Cartea V
(Psalmii 107–150)
Psalmul 107
1Mulțumiți Domnului, căci este bun,
căci în veac ține îndurarea Lui!
2Așa să zică răscumpărații Domnului,
cei pe care i‑a răscumpărat din mâna vrăjmașului,
3pe care i‑a adunat de pe cuprinsul țărilor:
de la răsărit și de la apus, de la nord și de la mare.
4Ei rătăceau prin pustie, pe o cale neumblată,
fără să găsească o cetate în care să locuiască.
5Flămânzi și însetați,
li se lihnise sufletul în ei.
6Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
și El i‑a scăpat din necazurile lor.
7I‑a călăuzit pe o cale dreaptă,
ca să meargă spre o cetate unde să locuiască.
8Să‑I mulțumească deci Domnului pentru îndurarea Lui
și pentru minunile Lui față de fiii omului!
9Căci El a potolit sufletul însetat
și a săturat sufletul flămând cu bunătăți.
10Celor ce locuiau în întuneric și în umbra morții,
legați în chin și în fiare,
11pentru că se răzvrătiseră față de mesajele lui Dumnezeu
și disprețuiseră sfatul Celui Preaînalt,
12El le‑a smerit inima prin necaz;
ei se clătinaseră și nu era nimeni să‑i ajute.
13Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
și El i‑a izbăvit din necazurile lor.
14I‑a scos din întuneric și din umbra morții
și le‑a rupt legăturile.
15Să‑I mulțumească deci Domnului pentru îndurarea Lui
și pentru minunile Lui față de fiii omului!
16Căci El a zdrobit porți de bronz
și a tăiat zăvoare de fier.
17Ei ajunseseră nebuni17 Termenul ebraic tradus cu nebun denotă, aici și aproape peste tot în VT, o persoană deficientă din punct de vedere moral. din cauza fărădelegii lor
și se nenorociseră din cauza nelegiuirilor lor.
18Sufletul lor se dezgustase de orice hrană
și ajunseseră la porțile morții.
19Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
și El i‑a izbăvit din necazurile lor.
20Le‑a trimis Cuvântul Lui, i‑a vindecat
și i‑a scăpat din gropile lor.
21Să‑I mulțumească deci Domnului pentru îndurarea Lui
și pentru minunile Lui față de fiii omului!
22Să aducă jertfe de mulțumire
și să povestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie!
23Cei ce coborau pe mare cu corăbiile,
cei ce făceau negoț pe ape mari,
24au văzut ei înșiși lucrările Domnului
și minunile Lui din adâncuri.
25Când a grăit El, s‑a iscat un vânt năprasnic,
care a ridicat talazurile mării.
26Se suiau spre ceruri și coborau în adâncuri;
sufletul li se înmuiase din cauza nenorocirii.
27Se clătinau și se mișcau ca un om beat;
toată înțelepciunea lor fusese înghițită.
28Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
și El i‑a izbăvit din necazurile lor.
29A liniștit furtuna,
iar valurile s‑au potolit.
30Ei s‑au bucurat că acestea s‑au liniștit,
iar El i‑a condus la limanul dorit.
31Să‑I mulțumească deci Domnului pentru îndurarea Lui
și pentru minunile Lui față de fiii omului!
32Să‑L înalțe în adunarea poporului
și să‑L laude în adunarea bătrânilor!
33El preface râurile în pustiu,
izvoarele de ape în pământ uscat,
34și pământul roditor în pământ sterp,
din cauza răutății locuitorilor țării.
35El preface pustia într‑un iaz,
și pământul uscat în izvoare de ape.
36Așază acolo pe cei flămânzi,
iar ei își întemeiază o cetate în care să locuiască,
37își seamănă ogoare, își plantează vii
și au recolte bogate.
38El îi binecuvântează, astfel încât se înmulțesc foarte mult,
iar vitele nu li le împuținează.
39Când sunt împuținați și umiliți
din cauza asupririi, a necazului și a durerii,
40El revarsă dispreț asupra nobililor
și‑i face să rătăcească prin pustietate fără drum.
41Îi ridică însă pe cei nevoiași din întristare
și le înmulțește familiile ca pe o turmă.
42Cei drepți văd și se bucură,
și orice nedreptate își închide gura.
43Cine este înțelept, să păzească aceste lucruri
și să ia aminte la marea îndurare a Domnului!
LIBRO V
Salmos 107–150
Salmo 107
1Dad gracias al Señor, porque él es bueno;
su gran amor perdura para siempre.
2Que lo digan los redimidos del Señor,
a quienes redimió del poder del adversario,
3a quienes reunió de todos los países,
de oriente y de occidente, del norte y del sur.107:3 del sur. Lit. del mar.
4Vagaban perdidos por parajes desiertos,
sin dar con el camino a una ciudad habitable.
5Hambrientos y sedientos,
la vida se les iba consumiendo.
6En su angustia clamaron al Señor,
y él los libró de su aflicción.
7Los llevó por el camino recto
hasta llegar a una ciudad habitable.
8¡Que den gracias al Señor por su gran amor,
por sus maravillas en favor nuestro!
9¡Él apaga la sed del sediento,
y sacia con lo mejor al hambriento!
10Afligidos y encadenados,
habitaban en las más densas tinieblas
11por haberse rebelado contra las palabras de Dios,
por menospreciar los designios del Altísimo.
12Los sometió107:12 Los sometió. Lit. Sometió sus corazones. a trabajos forzados;
tropezaban, y no había quien los ayudara.
13En su angustia clamaron al Señor,
y él los salvó de su aflicción.
14Los sacó de las sombras tenebrosas
y rompió en pedazos sus cadenas.
15¡Que den gracias al Señor por su gran amor,
por sus maravillas en favor de los hombres!
16¡Él hace añicos las puertas de bronce
y rompe en mil pedazos las barras de hierro!
17Trastornados por su rebeldía,
afligidos por su iniquidad,
18todo alimento les daba asco.
¡Llegaron a las puertas mismas de la muerte!
19En su angustia clamaron al Señor,
y él los salvó de su aflicción.
20Envió su palabra para sanarlos,
y así los rescató del sepulcro.
21¡Que den gracias al Señor por su gran amor,
por sus maravillas en favor de los hombres!
22¡Que ofrezcan sacrificios de gratitud,
y, jubilosos, proclamen sus obras!
23Se hicieron a la mar en sus barcos;
para comerciar surcaron las muchas aguas.
24Allí, en las aguas profundas,
vieron las obras del Señor y sus maravillas.
25Habló Dios, y se desató un fuerte viento
que tanto encrespó las olas
26que subían a los cielos y bajaban al abismo.
Ante el peligro, ellos perdieron el coraje.
27Como ebrios tropezaban, se tambaleaban;
de nada les valía toda su pericia.
28En su angustia clamaron al Señor,
y él los sacó de su aflicción.
29Cambió la tempestad en suave brisa:
se sosegaron las olas del mar.
30Ante esa calma se alegraron,
y Dios los llevó al puerto anhelado.
31¡Que den gracias al Señor por su gran amor,
por sus maravillas en favor de los hombres!
32¡Que lo exalten en la asamblea del pueblo!
¡Que lo alaben en el consejo de los ancianos!
33Dios convirtió los ríos en desiertos,
los manantiales en tierra seca,
34los fértiles terrenos en tierra salitrosa,
por la maldad de sus habitantes.
35Convirtió el desierto en fuentes de agua,
la tierra seca en manantiales;
36hizo habitar allí a los hambrientos,
y ellos fundaron una ciudad habitable.
37Sembraron campos, plantaron viñedos,
obtuvieron abundantes cosechas.
38Dios los bendijo y se multiplicaron,
y no dejó que menguaran sus rebaños.
39Pero, si merman y son humillados,
es por la opresión, la maldad y la aflicción.
40Dios desdeña a los nobles
y los hace vagar por desiertos sin senderos.
41Pero a los necesitados los saca de su miseria,
y hace que sus familias crezcan como rebaños.
42Los rectos lo verán y se alegrarán,
pero todos los impíos serán acallados.
43Quien sea sabio, que considere estas cosas
y entienda bien el gran amor del Señor.
