Mângâiere găsită în bunătățile Domnului
11 Acest capitol este în acrostih (în textul ebraic toate versetele unei strofe încep cu aceeași literă, fiecare strofă având drept caracteristică o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor); vezi și Ps. 119.Eu sunt bărbatul care a văzut suferința
sub nuiaua furiei Lui.
2El m‑a condus și m‑a făcut să merg
prin întuneric, nu prin lumină!
3Da, El Își întoarce mâna
împotriva mea toată ziua!
4El mi‑a îmbătrânit trupul și pielea
și mi‑a zdrobit oasele.
5M‑a asediat și m‑a înconjurat
cu otravă și cu nenorocire.
6M‑a făcut să locuiesc în întunecimi
asemenea celor morți demult.
7M‑a înconjurat cu un zid, ca să nu pot scăpa,
și m‑a pus în lanțuri grele.
8Chiar și atunci când strig și plâng după ajutor,
El îmi oprește rugăciunea.
9Drumurile mi le‑a blocat cu pietre cioplite
și mi‑a sucit cărările.
10A fost pentru mine un urs care stă la pândă,
un leu în ascunzișuri.
11M‑a abătut de la căile mele, m‑a sfâșiat
și m‑a lăsat pustiit.
12Și‑a încordat arcul
și m‑a pus să stau țintă pentru săgeata Lui.
13Mi‑a străpuns rărunchii
cu săgeți din tolba Lui.
14Am ajuns de râs pentru tot poporul meu.
Sunt batjocorit toată ziua în cântările lor.
15M‑a săturat cu ierburi amare
și m‑a îndestulat cu pelin.
16Mi‑a zdrobit dinții cu pietriș
și m‑a culcat în cenușă.
17Mi‑a luat pacea
și am uitat ce înseamnă binele.
18Am zis: „Mi‑a pierit tăria
și speranța pe care o aveam de la Domnul!“
19Amintește‑Ți de suferința și de rătăcirea mea,
de pelin și de fiere.
20Sufletul meu își aduce aminte mereu de ele
și se întristează în mine.
21Dar iată ce‑mi vine în minte
și ce mă face să mai nădăjduiesc:
22„Îndurările22 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului [peste tot în carte]. Domnului nu s‑au sfârșit,
mila22 Termenul ebraic este la plural, cel mai probabil unul care arată intensitatea. Prin urmare, se poate traduce și cu: mila Lui cea mare. Lui nu este la capăt.
23Ele se înnoiesc în fiecare dimineață;
mare este credincioșia Ta!“
24Sufletul meu a zis: „Domnul este moștenirea mea
și de aceea voi nădăjdui în El!“
25Domnul este bun cu cel ce nădăjduiește în El,
cu sufletul care‑L caută.
26Bine este să aștepți în tăcere
izbăvirea Domnului.
27Este bine ca omul să poarte un jug
în tinerețea lui.
28Să stea singur și să tacă,
fiindcă Domnul l‑a așezat pe gâtul lui;
29să‑și umple gura cu țărână –
s‑ar putea să mai existe speranță;
30să‑și dea obrazul celui ce‑l lovește
și să se sature de dispreț!
31Fiindcă Stăpânul nu respinge
pentru totdeauna.
32Ci, când mâhnește pe cineva, are milă iarăși de el,
după îndurările Lui cele mari.
33Căci El nu necăjește,
nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor.
34Când sunt călcați în picioare
toți prizonierii unei țări,
35când se încalcă dreptatea unui om
înaintea feței Celui Preaînalt,
36când un om este nedreptățit în cauza lui,
nu vede, oare, Stăpânul?
37Cine poate spune ceva și să se înfăptuiască,
dacă Stăpânul nu a poruncit?
38Oare nu din gura Celui Preaînalt vine
și nenorocirea, și bunăstarea?38 Sau: Va ieși oare din gura Celui Preaînalt / răul, la fel ca binele? (vezi și LXX).
39Atunci de ce murmură omul,
când este pedepsit pentru păcatele lui?
40Să luăm aminte la căile noastre, să le cercetăm
și să ne întoarcem la Domnul.
41Să ne înălțăm inimile și mâinile
spre Dumnezeul din ceruri și să spunem:
42„Am păcătuit și ne‑am răzvrătit,
iar Tu nu ai iertat!“
43Te‑ai învăluit cu mânie și ne‑ai urmărit;
ai ucis fără milă.
44Te‑ai învăluit cu un nor,
ca nicio rugăciune să nu ajungă la Tine.
45Ne‑ai prefăcut în gunoi și în murdărie
în mijlocul popoarelor.
46Toți dușmanii noștri
și‑au deschis larg gura împotriva noastră.
47Am avut parte de groază și de groapă,
de prăpăd și de distrugere.
48Șuvoaie de lacrimi se scurg din ochii mei
căci fiica poporului meu a fost distrusă.
49Ochii îmi varsă lacrimi neîncetat,
fără oprire,
50până când Domnul din ceruri
Se va uita în jos și va vedea.
51Mi s‑a întristat sufletul când le‑am văzut
pe toate fiicele cetății mele.
52Cei ce‑mi erau dușmani fără motiv
m‑au vânat ca pe o pasăre.
53Au încercat să‑mi pună capăt vieții într‑o groapă
și au aruncat cu pietre în mine.
54Apele s‑au revărsat peste capul meu
și mi‑am zis: „Sunt pierdut!“
55Dar am chemat Numele Tău, Doamne,
din groapa celor mai de jos locuri.
56Tu mi‑ai auzit glasul: „Nu‑Ți astupa urechea
la strigătul meu după ajutor!“
57În ziua când Te‑am chemat, Te‑ai apropiat
și mi‑ai răspuns: „Nu te teme!“
58Stăpâne, Tu ai apărat cauza sufletului meu,
mi‑ai răscumpărat viața!
59Doamne, Tu ai văzut asuprirea mea!
Judecă‑mi cauza!
60Ai văzut toată dorința lor de răzbunare
și planurile lor împotriva mea.
61Doamne, Tu ai auzit insultele lor
și toate uneltirile lor împotriva mea.
62Ai auzit șoaptele celor ce s‑au ridicat împotriva mea
și murmurul lor împotriva mea toată ziua.
63Privește! Șezând sau în picioare,
ei mă batjocoresc în cântările lor!
64Răsplătește‑le, Doamne,
după faptele mâinilor lor!
65Pune un văl peste inimile lor
și fie blestemul Tău peste ei!
66Urmărește‑i în mânia Ta și nimicește‑i
de sub ceruri, Doamne!
1Eu sou o homem que viu a aflição
trazida pela vara da sua ira.
2Ele me impeliu e me fez andar na escuridão,
e não na luz;
3sim, ele voltou sua mão contra mim
vez após vez, o tempo todo.
4Fez que a minha pele e a minha carne envelhecessem
e quebrou os meus ossos.
5Ele me sitiou e me cercou
de amargura e de pesar.
6Fez-me habitar na escuridão
como os que há muito morreram.
7Cercou-me de muros, e não posso escapar;
atou-me a pesadas correntes.
8Mesmo quando chamo ou grito por socorro,
ele rejeita a minha oração.
9Ele impediu o meu caminho com blocos de pedra;
e fez tortuosas as minhas sendas.
10Como um urso à espreita,
como um leão escondido,
11arrancou-me do caminho e despedaçou-me,
deixando-me abandonado.
12Preparou o seu arco
e me fez alvo de suas flechas.
13Atingiu o meu coração
com flechas de sua aljava.
14Tornei-me objeto de riso de todo o meu povo;
nas suas canções eles zombam de mim o tempo todo.
15Fez-me comer ervas amargas
e fartou-me de fel.
16Quebrou os meus dentes com pedras;
e pisoteou-me no pó.
17Tirou-me a paz;
esqueci-me o que é prosperidade.
18Por isso, digo: “Meu esplendor já se foi,
bem como tudo o que eu esperava do Senhor”.
19Lembro-me da minha aflição e do meu delírio,
da minha amargura e do meu pesar.
20Lembro-me bem disso tudo,
e a minha alma desfalece dentro de mim.
21Todavia, lembro-me também
do que pode me dar esperança:
22Graças ao grande amor do Senhor
é que não somos consumidos,
pois as suas misericórdias são inesgotáveis.
23Renovam-se cada manhã;
grande é a sua fidelidade!
24Digo a mim mesmo: A minha porção é o Senhor;
portanto, nele porei a minha esperança.
25O Senhor é bom para com aqueles
cuja esperança está nele,
para com aqueles que o buscam;
26é bom esperar tranquilo
pela salvação do Senhor.
27É bom que o homem suporte o jugo
enquanto é jovem.
28Leve-o sozinho e em silêncio,
porque o Senhor o pôs sobre ele.
29Ponha o seu rosto no pó;
talvez ainda haja esperança.
30Ofereça o rosto a quem o quer ferir,
e engula a desonra.
31Porque o Senhor
não o desprezará para sempre.
32Embora ele traga tristeza, mostrará compaixão,
tão grande é o seu amor infalível.
33Porque não é do seu agrado trazer aflição
e tristeza aos filhos dos homens,
34esmagar com os pés
todos os prisioneiros da terra,
35negar a alguém os seus direitos,
enfrentando o Altíssimo,
36impedir a alguém o acesso à justiça;
não veria o Senhor tais coisas?
37Quem poderá falar e fazer acontecer,
se o Senhor não o tiver decretado?
38Não é da boca do Altíssimo que vêm
tanto as desgraças como as bênçãos?
39Como pode um homem reclamar
quando é punido por seus pecados?
40Examinemos e coloquemos à prova os nossos caminhos
e depois voltemos ao Senhor.
41Levantemos o coração e as mãos
para Deus, que está nos céus, e digamos:
42“Pecamos e nos rebelamos,
e tu não nos perdoaste.
43“Tu te cobriste de ira e nos perseguiste,
massacraste-nos sem piedade.
44Tu te escondeste atrás de uma nuvem
para que nenhuma oração chegasse a ti.
45Tu nos tornaste escória
e refugo entre as nações.
46“Todos os nossos inimigos
escancaram a boca contra nós.
47Sofremos terror e ciladas,
ruína e destruição”.
48Rios de lágrimas correm dos meus olhos
porque o meu povo foi destruído.
49Meus olhos choram sem parar,
sem nenhum descanso,
50até que o Senhor contemple dos céus
e veja.
51O que eu enxergo enche-me a alma de tristeza,
de pena de todas as mulheres da minha cidade.
52Aqueles que, sem motivo, eram meus inimigos
caçaram-me como a um passarinho.
53Procuraram fazer minha vida acabar na cova
e me jogaram pedras;
54as águas me encobriram a cabeça,
e cheguei a pensar que o fim de tudo tinha chegado.
55Clamei pelo teu nome, Senhor,
das profundezas da cova.
56Tu ouviste o meu clamor:
“Não feches os teus ouvidos aos meus gritos de socorro”.
57Tu te aproximaste quando a ti clamei,
e disseste: “Não tenha medo”.
58Senhor, tu assumiste a minha causa;
e redimiste a minha vida.
59Tu tens visto, Senhor, o mal que me tem sido feito.
Toma a teu cargo a minha causa!
60Tu viste como é terrível a vingança deles,
todas as suas ciladas contra mim.
61Senhor, tu ouviste os seus insultos,
todas as suas ciladas contra mim,
62aquilo que os meus inimigos sussurram
e murmuram o tempo todo contra mim.
63Olha para eles! Sentados ou em pé,
zombam de mim com as suas canções.
64Dá-lhes o que merecem, Senhor,
conforme o que as suas mãos têm feito.
65Coloca um véu sobre os seus corações
e esteja a tua maldição sobre eles.
66Persegue-os com fúria e elimina-os
de debaixo dos teus céus, ó Senhor.
