Psalmul 102
O rugăciune a unui om sărman, când era doborât de întristare și își vărsa plângerea înaintea Domnului.
1Doamne, ascultă rugăciunea mea!
Să ajungă la Tine strigătul meu după ajutor!
2Nu‑Ți ascunde fața de mine
în ziua necazului meu!
Pleacă‑Ți urechea spre mine!
Răspunde‑mi degrabă în ziua când Te chem!
3Căci zilele mi se sfârșesc în fum
iar oasele‑mi ard ca jarul.
4Inima‑mi este rănită și se usucă precum iarba,
căci uit să‑mi mănânc pâinea.
5Din cauza gemetelor mele
mi s‑au lipit oasele de carne.
6Mă asemăn cu ciușul din pustie;
am ajuns ca o cucuvea printre dărâmături.
7Stau treaz și sunt ca o pasăre singuratică pe acoperiș.
8Toată ziua dușmanii mei mă batjocoresc;
cei ce mă iau în derâdere jură pe mine.
9Mănânc cenușă în loc de pâine
și îmi amestec băutura cu lacrimi,
10din cauza mâniei și a urgiei Tale;
căci Tu m‑ai ridicat și m‑ai aruncat.
11Zilele îmi sunt ca umbra înserării
și mă usuc ca iarba.
12Însă Tu, Doamne, tronezi pe vecie,
amintirea Ta ține din generație în generație.
13Tu Te vei ridica și vei avea milă de Sion,
căci este timpul să‑Ți arăți bunăvoința față de el,
fiindcă i‑a sosit vremea.
14Într-adevăr, robii Tăi îndrăgesc pietrele lui
și le este milă de țărâna lui.
15Neamurile se vor teme de Numele Domnului,
și toți regii pământului – de slava Lui,
16când Domnul va zidi Sionul
și Se va arăta în slava Lui.
17El va răspunde la rugăciunile celor nevoiași
și nu va disprețui rugăciunile lor.
18Să se scrie aceasta pentru generația viitoare,
pentru ca poporul care se va naște să‑L laude pe Domnul18 Ebr.: YAH, o formă prescurtată a tetragramei divine YHWH, formă care apare în componența mai multor sintagme ebraice. Vezi și Ps. 104:35; 105:45; 106:1, 48; 111:1; 112:1; 113:1, 9.!
19Căci El privește din înălțimea sfințeniei Sale;
Domnul privește din ceruri pe pământ,
20ca să ia aminte la gemetele prizonierilor,
să‑i elibereze pe cei condamnați la moarte.
21Numele Domnului va fi vestit în Sion,
și lauda Lui – în Ierusalim,
22când se vor strânge popoarele
și regatele ca să‑I slujească Domnului.
23Mi‑a frânt puterea pe drum;
mi‑a scurtat zilele.
24De aceea am zis: „Dumnezeul meu,
nu mă lua la jumătatea zilelor mele,
Tu, ai Cărui ani țin din generație în generație.
25Tu ai întemeiat în vechime pământul,
iar cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
26Ele vor pieri, dar Tu rămâi,
și toate se vor învechi ca o haină.
Le vei schimba ca pe un veșmânt,
și ele vor trece.
27Tu însă rămâi Același,
și anii Tăi nu se vor sfârși.
28Fiii robilor Tăi vor locui aici,
și sămânța lor va rămâne în prezența Ta.“
Bøn om Herrens indgreb
1Fra en, der lider, men beder om og forventer Herrens hjælp.
2Herre, hør min bøn,
lad mit nødråb nå frem til dig.
3Vend dig ikke bort fra mig,
for jeg lider og er i stor nød.
Hør mig, når jeg kalder på dig,
kom mig hurtigt til hjælp.
4Jeg føler mit liv forsvinde som en røg,
det er, som om jeg blev lagt på et bål.
5Jeg er som afskåret græs, der er ved at visne,
jeg har mistet lysten til at spise.
6Jeg sukker og stønner højlydt,
jeg er snart ikke andet end skind og ben.
7Jeg er mager som en grib i ørkenen,
som en ugle i øde ruiner.
8Om natten ligger jeg vågen og jamrer,
så ulykkelig som en ensom fugl på taget.
9Dagen lang bliver jeg hånet af mine fjender,
de gør nar af mig og forbander mig.
10Den mad, jeg spiser, smager som aske,
min drik er blandet med tårer,
11fordi du udøste din vrede over mig,
du tog mig i kraven og kastede mig bort.
12Mit liv er snart forbi som aftenskyggen,
jeg visner bort som afskåret græs.
13Men du, min Gud, sidder evigt på tronen,
din storhed berømmes fra slægt til slægt.
14Rejs dig og se i nåde til Zion.
Det er tid til at vise din barmhjertighed,
du har jo lovet at komme os til hjælp.
15Selv om Jerusalem ligger i ruiner,
elsker dit folk byens sten og murbrokker.
16Folkeslag skal ære Herrens navn,
og jordens konger skal frygte for hans magt.
17For Herren vil genopbygge Jerusalem,
han vil åbenbare sin magt og herlighed.
18Han vil lytte til de nødstedtes råb,
ikke afvise deres indtrængende bøn.
19Det bliver nedskrevet for efterslægtens skyld,
så kommende generationer må prise Herren.
20Herren ser os fra sin bolig i himlen,
han betragter jorden fra sit himmelske tempel.
21Han hører de tilfangetagne stønne og klage,
han befrier dem, som var dømt til at dø.
22Sådan skal Herrens magt fejres i Zion,
hans frelse skal prises i Jerusalem.
23Da vil nationerne rådslå med hinanden,
og konger skal bøje sig for Herren.
24Herre, du har ramt mig i min bedste alder,
jeg føler, at min livskraft ebber ud.
25Åh, min Gud, du som lever for evigt,
lad mig ikke dø i min bedste alder.
26I begyndelsen grundlagde du jorden,
med egne hænder skabte du himmelrummet.
27Det hele skal forgå, men du vil bestå.
Himmel og jord slides op som en klædning,
du lægger dem væk som et udslidt stykke tøj.
28Men du er altid den samme,
dine leveår får aldrig ende.
29De kommende slægter skal leve i sikkerhed,
de skal få lov at trives i din nærhed.
