Psalmii 115 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 115:1-18

Psalmul 115

1Nu nouă, Doamne, nu nouă,

ci Numelui Tău să‑i fie adusă slava,

pentru îndurarea și credincioșia Ta!

2Pentru ce să zică neamurile:

„Unde le este Dumnezeul?“

3Dumnezeul nostru însă este în ceruri;

El face tot ce dorește.

4Idolii lor sunt din argint și din aur,

sunt lucrarea mâinilor omenești.

5Ei au gură, dar nu vorbesc,

au ochi, dar nu văd,

6au urechi, dar nu aud,

au nas, dar nu pot mirosi,

7au mâini, dar nu pot pipăi,

au picioare, dar nu pot umbla,

iar din gâtlej nu pot scoate niciun sunet.

8Ca ei sunt cei care‑i fac

și toți cei care se încred în ei.

9Israel, încrede‑te în Domnul –

El este ajutorul și scutul lui!

10Casă a lui Aaron, încrede‑te în Domnul –

El este ajutorul și scutul lui!

11Cei temători de Domnul, încredeți‑vă în Domnul –

El este ajutorul și scutul lor!

12Domnul Își aduce aminte de noi și dă binecuvântare:

El binecuvântează Casa lui Israel,

binecuvântează Casa lui Aaron,

13îi binecuvântează pe cei ce se tem de Domnul,

de la cei mici până la cei mari.

14Să vă înmulțească Domnul,

pe voi și pe fiii voștri!

15Să fiți binecuvântați de Domnul,

Creatorul cerurilor și al pământului.

16Cerurile, cerurile sunt ale Domnului,

dar pământul l‑a dat fiilor omului.

17Nu morții Îi dau laudă Domnului17 Ebr.: YAH, o formă prescurtată a tetragramei divine YHWH, formă care apare în componența mai multor sintagme ebraice. Vezi și v. 18; 116:19; 117:2.,

nici cei ce se coboară în tăcere,

18ci noi Îl vom binecuvânta pe Domnul,

de acum și până în veci.

Lăudați‑L pe Domnul!18 Ebr.: Hallelu Yah!