1Cel ce s‑a separat își caută propria plăcere;
el se dezlănțuie împotriva oricărei înțelepciuni.
2Cel nesăbuit nu‑și găsește plăcerea în pricepere,
ci doar în a face cunoscut ce este în inima lui.
3Când vine cel rău, vine și disprețul,
iar odată cu rușinea, vine și reproșul.
4Cuvintele gurii unui om sunt ca niște ape adânci;
izvorul înțelepciunii este ca un pârâu curgător.
5Nu este bine să fii părtinitor cu cel rău,
sau să nedreptățești pe cel drept la judecată.
6Buzele nesăbuitului aduc ceartă
și gura lui invită la lovituri.
7Gura celui nesăbuit îi aduce ruina
și buzele lui sunt o cursă pentru sufletul lui.
8Cuvintele bârfitorului sunt ca niște prăjituri;
ele alunecă până în odăile pântecului.
9Cel ce este leneș în lucrul lui
este frate cu cel ce distruge.
10Numele Domnului este un turn tare;
cel drept fuge în el și este protejat la înălțime.
11Averea este o cetate întărită pentru cel bogat;
el și‑o închipuie ca pe un zid înalt.
12Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă,
dar smerenia merge înaintea gloriei.
13Cine răspunde fără să fi ascultat
face o prostie și își atrage rușinea.
14Duhul omului îl sprijină în boală,
dar cine poate ridica un duh zdrobit?
15O inimă cu discernământ dobândește cunoștință,
și urechea celor înțelepți caută cunoștință.
16Un dar deschide uși celui ce îl oferă
și‑l duce înaintea celor mari.
17Primul care‑și apără cauza pare drept,
însă doar până intră semenul său și‑l cercetează.
18Sorțul pune capăt neînțelegerilor
și decide între cei puternici.
19Un frate nedreptățit este mai greu de câștigat decât o cetate întărită,
și neînțelegerile sunt ca porțile închise ale unei cetăți.
20Din rodul gurii lui, omul își satură pântecul;
din venitul buzelor lui, se satură.
21Moartea și viața sunt în puterea limbii,
iar cei ce o iubesc îi vor mânca roadele.
22Cel ce‑și găsește o soție găsește ce este bine22 Probabil o aluzie la Gen. 2:18.
și primește astfel o favoare de la Domnul.
23Săracul vorbește cu rugăminți,
dar bogatul răspunde cu asprime.
24Cine are mulți prieteni poate ajunge la ruină,
dar există un amic care ține la tine mai mult decât un frate.
1De, der isolerer sig, søger deres eget,
de opponerer mod al sund fornuft.
2En tåbe prøver ikke på at forstå andre,
han har nok i at lufte sin egen mening.
3Ondskab går hånd i hånd med foragt,
skam følges med vanære.
4Visdom forfrisker som en rislende kilde,
styrkende ord er som koldt, frisk vand.
5Det er afskyeligt at holde hånden over den skyldige
og at lade den uskyldige blive dømt i stedet.
6Tåbernes ord bringer dem let i klammeri,
deres tale inviterer til slagsmål.
7Tåbernes ord bringer dem til fald,
deres tale kan koste dem livet.
8Sladder sluges med hud og hår
og lagrer sig dybt i sindet.
9At være doven og forsømme sit arbejde
er lige så slemt som at øve hærværk.
10Herren er som et stærkt fæstningstårn,
den retskafne løber derind og er i sikkerhed.
11Den riges velstand er hans falske tryghed,
han tror sig beskyttet bag en mægtig mur.
12Hovmod fører til fald,
ydmyghed bringer ære.
13At give et svar uden først at lytte
er både tåbeligt og skændigt.
14Et menneskes livsmod giver styrke under sygdom,
men når mismod sætter ind, er håbet ude.
15Den forstandige er på jagt efter kundskab,
den kloge er på udkig efter visdom.
16At give en gave kan åbne mange døre
og bane vej til magtfulde personer.
17Den, der forsvarer sin sag, synes at have ret,
i hvert fald indtil krydsforhøret begynder.
18Når to stærke modstandere er kørt fast i en strid,
kan en lodkastning give en løsning.
19Når slægtninge bliver uvenner,
rejses en mur imellem dem.
20Gode ord giver mad i huset,
de rette ord giver fremgang i livet.
21Tungen er nøglen til et godt eller dårligt liv,
man må leve med konsekvensen af sine ord.
22Lykkelig den mand, som finder sig en god kone,
det er et udtryk for Herrens velsignelse.
23Den fattige er nødt til at anmode høfligt,
den rige har råd til at være uforskammet.
24Man kan have mange venner og alligevel blive svigtet,
og dog kan en ven være mere trofast end en slægtning.
