Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 112

Psalmul 112[a]

Lăudaţi-L pe Domnul!

Ferice de omul care se teme de Domnul
    şi care găseşte o mare plăcere în poruncile Lui!

Urmaşii[b] lui vor fi puternici în ţară;
    neamul celor integri va fi binecuvântat.
Bogăţie şi belşug sunt în casa lui,
    iar dreptatea sa dăinuieşte pentru totdeauna.
O lumină străluceşte în întuneric pentru cei integri,
    pentru cel ce este îndurător, milostiv şi drept.[c]
Îi merge bine omului care îşi face milă împrumutând
    şi care îşi chiverniseşte lucrurile potrivit cu dreptatea.
Niciodată nu se va clătina.
    Cel drept va fi amintit întotdeauna.
El nu se teme de veşti rele,
    căci inima lui este tare şi se încrede în Domnul.
Inima lui este tare şi nu se teme;
    el îşi va vedea împlinită dorinţa faţă de duşmanii săi.
A împărţit şi a dăruit celor nevoiaşi;
    dreptatea lui rămâne pentru totdeauna,
        iar puterea[d] îi va fi înălţată cu onoare[e].

10 Cel rău vede aceasta şi se mânie,
    scrâşneşte din dinţi şi leşină;
        dorinţele celor răi tot neîmplinite rămân.

Notas al pie

  1. Psalmii 112:1 Titlu. Un psalm în acrostih (în textul ebraic fiecare vers începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor)
  2. Psalmii 112:2 Lit.: sămânţa; termenul ebraic pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. În traducerea de faţă a fost redat fie literal, fie cu urmaş sau urmaşi, în funcţie de contextul literal şi de cel teologic
  3. Psalmii 112:4 Sau: integri, / căci El [Domnul] este îndurător, milostiv şi drept.
  4. Psalmii 112:9 Lit.: cornul, cornul simbolizând puterea
  5. Psalmii 112:9 Sau: cu slavă

Nkwa Asem

Nnwom 112

Onipa pa ahotɔ

1Kamfo Awurade! Nhyira nka nea odi Awurade ni, na ɔde anigye di ne mmara so.

Onipa pa mma benya tumi wɔ asase no so; wobehyira n’asefo. N’abusuafo bɛyɛ adefo na wobedi yiye daa nyinaa. Hann pue esum mu ma nnipa pa, wɔn a wɔyɛ ahummɔbɔ, atimmɔbɔ na wɔyɛ nokwafo no. Nhyira nka obi a ne tirim yɛ mmerɛw wɔ bosea a ɔbɔ ho na ɔyɛ n’adwuma nokware mu. Onipa pa ho nka mu da; wɔbɛkae no daa. Ne gyidi mu yɛ den na ɔde ne ho to Awurade so. Ɔte asɛmmɔne a, ɛmmɔ no hu; ne gyidi mu yɛ den na ɔde ne ho to Awurade so. Biribiara nhaw no na onsuro. Onim pefee sɛ obedi n’atamfo so nkonim. Ne nsam yɛ mmerɛw wɔ ahiafo so na n’ayamye to ntwa da. Obenya tumi na wɔadi no ni. 10 Amumɔyɛfo hu eyi na wɔn bo fuw; wɔhwɛ no ɔtan so na wɔyera. Wɔn anidaso yera kora kora.