Psalmul 104
1Suflete al meu, binecuvântează‑L pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, Tu ești nemărginit de mare!
Tu ești îmbrăcat cu splendoare și măreție!
2Tu Te învelești cu lumina ca și cu o manta;
Tu întinzi cerurile ca pe un cort,
3și pui grinzile odăilor Tale de sus pe ape.
Din nori Îți faci car
și umbli pe aripile vântului.
4El îi face pe îngerii Săi duhuri4 Sau: vânturi.
și pe slujitorii Săi – un foc arzător.
5Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui,
ca să nu se clatine niciodată.
6L‑ai acoperit cu adâncul ca și cu o haină.
Apele stăteau pe munți,
7dar la mustrarea Ta au fugit,
la bubuitul tunetului Tău au luat‑o la fugă.
8S‑au scurs de pe munți, au coborât în văi,
în locul pe care l‑ai hotărât pentru ele.
9Le‑ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă,
ca să nu se întoarcă și să acopere pământul.
10Tu faci să țâșnească izvoarele în albii uscate10 Lit.: ueduri. Vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar.
și ele curg printre munți.
11Toate vietățile câmpului se adapă din ele
și măgarii sălbatici își potolesc setea acolo.
12Pe malul lor își fac cuibul păsările cerului
care‑și fac auzit glasul din frunziș.
13Din odăile de sus, Tu uzi munții;
pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.
14Tu faci să crească iarbă pentru vite
și verdețuri pe care omul să le cultive.
Faci să iasă hrană din pământ:
15vin care înveselește inima omului,
ulei care dă strălucire feței
și pâine care întărește inima omului.
16Copacii Domnului sunt bine udați,
cedrii Libanului pe care El i‑a sădit.
17În ei își fac cuibul păsările;
barza își are casa în chiparoși.
18Munții cei înalți sunt ai țapilor sălbatici,
iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă.18 Sau: pentru bursuci.
19El a făcut luna să arate vremurile,
iar soarele știe când să apună.
20Tu aduci întunericul și se face noapte;
atunci toate vietățile pădurii încep să mișune.
21Puii de leu rag după pradă,
cerându‑și hrana de la Dumnezeu.
22Când răsare soarele, se adună
și se culcă în vizuinile lor.
23Atunci iese omul la lucrul lui,
la munca lui – până seara.
24Ce multe sunt lucrările Tale, Doamne!
Pe toate le‑ai făcut cu înțelepciune;
pământul este plin de vietățile24 Sau: posesiunile. Tale.
25Iată marea cât de încăpătoare și de întinsă este!
Acolo mișună vietăți fără număr,
viețuitoare mici și mari.
26Corăbiile o străbat,
în ea se joacă Leviatanul26 Sensul termenului ebraic este nesigur. Din câte se pare, termenul este folosit în VT atât cu referire la mitologia canaanită, desemnând un monstru marin (Is. 27:1; Iov 3:8; Ps. 74:14), cât și în sens literal (în versetul de față; Iov 41:1), făcând referire la o specie de animal marin, impresionantă și de temut, de al cărei corespondent modern nu putem fi siguri.,
pe care l‑ai întocmit Tu.
27Toate nădăjduiesc în Tine
ca să le dai hrana la vreme.
28Când Tu le‑o dai, ele o primesc;
când Tu Îți deschizi mâna, ele se satură de bunătăți.
29Când Îți ascunzi fața, ele se îngrozesc;
când le iei suflarea, ele mor
și se întorc în țărână.
30Când Îți trimiți Duhul30 Sau: suflarea., ele sunt create,
înnoind astfel fața pământului.
31Fie ca slava Domnului să rămână pe vecie!
Domnul să Se bucure de lucrările Sale,
32El, Care atunci când privește pământul, acesta se cutremură,
iar când atinge munții, aceștia fumegă.
33Voi cânta Domnului cât voi trăi!
Voi cânta spre lauda Dumnezeului meu cât voi fi!
34Fie‑I plăcută cugetarea mea!
Eu mă voi bucura în Domnul.
35Să piară păcătoșii de pe pământ,
și cei răi să nu mai fie!
Suflete al meu, binecuvântează‑L pe Domnul!
Lăudați‑L pe Domnul!35 Ebr.: Hallelu Yah!
Salmo 104
1¡Bendice, alma mía, al Señor!
Señor mi Dios, tú eres grandioso;
te has revestido de gloria y majestad.
2Te cubres104:2 Te cubres. Lit. Él se cubre. de luz como con un manto;
extiendes los cielos como una cortina.
3Afirmas sobre las aguas tus altos aposentos
y haces de las nubes tu carro de guerra.
Tú cabalgas en las alas del viento.
4Haces de los vientos tus mensajeros104:4 mensajeros. Alt. ángeles.
y de las llamas de fuego tus servidores.
5Tú pusiste la tierra sobre sus cimientos
y de allí jamás caerá;
6la revestiste con el mar
y las aguas se detuvieron sobre los montes.
7Pero a tu reprensión huyeron las aguas;
ante el estruendo de tu voz se dieron a la fuga.
8Ascendieron a los montes,
descendieron a los valles,
al lugar que tú les asignaste.
9Pusiste una frontera que ellas no pueden cruzar,
para que no vuelvan a cubrir la tierra.
10Tú haces que los manantiales viertan sus aguas en las cañadas
y que fluyan entre las montañas.
11De ellas beben todas las bestias del campo;
allí los asnos salvajes calman su sed.
12Las aves del cielo anidan junto a las aguas
y cantan entre el follaje.
13Desde tus altos aposentos riegas las montañas;
la tierra se sacia con el fruto de tu trabajo.
14Haces que crezca la hierba para el ganado
y las plantas que la gente cultiva
para sacar de la tierra su alimento:
15el vino que alegra el corazón humano,
el aceite que hace brillar el rostro
y el pan que sustenta la vida.
16Los árboles del Señor reciben su riego,
los cedros del Líbano que él plantó.
17Allí las aves hacen sus nidos;
en los cipreses tiene su hogar la cigüeña.
18En las altas montañas están las cabras monteses
y en los escarpados peñascos tienen su madriguera los tejones.
19Él hizo la luna, que marca las estaciones,
y el sol, que sabe cuándo ocultarse.
20Tú traes la oscuridad, cae la noche
y en sus sombras se arrastran los animales del bosque.
21Los leones rugen, reclamando su presa,
pidiendo a Dios que les dé su alimento.
22Pero al salir el sol se retiran
y vuelven a echarse en sus guaridas.
23Sale entonces la gente a cumplir sus tareas,
a hacer su trabajo hasta la tarde.
24¡Oh Señor, cuán numerosas son tus obras!
Todas ellas las hiciste con sabiduría.
Rebosa la tierra con todas tus criaturas.
25Allí está el mar, ancho y vasto,
que abunda en animales, grandes y pequeños,
cuyo número es imposible conocer.
26Allí navegan los barcos, y ese Leviatán
que tú creaste para jugar con él.
27Todos ellos esperan de ti
que a su tiempo les des su alimento.
28Tú les das y ellos recogen;
abres tu mano y se colman de bienes.
29Si escondes tu rostro,
se aterran;
si les quitas el aliento,
mueren y vuelven al polvo.
30Pero si envías tu Espíritu,
son creados,
y así renuevas la faz de la tierra.
31Que la gloria del Señor perdure eternamente;
que el Señor se regocije en sus obras.
32Él mira la tierra y la hace temblar;
toca los montes y los hace echar humo.
33¡Cantaré al Señor toda mi vida!
¡Cantaré salmos a mi Dios mientras exista!
34Quiera él agradarse de mi meditación;
yo, por mi parte, me regocijo en el Señor.
35Que desaparezcan de la tierra los pecadores
y que los malvados dejen de existir.
¡Bendice, alma mía, al Señor!
¡Aleluya!
