Psalmul 10
1De ce stai departe, Doamne,
și Te ascunzi în vremuri de lipsă?
2Cel rău îl urmărește cu aroganță pe cel sărac,
însă ei sunt prinși în planurile pe care le‑a urzit.
3Căci cel rău se laudă cu pofta sufletului său,
binecuvântându‑l pe cel lacom și disprețuindu‑L pe Domnul.
4Cel rău, în înfumurarea lui4 Lit.: Cel rău, potrivit cu înălțimea nasului său., nu caută.
Toate gândurile lui sunt: „Nu există Dumnezeu!“
5Căile lui sunt prospere întotdeauna;
judecățile Tale sunt departe de el;
el suflă cu dispreț împotriva tuturor dușmanilor săi.
6El zice în inima lui: „Nimic nu mă va clătina de‑a lungul generațiilor,
pe mine, care nu sunt în nenorocire!“6 Sau: generațiilor, pentru că nu sunt în nenorocire.
7Gura îi este plină de blestem, înșelătorii și asuprire;
sub limba lui este numai necaz și nelegiuire.
8El locuiește în ascunzișurile din preajma așezărilor;
îl ucide în ascunzători pe cel nevinovat;
ochii lui stau la pândă după vreun neajutorat.
9Pândește din ascunziș ca leul din desiș;
pândește să‑l prindă pe cel sărac,
să‑l prindă pe cel sărac și să‑l atragă în lațul lui.
10Victimele lui sunt zdrobite și se prăbușesc;
cad sub puterea lui.
11El zice în inima lui: „Dumnezeu a uitat!
Și‑a ascuns fața. În veac nu va vedea!“
12Ridică‑Te, Doamne Dumnezeule! Ridică‑Ți mâna!
Nu‑i uita pe cei săraci!
13De ce‑L disprețuiește cel rău pe Dumnezeu?
De ce zice în inima lui: „Tu nu ceri socoteală!“?
14Tu însă vezi necazul și întristarea;
Te uiți, ca să le iei în mâna Ta!
Ție Ți se încredințează cel neajutorat;
Tu ești ajutorul orfanului.
15Zdrobește deci brațul celui rău și al celui nelegiuit;
cere‑le socoteală de răutatea lor, ca să nu mai fie de găsit!
16Domnul este Împărat în veci de veci!
Neamurile vor pieri din țara Lui!
17Tu, Doamne, asculți dorința celor sărmani;
Tu le întărești inima, plecându‑Ți urechea spre ei,
18ca să faci dreptate orfanului și celui asuprit,
pentru ca omul, care este din țărână, să nu mai insufle groaza.
Salmo 10
Pag-ampo alang sa Tabang sa Ginoo
1Ginoo, nganong nagpalayo ka man?
Nganong motago ka man sa panahon sa among mga kalisod?
2Tungod sa pagkamapahitas-on sa mga daotan, gipaantos nila ang mga kabos.
Hinaut pa nga maunay sila sa ilang daotang mga tinguha.
3Gipasigarbo nila ang ilang daotang mga tinguha.
Gitunglo ug gisalikway ang Ginoo sa mga tawong hakog.
4Tungod sa pagkamapahitas-on sa mga daotan, dili sila modangop kanimo.
Wala man gani sila maghunahuna mahitungod kanimo.
5Kanunay silang nagmauswagon.
Gibale-wala lang nila ang imong paghukom.
Gibiaybiay nila ang tanan nilang mga kaaway.
6Nagahunahuna sila nga dili sila matarog,
ug kanunay silang magmalipayon ug luwas sa katalagman.
7Ang ilang baba puno sa pagpanghimaraot, bakak, ug pagpanghulga.
Sayon ra alang kanila ang pagpanghimaraot sa uban.
8Mag-atang sila sa mga awaaw nga dapit ug pamatyon ang mga tawong inosente nga moagi.
Kanunay silang nagapangita ug ilang mabiktima.
9Daw liyon sila nga mag-atang sa tago nga dapit.
Panid-an nila ang ilang alaot nga mga biktima aron sa pagdakop kanila,
ug kon madakpan na gani nila, ila na dayon kining guroyon.
10Pinaagi sa ilang kusog dugmokon nila ang mga makalulooy nga biktima hangtod nga dili na kini makabangon.
11Moingon sila sa ilang kaugalingon nga wala magtagad ang Dios ug dili gayod siya makakita sa ilang gibuhat.
12Sige na, Ginoong Dios, siloti na ang mga daotan!
Ayaw pasagdi ang mga dinaog-daog.
13O Dios, nganong gibugalbugalan ka sa mga daotan?
Nagaingon pa sila nga dili kuno nimo sila silotan.
14Apan nakita mo ang nagaantos ug ang mga anaa sa kaguol,
ug andam ikaw sa pagtabang kanila.
Nagadangop kanimo ang mga makalulooy sama sa mga ilo,
ug ginatabangan mo sila.
15Kuhai ug kusog ang daotang mga tawo.
Siloti sila sa ilang kadaotan hangtod nga moundang na sila sa paghimo niini.
16Ginoo, hari ka sa walay kataposan.
Mahanaw sa kalibotan ang mga kanasoran nga wala moila kanimo.
17Nadungog mo, Ginoo, ang pag-ampo sa mga tinamay.
Tubaga sila ug lig-ona.
18Hatagi ug katarungan ang mga ilo ug mga dinaog-daog,
aron dili na sila hulgaon sa tawo nga gikan ra man sa yuta.
