Mângâiere găsită în bunătățile Domnului
11 Acest capitol este în acrostih (în textul ebraic toate versetele unei strofe încep cu aceeași literă, fiecare strofă având drept caracteristică o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor); vezi și Ps. 119.Eu sunt bărbatul care a văzut suferința
sub nuiaua furiei Lui.
2El m‑a condus și m‑a făcut să merg
prin întuneric, nu prin lumină!
3Da, El Își întoarce mâna
împotriva mea toată ziua!
4El mi‑a îmbătrânit trupul și pielea
și mi‑a zdrobit oasele.
5M‑a asediat și m‑a înconjurat
cu otravă și cu nenorocire.
6M‑a făcut să locuiesc în întunecimi
asemenea celor morți demult.
7M‑a înconjurat cu un zid, ca să nu pot scăpa,
și m‑a pus în lanțuri grele.
8Chiar și atunci când strig și plâng după ajutor,
El îmi oprește rugăciunea.
9Drumurile mi le‑a blocat cu pietre cioplite
și mi‑a sucit cărările.
10A fost pentru mine un urs care stă la pândă,
un leu în ascunzișuri.
11M‑a abătut de la căile mele, m‑a sfâșiat
și m‑a lăsat pustiit.
12Și‑a încordat arcul
și m‑a pus să stau țintă pentru săgeata Lui.
13Mi‑a străpuns rărunchii
cu săgeți din tolba Lui.
14Am ajuns de râs pentru tot poporul meu.
Sunt batjocorit toată ziua în cântările lor.
15M‑a săturat cu ierburi amare
și m‑a îndestulat cu pelin.
16Mi‑a zdrobit dinții cu pietriș
și m‑a culcat în cenușă.
17Mi‑a luat pacea
și am uitat ce înseamnă binele.
18Am zis: „Mi‑a pierit tăria
și speranța pe care o aveam de la Domnul!“
19Amintește‑Ți de suferința și de rătăcirea mea,
de pelin și de fiere.
20Sufletul meu își aduce aminte mereu de ele
și se întristează în mine.
21Dar iată ce‑mi vine în minte
și ce mă face să mai nădăjduiesc:
22„Îndurările22 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului [peste tot în carte]. Domnului nu s‑au sfârșit,
mila22 Termenul ebraic este la plural, cel mai probabil unul care arată intensitatea. Prin urmare, se poate traduce și cu: mila Lui cea mare. Lui nu este la capăt.
23Ele se înnoiesc în fiecare dimineață;
mare este credincioșia Ta!“
24Sufletul meu a zis: „Domnul este moștenirea mea
și de aceea voi nădăjdui în El!“
25Domnul este bun cu cel ce nădăjduiește în El,
cu sufletul care‑L caută.
26Bine este să aștepți în tăcere
izbăvirea Domnului.
27Este bine ca omul să poarte un jug
în tinerețea lui.
28Să stea singur și să tacă,
fiindcă Domnul l‑a așezat pe gâtul lui;
29să‑și umple gura cu țărână –
s‑ar putea să mai existe speranță;
30să‑și dea obrazul celui ce‑l lovește
și să se sature de dispreț!
31Fiindcă Stăpânul nu respinge
pentru totdeauna.
32Ci, când mâhnește pe cineva, are milă iarăși de el,
după îndurările Lui cele mari.
33Căci El nu necăjește,
nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor.
34Când sunt călcați în picioare
toți prizonierii unei țări,
35când se încalcă dreptatea unui om
înaintea feței Celui Preaînalt,
36când un om este nedreptățit în cauza lui,
nu vede, oare, Stăpânul?
37Cine poate spune ceva și să se înfăptuiască,
dacă Stăpânul nu a poruncit?
38Oare nu din gura Celui Preaînalt vine
și nenorocirea, și bunăstarea?38 Sau: Va ieși oare din gura Celui Preaînalt / răul, la fel ca binele? (vezi și LXX).
39Atunci de ce murmură omul,
când este pedepsit pentru păcatele lui?
40Să luăm aminte la căile noastre, să le cercetăm
și să ne întoarcem la Domnul.
41Să ne înălțăm inimile și mâinile
spre Dumnezeul din ceruri și să spunem:
42„Am păcătuit și ne‑am răzvrătit,
iar Tu nu ai iertat!“
43Te‑ai învăluit cu mânie și ne‑ai urmărit;
ai ucis fără milă.
44Te‑ai învăluit cu un nor,
ca nicio rugăciune să nu ajungă la Tine.
45Ne‑ai prefăcut în gunoi și în murdărie
în mijlocul popoarelor.
46Toți dușmanii noștri
și‑au deschis larg gura împotriva noastră.
47Am avut parte de groază și de groapă,
de prăpăd și de distrugere.
48Șuvoaie de lacrimi se scurg din ochii mei
căci fiica poporului meu a fost distrusă.
49Ochii îmi varsă lacrimi neîncetat,
fără oprire,
50până când Domnul din ceruri
Se va uita în jos și va vedea.
51Mi s‑a întristat sufletul când le‑am văzut
pe toate fiicele cetății mele.
52Cei ce‑mi erau dușmani fără motiv
m‑au vânat ca pe o pasăre.
53Au încercat să‑mi pună capăt vieții într‑o groapă
și au aruncat cu pietre în mine.
54Apele s‑au revărsat peste capul meu
și mi‑am zis: „Sunt pierdut!“
55Dar am chemat Numele Tău, Doamne,
din groapa celor mai de jos locuri.
56Tu mi‑ai auzit glasul: „Nu‑Ți astupa urechea
la strigătul meu după ajutor!“
57În ziua când Te‑am chemat, Te‑ai apropiat
și mi‑ai răspuns: „Nu te teme!“
58Stăpâne, Tu ai apărat cauza sufletului meu,
mi‑ai răscumpărat viața!
59Doamne, Tu ai văzut asuprirea mea!
Judecă‑mi cauza!
60Ai văzut toată dorința lor de răzbunare
și planurile lor împotriva mea.
61Doamne, Tu ai auzit insultele lor
și toate uneltirile lor împotriva mea.
62Ai auzit șoaptele celor ce s‑au ridicat împotriva mea
și murmurul lor împotriva mea toată ziua.
63Privește! Șezând sau în picioare,
ei mă batjocoresc în cântările lor!
64Răsplătește‑le, Doamne,
după faptele mâinilor lor!
65Pune un văl peste inimile lor
și fie blestemul Tău peste ei!
66Urmărește‑i în mânia Ta și nimicește‑i
de sub ceruri, Doamne!
1I am the man that hath seen affliction by the rod of his wrath. 2He hath led me, and brought me into darkness, but not into light. 3Surely against me is he turned; he turneth his hand against me all the day. 4My flesh and my skin hath he made old; he hath broken my bones. 5He hath builded against me, and compassed me with gall and travail. 6He hath set me in dark places, as they that be dead of old. 7He hath hedged me about, that I cannot get out: he hath made my chain heavy. 8Also when I cry and shout, he shutteth out my prayer. 9He hath inclosed my ways with hewn stone, he hath made my paths crooked. 10He was unto me as a bear lying in wait, and as a lion in secret places. 11He hath turned aside my ways, and pulled me in pieces: he hath made me desolate. 12He hath bent his bow, and set me as a mark for the arrow. 13He hath caused the arrows of his quiver to enter into my reins.3.13 arrows: Heb. sons 14I was a derision to all my people; and their song all the day. 15He hath filled me with bitterness, he hath made me drunken with wormwood.3.15 bitterness: Heb. bitternesses 16He hath also broken my teeth with gravel stones, he hath covered me with ashes.3.16 covered…: or, rolled me in the ashes 17And thou hast removed my soul far off from peace: I forgat prosperity.3.17 prosperity: Heb. good 18And I said, My strength and my hope is perished from the LORD: 19Remembering mine affliction and my misery, the wormwood and the gall.3.19 Remembering: or, Remember 20My soul hath them still in remembrance, and is humbled in me.3.20 humbled: Heb. bowed
21This I recall to my mind, therefore have I hope.3.21 recall…: Heb. make to return to my heart
22¶ It is of the LORD’s mercies that we are not consumed, because his compassions fail not. 23They are new every morning: great is thy faithfulness. 24The LORD is my portion, saith my soul; therefore will I hope in him. 25The LORD is good unto them that wait for him, to the soul that seeketh him. 26It is good that a man should both hope and quietly wait for the salvation of the LORD. 27It is good for a man that he bear the yoke in his youth. 28He sitteth alone and keepeth silence, because he hath borne it upon him. 29He putteth his mouth in the dust; if so be there may be hope. 30He giveth his cheek to him that smiteth him: he is filled full with reproach. 31For the Lord will not cast off for ever: 32But though he cause grief, yet will he have compassion according to the multitude of his mercies. 33For he doth not afflict willingly nor grieve the children of men.3.33 willingly: Heb. from his heart 34To crush under his feet all the prisoners of the earth, 35To turn aside the right of a man before the face of the most High,3.35 the most High: or, a superior 36To subvert a man in his cause, the Lord approveth not.3.36 approveth not: or, seeth not
37¶ Who is he that saith, and it cometh to pass, when the Lord commandeth it not? 38Out of the mouth of the most High proceedeth not evil and good? 39Wherefore doth a living man complain, a man for the punishment of his sins?3.39 complain: or, murmur 40Let us search and try our ways, and turn again to the LORD. 41Let us lift up our heart with our hands unto God in the heavens.
42We have transgressed and have rebelled: thou hast not pardoned. 43Thou hast covered with anger, and persecuted us: thou hast slain, thou hast not pitied. 44Thou hast covered thyself with a cloud, that our prayer should not pass through. 45Thou hast made us as the offscouring and refuse in the midst of the people. 46All our enemies have opened their mouths against us. 47Fear and a snare is come upon us, desolation and destruction. 48Mine eye runneth down with rivers of water for the destruction of the daughter of my people. 49Mine eye trickleth down, and ceaseth not, without any intermission, 50Till the LORD look down, and behold from heaven. 51Mine eye affecteth mine heart because of all the daughters of my city.3.51 mine heart: Heb. my soul3.51 because…: or, more than all 52Mine enemies chased me sore, like a bird, without cause. 53They have cut off my life in the dungeon, and cast a stone upon me. 54Waters flowed over mine head; then I said, I am cut off.
55¶ I called upon thy name, O LORD, out of the low dungeon. 56Thou hast heard my voice: hide not thine ear at my breathing, at my cry. 57Thou drewest near in the day that I called upon thee: thou saidst, Fear not. 58O Lord, thou hast pleaded the causes of my soul; thou hast redeemed my life. 59O LORD, thou hast seen my wrong: judge thou my cause. 60Thou hast seen all their vengeance and all their imaginations against me. 61Thou hast heard their reproach, O LORD, and all their imaginations against me; 62The lips of those that rose up against me, and their device against me all the day. 63Behold their sitting down, and their rising up; I am their musick.
64¶ Render unto them a recompence, O LORD, according to the work of their hands. 65Give them sorrow of heart, thy curse unto them.3.65 sorrow…: or, obstinacy of heart 66Persecute and destroy them in anger from under the heavens of the LORD.
