Psalmul 109
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1Dumnezeul laudei mele, nu tăcea!
2Iată că gura celui rău și gura celui înșelător
se deschid împotriva mea;
îmi vorbesc cu o limbă mincinoasă.
3Mă împresoară cu niște cuvinte de ură
și se luptă cu mine fără motiv.
4La dragostea mea ei răspund cu dușmănie,
dar eu mă rog.
5Ei îmi răsplătesc binele cu rău,
și dragostea mea – cu ură.
6Pune un om rău împotriva lui
și un acuzator6 Ebr.: satan, care înseamnă vrăjmaș, acuzator. Sau și pe Satan. să stea la dreapta lui!
7Când va fi judecat, să fie găsit vinovat,
iar rugăciunea să‑i fie considerată un păcat.
8Fie‑i zilele puține,
iar slujba lui s‑o ia altul!
9Să‑i rămână fiii orfani,
și soția lui – văduvă!
10Fiii lui să rătăcească cerșind
și căutând printre ruine!
11Cel ce l‑a împrumutat să‑i ia tot ce are,
și străinii să‑l jefuiască de rodul muncii lui!
12Să nu mai fie nimeni care să‑i arate îndurare
și să nu mai fie nimeni care să arate bunăvoință față de orfanii lui!
13Fie ca descendența lui să fie stârpită,
iar în generația următoare să le fie șters numele!
14Să rămână în amintire înaintea Domnului
nelegiuirea părinților lui
și să nu fie șters păcatul mamei lui!
15Să rămână întotdeauna înaintea Domnului,
iar El să le șteargă amintirea de pe pământ!
16Căci nu și‑a amintit să se poarte cu îndurare,
ci l‑a prigonit pe sărac și pe nevoiaș
și l‑a omorât pe cel cu inima zdrobită!
17A iubit blestemul; de el să aibă parte!17 blestemul; de el a avut parte.
Nu i‑a plăcut binecuvântarea; aceasta să stea departe de el!17 binecuvântarea; / aceasta stă departe de el.
18A îmbrăcat blestemul ca pe propria haină,
i‑a intrat în pântec ca apa
și în oasele lui ca uleiul.
19De aceea, el să‑i fie mantaua cu care se acoperă
și brâul cu care se încinge mereu!
20Aceasta să fie răsplata potrivnicilor mei din partea Domnului
și a celor ce mă vorbesc de rău!
21Dar Tu, Stăpâne Doamne,
de dragul Numelui Tău, fă‑Ți lucrarea cu mine!
Pentru că îndurarea Ta este bună, scapă‑mă!
22Căci sunt sărac și nevoiaș,
iar inima mi‑e rănită înăuntrul meu.
23Pier ca o umbră trecătoare;
sunt alungat ca o lăcustă.
24Genunchii îmi sunt slăbiți de post,
iar trupul mi‑e sleit din lipsă de grăsime.
25Am ajuns de disprețul lor;
cei ce mă văd dau din cap.
26Doamne, Dumnezeul meu, ajută‑mă!
În îndurarea Ta, izbăvește‑mă!
27Fă ca ei să recunoască în aceasta mâna Ta,
să recunoască faptul că Tu, Doamne, ai făcut lucrul acesta!
28Ei blestemă, dar Tu binecuvântezi.
Ei se ridică și rămân de rușine, dar robul Tău se va veseli.
29Acuzatorii mei se îmbracă cu batjocura,
se acoperă cu nerușinarea ca și cu o manta.
30Voi mulțumi mult Domnului cu gura mea,
Îl voi lăuda în mijlocul mulțimii.
31Căci El stă la dreapta celui nevoiaș,
ca să‑l izbăvească de judecătorii sufletului său.
Psalm 109
Gud, var inte tyst
1För körledaren. En psalm av David.
Min lovsångs Gud, var inte tyst!
2Gudlösa och falska människor har gått till attack mot mig.
De ljuger och talar illa om mig.
3De omger mig med hatfulla ord
och attackerar mig utan orsak.
4De bemöter min kärlek med anklagelser,
men jag ber.
5De betalar tillbaka gott med ont
och min kärlek med hat.
6Utse en gudlös anklagare109:6 På hebreiska satan, här använt i betydelsen anklagare. Ordet används i både Gamla och Nya testamentet (grekiskans motsvarighet diabolos) ibland som egennamn och ibland i betydelsen anklagare. mot honom
och ställ honom på hans högra sida.
7Och när han ställs inför rätta, låt honom då finnas skyldig.
Till och med hans bön ska räknas som synd.
8Låt hans liv bli kort,
och låt en annan ta hans tjänst.
9Låt hans barn bli faderlösa
och hans hustru änka.
10Låt hans barn irra omkring som hemlösa tiggare,
fördrivna från sina hem i ruiner.
11Låt fordringsägarna överta all hans egendom
och främlingarna allt han har förtjänat.
12Ingen ska visa nåd mot honom,
och ingen förbarma sig mot hans faderlösa barn.
13Låt hans efterkommande utrotas
och deras namn utplånas av nästa generation.
14Herren ska komma ihåg hans fäders ondska
och inte utplåna hans mors synd.
15Låt dem alltid vara inför Herren
och utplåna deras minne från jorden,
16eftersom han inte ville visa nåd
utan förföljde de betryckta och fattiga och bedrövade
för att döda dem.
17Han älskade att förbanna,
och förbannelsen träffade honom själv.
Han ville inte välsigna,
och så förblir välsignelsen långt borta från honom.
18Han tog på sig förbannelse som en klädedräkt,
den gick in i hans inre som vatten
och som olja in i hans skelett.
19Låt den nu vara för honom som en klädnad han sveper om sig
och som ett bälte han för alltid spänner om sig.
20Låt detta vara mina anklagares lön från Herren,
deras, som talar ont mot mig.
21Men Herre, min Herre, hjälp mig för ditt namns skull,
och befria mig i din kärlek och godhet.
22Jag är fattig och hjälplös
och sårad i mitt innersta.
23Jag försvinner som en skugga om kvällen
jag skakas av som en gräshoppa.
24Mina knän är svaga av fasta,
och jag är bara skinn och ben.
25Jag har blivit till åtlöje för dem,
och när de ser mig skakar de på huvudet.
26Hjälp mig, Herre, min Gud!
Rädda mig i din nåd.
27Låt dem inse att det är du som handlar,
att du, Herre, har gjort detta.
28De kan förbanna, men du välsignar.
När de anfaller ska de komma på skam,
men din tjänare gläder sig.
29Låt mina anklagare kläs i vanära
och svepas i skam som i en klädnad.
30Jag vill storligen prisa Herren,
jag vill lovprisa honom i den stora skaran.
31Han står på den fattiges sida
för att rädda honom från dem som dömer honom.
