc eu mărturiile Tale.

120Mi se înfioară carnea de groaza Ta

și mă tem din cauza judecăților Tale.

121Am făcut judecată și dreptate:

nu mă da pe mâna asupritorilor mei!

122Ia apărarea robului Tău,

ca să nu mă mai asuprească cei îngâmfați!

123Mi se topesc ochii după izbăvirea Ta

și după promisiunea dreptății Tale.

124Poartă‑te cu robul Tău după îndurarea Ta

și învață‑mă hotărârile Tale!

125Eu sunt robul Tău: învață‑mă,

și voi cunoaște mărturiile Tale!

126Doamne, este vremea să lucrezi,

căci au încălcat Legea Ta.

127De aceea iubesc poruncile Tale

mai mult decât aurul, mai mult decât aurul pur.

128De aceea consider pe deplin drepte toate orânduirile Tale.

Urăsc orice cărare a minciunii.

129Minunate sunt mărturiile Tale,

de aceea sufletul meu le păzește.

130Dezvăluirea cuvintelor Tale aduce lumină,

dă pricepere celor neștiutori130 Vezi nota de la 19:7..

131Îmi deschid gura și oftez,

căci tânjesc după poruncile Tale.

132Întoarce‑Te spre mine și arată‑Ți bunăvoința față de mine,

după obiceiul Tău față de cei ce iubesc Numele Tău.

133Întărește‑mi pașii prin Cuvântul Tău

și nu mă lăsa în stăpânirea vreunei nelegiuiri.

134Răscumpără‑mă de sub asuprirea omului

și‑Ți voi păzi orânduirile!

135Fă să strălucească fața Ta peste robul Tău

și învață‑mă hotărârile Tale.

136Ochii îmi varsă șiroaie de lacrimi,

fiindcă oamenii nu păzesc Legea Ta.

137Doamne, Tu ești drept,

iar judecățile Tale sunt drepte!

138Tu poruncești, iar mărturiile Tale sunt drepte

și pline de credincioșie!

139Sunt mistuit de râvnă,

pentru că vrăjmașii mei uită cuvintele Tale.

140Cuvântul Tău este testat bine140 Lit.: este foarte rafinat.,

și robul Tău îl iubește.

141Eu sunt mic și disprețuit,

dar nu uit orânduirile Tale.

142Dreptatea Ta rămâne dreptate pe vecie,

și Legea Ta rămâne adevărată.

143Necazul și strâmtorarea m‑au ajuns,

însă poruncile Tale sunt desfătarea mea.

144Mărturiile Tale rămân drepte pe vecie.

Dă‑mi pricepere, ca să trăiesc!

145Strig din toată inima: răspunde‑mi, Doamne!

Voi împlini hotărârile Tale.

146Te chem; izbăvește‑mă,

iar eu voi păzi mărturiile Tale.

147Mă trezesc înaintea zorilor ca să strig către Tine după ajutor;

eu nădăjduiesc în Cuvântul Tău.

148Ochii mei o iau înaintea străjilor nopții,

ca să cuget la Cuvântul Tău.

149Ascultă‑mi glasul, potrivit îndurării Tale!

Doamne, înviorează‑mă potrivit judecăților Tale!

150Se apropie cei ce urmăresc desfrânarea;

ei s‑au îndepărtat de Legea Ta.

151Doamne, Tu ești aproape,

iar toate poruncile Tale sunt adevărate.

152Cu mult timp în urmă am aflat din mărturiile Tale,

că Tu le‑ai statornicit pe vecie.

153Ia aminte la necazul meu și salvează‑mă,

căci nu am uitat Legea Ta!

154Apără‑mi cauza și răscumpără‑mă!

Înviorează‑mă potrivit promisiunii Tale!

155Mântuirea este departe de cei răi,

deoarece ei nu caută să împlinească hotărârile Tale.

156Doamne, mare este mila Ta!

Înviorează‑mă potrivit judecăților Tale!

157Mulți sunt prigonitorii și vrăjmașii mei,

dar eu nu mă abat de la mărturiile Tale!

158Mă uit cu scârbă la cei necredincioși,

la cei ce nu păzesc Cuvântul Tău.

159Ia aminte, căci iubesc orânduirile Tale!

Doamne, înviorează‑mă potrivit îndurării Tale!

160Temelia160 Lit.: capul. Cuvântului Tău este adevărul,

și fiecare judecată a Ta este dreaptă pe vecie!

161Niște demnitari mă prigonesc fără motiv,

dar inima mea se teme doar de cuvintele Tale!

162Mă bucur de Cuvântul Tău

precum cel care a găsit multă pradă.

163Urăsc minciuna, n‑o pot suferi,

dar iubesc Legea Ta!

164Te laud de șapte ori pe zi,

datorită judecăților Tale celor drepte.

165Cei ce iubesc Legea Ta au parte de multă pace

și nimic nu îi poate face să se împiedice.

166Doamne, nădăjduiesc în izbăvirea Ta,

împlinind poruncile Tale.

167Sufletul meu păzește mărturiile Tale

și le iubește mult.

168Păzesc orânduirile și mărturiile Tale,

căci toate căile mele sunt înaintea Ta.

169Doamne, fie ca strigătul meu să ajungă până la Tine.

Dă‑mi pricepere, potrivit Cuvântului Tău!

170Să ajungă cererea mea înaintea Ta.

Scapă‑mă potrivit promisiunii Tale!

171Buzele mele Te vor lăuda,

căci m‑ai învățat hotărârile Tale!

172Să cânte limba mea despre Cuvântul Tău,

căci toate poruncile Tale sunt drepte.

173Mâna Ta să‑mi vină în ajutor,

căci aleg orânduirile Tale.

174Doamne, tânjesc după mântuirea Ta,

și Legea Ta este desfătarea mea.

175Să‑mi trăiască sufletul și să Te laude,

iar judecățile Tale să mă sprijine.

176Rătăcesc ca o oaie pierdută! Caută‑l pe robul Tău,

căci eu nu am uitat poruncile Tale!