Plângeri 4 – NTLR & KSS

Judecata Domnului cu privire la Sion

11 Acest capitol este în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor).Cum s‑a înnegrit aurul

și cum s‑a schimbat aurul cel curat!

Pietrele sfinte stau risipite

pe la fiecare colț de stradă.

2Cum fiii prețioși ai Sionului,

altădată prețuiți ca aurul pur,

sunt considerați acum ca urcioarele de lut,

lucrate de mâinile olarului.

3Până și șacalii își scot sânul

ca să‑și alăpteze puii!

Fiica poporului meu a ajuns însă nemiloasă

ca struții pustiei3 Vezi Iov 39:14-17..

4Limba celui alăptat se lipește de cerul gurii,

fiind uscată de sete.

Copiii cer pâine,

însă nimeni nu le‑o dă.

5Cei ce se hrăneau cu delicatese

zac acum părăsiți pe străzi.

Cei crescuți în purpură

se lipesc acum de un morman de cenușă.

6Nelegiuirea fiicei poporului meu a devenit mai mare

decât păcatul Sodomei,

care a fost distrusă într‑o clipă,

fără a pune mâna cineva pe ea6 Sensul versului este nesigur..

7Prinții ei erau mai curați decât zăpada

și mai albi decât laptele.

Trupurile lor erau mai roșii decât rubinele,

iar fețele7 Sensul termenului ebraic este nesigur. lor erau ca safirul.7 Sau: lapislazuli.

8Acum însă sunt mai negri la înfățișare decât funinginea,

astfel că nu‑i mai recunoști pe străzi.

Pielea li s‑a lipit de oase

și a devenit uscată ca lemnul.

9Cei uciși de sabie sunt mai fericiți

decât cei uciși de foamete.

Ei se scurg, cad străpunși

din lipsa roadelor câmpului.

10Femeile, care erau pline de milă,

și‑au fiert copiii cu mâinile lor.

Ei le‑au slujit drept hrană

când fiica poporului meu era zdrobită.

11Domnul Și‑a dezlănțuit toată furia,

Și‑a revărsat mânia Lui aprigă.

A aprins un foc în Sion,

care i‑a mistuit temeliile.

12Regii pământului n‑ar fi crezut,

sau vreunul din locuitorii lumii,

că asupritorul și dușmanul

vor intra pe porțile Ierusalimului.

13S‑a întâmplat din cauza păcatelor profeților lui

și a nelegiuirilor preoților lui

care au vărsat în mijlocul lui

sângele celor drepți.

14Ei rătăcesc orbi pe străzi,

atât de mânjiți de sânge,

încât nimeni nu îndrăznește

să se atingă de veșmintele lor.

15„Plecați, necuraților!“ se strigă la ei.

„Plecați! Plecați! Nu ne atingeți!“

Fugind și rătăcind printre neamuri, acestea spun:

„Nu vor mai locui aici!“

16Domnul Însuși i‑a împrăștiat;

El nu mai veghează asupra lor.16 Sau: El nu mai dorește să‑i privească.

Preoților nu mai sunt respectați,

iar bătrânilor nu li se mai arată bunăvoință.

17Ochii noștri obosiseră,

așteptând zadarnic ajutorul.

Din turnurile noastre ne uitam

după un neam care nu ne putea izbăvi.

18Dușmanii ne luau urma,

astfel că nu puteam ieși în piețe.

Sfârșitul se apropia, zilele se împliniseră,

căci ne venise sfârșitul.

19Prigonitorii noștri au fost mai iuți

decât vulturii cerului.

Ne‑au urmărit pe munți

și ne‑au pândit în pustie.

20Unsul Domnului, suflarea nărilor noastre,

a fost capturat în gropile lor,

el, despre care spuneam:

„Vom trăi la umbra lui printre neamuri!“

21Bucură‑te și saltă de veselie, fiică a Edomului,

tu, care locuiești în țara Uț!

Să știi însă că potirul va trece și pe la tine;

te vei îmbăta și te vei dezbrăca.

22Fiică a Sionului, pedeapsa pentru nelegiuirea ta s‑a sfârșit.

El nu‑ți va mai prelungi exilul.

Nelegiuirea ta însă, fiică a Edomului, El o va pedepsi

și îți va scoate la iveală păcatele.