Judecata Domnului cu privire la Sion
11 Acest capitol este în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor).Cum s‑a înnegrit aurul
și cum s‑a schimbat aurul cel curat!
Pietrele sfinte stau risipite
pe la fiecare colț de stradă.
2Cum fiii prețioși ai Sionului,
altădată prețuiți ca aurul pur,
sunt considerați acum ca urcioarele de lut,
lucrate de mâinile olarului.
3Până și șacalii își scot sânul
ca să‑și alăpteze puii!
Fiica poporului meu a ajuns însă nemiloasă
ca struții pustiei3 Vezi Iov 39:14-17..
4Limba celui alăptat se lipește de cerul gurii,
fiind uscată de sete.
Copiii cer pâine,
însă nimeni nu le‑o dă.
5Cei ce se hrăneau cu delicatese
zac acum părăsiți pe străzi.
Cei crescuți în purpură
se lipesc acum de un morman de cenușă.
6Nelegiuirea fiicei poporului meu a devenit mai mare
decât păcatul Sodomei,
care a fost distrusă într‑o clipă,
fără a pune mâna cineva pe ea6 Sensul versului este nesigur..
7Prinții ei erau mai curați decât zăpada
și mai albi decât laptele.
Trupurile lor erau mai roșii decât rubinele,
iar fețele7 Sensul termenului ebraic este nesigur. lor erau ca safirul.7 Sau: lapislazuli.
8Acum însă sunt mai negri la înfățișare decât funinginea,
astfel că nu‑i mai recunoști pe străzi.
Pielea li s‑a lipit de oase
și a devenit uscată ca lemnul.
9Cei uciși de sabie sunt mai fericiți
decât cei uciși de foamete.
Ei se scurg, cad străpunși
din lipsa roadelor câmpului.
10Femeile, care erau pline de milă,
și‑au fiert copiii cu mâinile lor.
Ei le‑au slujit drept hrană
când fiica poporului meu era zdrobită.
11Domnul Și‑a dezlănțuit toată furia,
Și‑a revărsat mânia Lui aprigă.
A aprins un foc în Sion,
care i‑a mistuit temeliile.
12Regii pământului n‑ar fi crezut,
sau vreunul din locuitorii lumii,
că asupritorul și dușmanul
vor intra pe porțile Ierusalimului.
13S‑a întâmplat din cauza păcatelor profeților lui
și a nelegiuirilor preoților lui
care au vărsat în mijlocul lui
sângele celor drepți.
14Ei rătăcesc orbi pe străzi,
atât de mânjiți de sânge,
încât nimeni nu îndrăznește
să se atingă de veșmintele lor.
15„Plecați, necuraților!“ se strigă la ei.
„Plecați! Plecați! Nu ne atingeți!“
Fugind și rătăcind printre neamuri, acestea spun:
„Nu vor mai locui aici!“
16Domnul Însuși i‑a împrăștiat;
El nu mai veghează asupra lor.16 Sau: El nu mai dorește să‑i privească.
Preoților nu mai sunt respectați,
iar bătrânilor nu li se mai arată bunăvoință.
17Ochii noștri obosiseră,
așteptând zadarnic ajutorul.
Din turnurile noastre ne uitam
după un neam care nu ne putea izbăvi.
18Dușmanii ne luau urma,
astfel că nu puteam ieși în piețe.
Sfârșitul se apropia, zilele se împliniseră,
căci ne venise sfârșitul.
19Prigonitorii noștri au fost mai iuți
decât vulturii cerului.
Ne‑au urmărit pe munți
și ne‑au pândit în pustie.
20Unsul Domnului, suflarea nărilor noastre,
a fost capturat în gropile lor,
el, despre care spuneam:
„Vom trăi la umbra lui printre neamuri!“
21Bucură‑te și saltă de veselie, fiică a Edomului,
tu, care locuiești în țara Uț!
Să știi însă că potirul va trece și pe la tine;
te vei îmbăta și te vei dezbrăca.
22Fiică a Sionului, pedeapsa pentru nelegiuirea ta s‑a sfârșit.
El nu‑ți va mai prelungi exilul.
Nelegiuirea ta însă, fiică a Edomului, El o va pedepsi
și îți va scoate la iveală păcatele.
This chapter is an acrostic poem, the verses of which begin with the successive letters of the Hebrew alphabet. 1How the gold has lost its luster,
the fine gold become dull!
The sacred gems are scattered
at every street corner.
2How the precious children of Zion,
once worth their weight in gold,
are now considered as pots of clay,
the work of a potter’s hands!
3Even jackals offer their breasts
to nurse their young,
but my people have become heartless
like ostriches in the desert.
4Because of thirst the infant’s tongue
sticks to the roof of its mouth;
the children beg for bread,
but no one gives it to them.
5Those who once ate delicacies
are destitute in the streets.
Those brought up in royal purple
now lie on ash heaps.
6The punishment of my people
is greater than that of Sodom,
which was overthrown in a moment
without a hand turned to help her.
7Their princes were brighter than snow
and whiter than milk,
their bodies more ruddy than rubies,
their appearance like lapis lazuli.
8But now they are blacker than soot;
they are not recognized in the streets.
Their skin has shriveled on their bones;
it has become as dry as a stick.
9Those killed by the sword are better off
than those who die of famine;
racked with hunger, they waste away
for lack of food from the field.
10With their own hands compassionate women
have cooked their own children,
who became their food
when my people were destroyed.
11The Lord has given full vent to his wrath;
he has poured out his fierce anger.
He kindled a fire in Zion
that consumed her foundations.
12The kings of the earth did not believe,
nor did any of the peoples of the world,
that enemies and foes could enter
the gates of Jerusalem.
13But it happened because of the sins of her prophets
and the iniquities of her priests,
who shed within her
the blood of the righteous.
14Now they grope through the streets
as if they were blind.
They are so defiled with blood
that no one dares to touch their garments.
15“Go away! You are unclean!” people cry to them.
“Away! Away! Don’t touch us!”
When they flee and wander about,
people among the nations say,
“They can stay here no longer.”
16The Lord himself has scattered them;
he no longer watches over them.
The priests are shown no honor,
the elders no favor.
17Moreover, our eyes failed,
looking in vain for help;
from our towers we watched
for a nation that could not save us.
18People stalked us at every step,
so we could not walk in our streets.
Our end was near, our days were numbered,
for our end had come.
19Our pursuers were swifter
than eagles in the sky;
they chased us over the mountains
and lay in wait for us in the desert.
20The Lord’s anointed, our very life breath,
was caught in their traps.
We thought that under his shadow
we would live among the nations.
21Rejoice and be glad, Daughter Edom,
you who live in the land of Uz.
But to you also the cup will be passed;
you will be drunk and stripped naked.
22Your punishment will end, Daughter Zion;
he will not prolong your exile.
But he will punish your sin, Daughter Edom,
and expose your wickedness.
