Judecata Domnului cu privire la Sion
11 Acest capitol este în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor).Cum s‑a înnegrit aurul
și cum s‑a schimbat aurul cel curat!
Pietrele sfinte stau risipite
pe la fiecare colț de stradă.
2Cum fiii prețioși ai Sionului,
altădată prețuiți ca aurul pur,
sunt considerați acum ca urcioarele de lut,
lucrate de mâinile olarului.
3Până și șacalii își scot sânul
ca să‑și alăpteze puii!
Fiica poporului meu a ajuns însă nemiloasă
ca struții pustiei3 Vezi Iov 39:14-17..
4Limba celui alăptat se lipește de cerul gurii,
fiind uscată de sete.
Copiii cer pâine,
însă nimeni nu le‑o dă.
5Cei ce se hrăneau cu delicatese
zac acum părăsiți pe străzi.
Cei crescuți în purpură
se lipesc acum de un morman de cenușă.
6Nelegiuirea fiicei poporului meu a devenit mai mare
decât păcatul Sodomei,
care a fost distrusă într‑o clipă,
fără a pune mâna cineva pe ea6 Sensul versului este nesigur..
7Prinții ei erau mai curați decât zăpada
și mai albi decât laptele.
Trupurile lor erau mai roșii decât rubinele,
iar fețele7 Sensul termenului ebraic este nesigur. lor erau ca safirul.7 Sau: lapislazuli.
8Acum însă sunt mai negri la înfățișare decât funinginea,
astfel că nu‑i mai recunoști pe străzi.
Pielea li s‑a lipit de oase
și a devenit uscată ca lemnul.
9Cei uciși de sabie sunt mai fericiți
decât cei uciși de foamete.
Ei se scurg, cad străpunși
din lipsa roadelor câmpului.
10Femeile, care erau pline de milă,
și‑au fiert copiii cu mâinile lor.
Ei le‑au slujit drept hrană
când fiica poporului meu era zdrobită.
11Domnul Și‑a dezlănțuit toată furia,
Și‑a revărsat mânia Lui aprigă.
A aprins un foc în Sion,
care i‑a mistuit temeliile.
12Regii pământului n‑ar fi crezut,
sau vreunul din locuitorii lumii,
că asupritorul și dușmanul
vor intra pe porțile Ierusalimului.
13S‑a întâmplat din cauza păcatelor profeților lui
și a nelegiuirilor preoților lui
care au vărsat în mijlocul lui
sângele celor drepți.
14Ei rătăcesc orbi pe străzi,
atât de mânjiți de sânge,
încât nimeni nu îndrăznește
să se atingă de veșmintele lor.
15„Plecați, necuraților!“ se strigă la ei.
„Plecați! Plecați! Nu ne atingeți!“
Fugind și rătăcind printre neamuri, acestea spun:
„Nu vor mai locui aici!“
16Domnul Însuși i‑a împrăștiat;
El nu mai veghează asupra lor.16 Sau: El nu mai dorește să‑i privească.
Preoților nu mai sunt respectați,
iar bătrânilor nu li se mai arată bunăvoință.
17Ochii noștri obosiseră,
așteptând zadarnic ajutorul.
Din turnurile noastre ne uitam
după un neam care nu ne putea izbăvi.
18Dușmanii ne luau urma,
astfel că nu puteam ieși în piețe.
Sfârșitul se apropia, zilele se împliniseră,
căci ne venise sfârșitul.
19Prigonitorii noștri au fost mai iuți
decât vulturii cerului.
Ne‑au urmărit pe munți
și ne‑au pândit în pustie.
20Unsul Domnului, suflarea nărilor noastre,
a fost capturat în gropile lor,
el, despre care spuneam:
„Vom trăi la umbra lui printre neamuri!“
21Bucură‑te și saltă de veselie, fiică a Edomului,
tu, care locuiești în țara Uț!
Să știi însă că potirul va trece și pe la tine;
te vei îmbăta și te vei dezbrăca.
22Fiică a Sionului, pedeapsa pentru nelegiuirea ta s‑a sfârșit.
El nu‑ți va mai prelungi exilul.
Nelegiuirea ta însă, fiică a Edomului, El o va pedepsi
și îți va scoate la iveală păcatele.
1Look at how the gold has lost its brightness!
See how dull the fine gold has become!
The sacred jewels are scattered
at every street corner.
2The priceless children of Zion
were worth their weight in gold.
But now they are thought of as clay pots
made by the hands of a potter.
3Even wild dogs
nurse their young pups.
But my people are as mean
as ostriches in the desert.
4When the babies get thirsty,
their tongues stick to the roofs of their mouths.
When the children beg for bread,
no one gives them any.
5Those who once ate fine food
are dying in the streets.
Those who wore royal clothes
are now lying on piles of trash.
6My people have been punished
more than Sodom was.
It was destroyed in a moment.
No one offered it a helping hand.
7Jerusalem’s princes were brighter than snow.
They were whiter than milk.
Their bodies were redder than rubies.
They looked like lapis lazuli.
8But now they are blacker than coal.
No one even recognizes them in the streets.
Their skin is wrinkled on their bones.
It has become as dry as a stick.
9Those killed by swords are better off
than those who die of hunger.
Those who are hungry waste away to nothing.
They don’t have any food from the fields.
10With their own hands, loving mothers
have had to cook even their own children.
They ate their children
when my people were destroyed.
11The Lord has become very angry.
He has poured out his burning anger.
He started a fire in Zion.
It burned its foundations.
12The kings of the earth couldn’t believe what was happening.
Neither could any of the peoples of the world.
Enemies actually attacked and entered
the gates of Jerusalem.
13It happened because Jerusalem’s prophets had sinned.
Her priests had done evil things.
All of them spilled the blood
of those who did what was right.
14Now those prophets and priests
have to feel their way along the streets
as if they were blind.
The blood of those they killed has made them “unclean.”
So no one dares to touch their clothes.
15“Go away! You are ‘unclean’!”
people cry out to them.
“Go away! Get out of here!
Don’t touch us!”
So they run away and wander around.
Then people among the nations say,
“They can’t stay here anymore.”
16The Lord himself has scattered them.
He doesn’t watch over them anymore.
No one shows the priests any respect.
No one honors the elders.
17And that’s not all. Our eyes grew tired.
We looked for help that never came.
We watched from our towers.
We kept looking for a nation that couldn’t save us.
18People hunted us down no matter where we went.
We couldn’t even walk in our streets.
Our end was near, so we only had a few days to live.
Our end had come.
19Those who were hunting us down were faster
than eagles in the sky.
They chased us over the mountains.
They hid and waited for us in the desert.
20Zedekiah, the Lord’s anointed king, was our last hope.
But he was caught in their traps.
We thought he would keep us safe.
We expected to continue living among the nations.
21People of Edom, be joyful.
You who live in the land of Uz, be glad.
But the cup of the Lord’s anger will also be passed to you.
Then you will become drunk.
Your clothes will be stripped off.
22People of Zion, the time for you to be punished
will come to an end.
The Lord won’t keep you away from your land any longer.
But he will punish your sin, people of Edom.
He will show everyone the evil things you have done.
