Mânia Domnului revărsată asupra lui Iuda
11 Acest capitol este în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor).Cum a acoperit‑o Stăpânul, cu norul mâniei Lui,1 Sensul versului este nesigur. Sau Cum a umilit‑o Stăpânul, în mânia Sa.
pe fiica Sionului!
A aruncat măreția lui Israel
din cer pe pământ.
În ziua mâniei Lui nu Și‑a adus aminte
de scăunașul1 Cu referire la scăunașul pe care un rege își odihnea picioarele, atunci când ședea pe tron (vezi 2 Cron. 9:18; Ps. 110:1). picioarelor Sale.
2Stăpânul a spulberat fără milă
toate locuințele lui Iacov.
În furia Lui, a dărâmat
fortărețele fiicei lui Iuda;
a aruncat la pământ, în ocară,
regatul și pe conducătorii lui.
3În mânia Lui aprigă, a retezat
fiecare corn3, 17 Coarnele sunt armele de bază și ornamentele unui animal, mărimea și condiția acestora fiind indiciul puterii, al poziției și al sănătății/virilității lui. Prin urmare, cornul a ajuns să reprezinte în Biblie puterea, demnitatea și autoritatea, precum și victoria în luptă. În multe basoreliefuri mesopotamieme regii și zeitățile apar purtând coroane cu coarne pe ele. De asemenea, cornul se referă și la posteritate, la urmașii cuiva (vezi 2 Sam. 2:1; 1 Cron. 25:5; Ps. 132:17). al lui Israel.
La apropierea dușmanului,
Și‑a retras dreapta de la el.
El a ars în Iacov, ca o văpaie
ce mistuie totul în jurul ei.
4Asemenea unui dușman, Și‑a încordat arcul
și Și‑a ridicat dreapta.
Asemenea unui vrăjmaș, a distrus
tot ce era plăcut privirilor.
Și‑a revărsat mânia ca un foc
peste cortul4 Cu referire la orașul Ierusalim. fiicei Sionului.
5Stăpânul a ajuns asemenea unui dușman.
L‑a spulberat pe Israel;
i‑a spulberat toate palatele,
i‑a distrus fortărețele
și a înmulțit în mijlocul fiicei lui Iuda
bocetul și vaietul.
6Și‑a devastat coliba6 Cu referire la Templu. ca pe o grădină;
a distrus locul Lui de întâlnire.
Domnul a făcut să fie uitate în Sion
sărbătorile și Sabatele.
În indignarea Lui aprigă, i‑a îndepărtat
pe rege și pe preot.
7Stăpânul Și‑a respins Altarul;
Și‑a abandonat Sfântul Lăcaș.
A dat în mâna dușmanului
zidurile palatelor lui.
Ei au strigat în Casa Domnului
ca într‑o zi de sărbătoare.
8Domnul a hotărât să distrugă
zidul fiicei Sionului.
El a întins o linie de măsurat
și nu Și‑a retras mâna de la distrugere.
El a făcut întăritura și zidul să bocească;
ele suferă împreună.
9Porțile ei au fost îngropate în pământ,
iar zăvoarele i‑au fost rupte și distruse.
Regele și conducătorii ei sunt exilați printre neamuri,
Legea nu mai este,
iar profeții ei nu mai primesc
nicio vedenie de la Domnul.
10Bătrânii fiicei Sionului
stau pe pământ tăcuți;
și‑au presărat țărână deasupra capului
și s‑au îmbrăcat cu saci.
Fecioarele Ierusalimului
și‑au plecat capul în pământ.
11Ochii mei s‑au sfârșit de atâta plâns,
iar măruntaiele‑mi fierb.
Ficatul mi se varsă pe pământ,
din cauza zdrobirii fiicei poporului meu.
Copiii și cei alăptați
sunt leșinați pe străzile cetății.
12Ei zic către mamele lor:
„Unde este pâinea și vinul?“
și cad leșinați, asemenea răniților,
pe străzile cetății,
dându‑și ultima suflare
la pieptul mamelor lor.
13Ce să mărturisesc despre tine?
Cu ce să te asemăn, fiică a Ierusalimului?
Cu ce să te compar și cum să te alin,
fiică fecioară a Sionului?
Căci rana ta este mare, este asemenea mării!
Cine te va vindeca?
14Profeții tăi au avut pentru tine viziuni
false și amăgitoare.
Nu ți‑au scos la iveală nelegiuirea,
ca să te scape astfel de captivitate.
Ei ți‑au spus rostiri
false și înșelătoare.
15Toți trecătorii bat din palme înaintea ta.
Ei fluieră și dau din cap
în fața fiicei Ierusalimului, zicând:
„Aceasta este cetatea care era numită
întruchiparea perfectă a frumuseții
și bucuria întregului pământ?!“
16Toți dușmanii tăi
își deschid larg gura împotriva ta.
Fluieră, scrâșnesc din dinți
și spun: „Am înghițit‑o!
Da, aceasta este ziua pe care am așteptat‑o!
Am ajuns s‑o vedem!“
17Domnul a înfăptuit ceea ce plănuise;
Și‑a împlinit cuvântul pe care îl poruncise
încă din zilele din vechime.
Te‑a distrus fără milă,
a făcut din tine bucuria dușmanilor tăi
și a înălțat cornul vrăjmașilor tăi.
18Inima lor strigă către Stăpânul.
O, zid al fiicei Sionului!
Lasă18 Sau: Inima poporului strigă către Domnul / O, zid al fiicei Sionului, / lasă. lacrimile să curgă ca un șuvoi18 Lit.: ued; Vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar sau un șuvoi, ca în cazul acesta.
ziua și noaptea!
Nu‑ți oferi niciun răgaz!
Ochii tăi, fiică, să nu aibă odihnă!
19Ridică‑te! Plângi în noapte,
la începutul străjilor!19 În V.T., noaptea era împărțită în trei străji: (1) apus-22:00; (2) 22:00-2:00; (3) 2:00-răsărit (vezi și Jud. 7:19; 1 Sam. 11:11; Ps. 63:6; Ps. 119:148).
Varsă‑ți inima, asemenea apei,
înaintea Stăpânului!
Ridică‑ți mâinile spre El
pentru viața copiilor tăi,
care sunt leșinați de foame
la capătul fiecărei străzi.
20Privește, Doamne, și ia aminte!
Cui i‑ai mai făcut Tu așa ceva?
Să‑și mănânce femeile rodul lor,
copiii pe care i‑au dezmierdat?!
Să fie uciși preoții și profeții
în Sfântul Lăcaș al Stăpânului?!
21Tânărul și bătrânul
zac întinși pe pământ, pe străzi.
Fecioarele și tinerii mei
au căzut loviți de sabie.
I‑ai ucis în ziua mâniei Tale
și i‑ai înjunghiat fără milă.
22Ai chemat teroarea peste mine,
din toate părțile, ca la o zi de sărbătoare!
În ziua mâniei Domnului nimeni n‑a scăpat,
nici n‑a supraviețuit!
Pe cei îngrijiți și crescuți de mine
i‑a mistuit dușmanul meu.
Deuxième élégie : la colère de l’Éternel
Dieu a déversé sa colère sur Israël
1Comment2.1 Autre traduction : hélas ! ! Dans sa colère, ╵le Seigneur a couvert
par les ténèbres ╵Dame Sion.
Il a précipité ╵du ciel jusque sur terre
la splendeur d’Israël.
Il a même oublié ╵son marchepied2.1 Voir Ps 99.5 ; Mt 5.35.
au jour de sa colère.
2Le Seigneur, sans pitié, ╵a englouti
tous les habitats de Jacob.
Dans son indignation, ╵il a démantelé
les villes fortifiées ╵du peuple de Juda,
il a jeté à terre
et il a profané ╵le royaume et ses princes.
3Dans sa colère ardente, ╵il a brisé entièrement
la force d’Israël.
Il lui a retiré ╵le secours de sa droite
quand venait l’ennemi.
Il a allumé en Jacob ╵comme un brasier ardent
qui consume tout à l’entour.
4Il a bandé son arc ╵tout comme un ennemi.
Il a brandi sa droite ╵tout comme un assaillant
et il a massacré ╵tout ce qui charmait le regard.
Il a déversé son courroux ╵comme un feu sur la tente
dans laquelle vivait ╵la population de Sion.
5Le Seigneur a agi ╵en ennemi.
Il a englouti Israël,
a englouti tous ses palais,
et a détruit ses forteresses.
Et pour le peuple de Juda, ╵il a multiplié
les douleurs et les plaintes.
6Il a forcé sa haie ╵tout comme celle d’un jardin ;
il a détruit le lieu de la Rencontre ╵qui lui appartenait.
En Sion, l’Eternel ╵a livré à l’oubli
les jours de fête et de sabbat,
et dans sa colère indignée,
il a méprisé les rois et les prêtres.
7Le Seigneur a rejeté son autel,
et il a dédaigné ╵son sanctuaire.
Il a livré à l’ennemi
les murs des palais de Sion,
leurs voix ont retenti ╵dans le temple de l’Eternel
comme en un jour de fête.
8L’Eternel a résolu de détruire
les remparts de Dame Sion.
Et pour les niveler, ╵il a étendu le cordeau,
il n’a pas retiré sa main ╵avant de les avoir détruits.
Il fait mener le deuil ╵aux remparts et aux murs :
les voilà délabrés, ╵les uns comme les autres.
9Ses portes se sont effondrées à terre.
Il a détruit tous leurs verrous, ╵il les a fracassés.
Son roi et ses ministres ╵sont en exil ╵au sein de peuples étrangers.
Il n’y a plus de Loi,
et ses prophètes
ne reçoivent plus de révélations ╵de l’Eternel.
10Les responsables ╵du peuple de Sion
sont assis sur le sol ╵et gardent le silence.
Ils ont revêtu des habits ╵faits de toile de sac,
et ils se sont jeté ╵de la poussière sur la tête2.10 Gestes habituels du deuil ou de la tristesse (Ps 30.12 ; Jr 7.29)..
Les jeunes filles de Jérusalem
courbent la tête vers la terre.
11Mes yeux s’épuisent à verser des larmes
et je suis tout bouleversé ;
tout courage me quitte
à cause du désastre ╵qui a atteint ╵la communauté de mon peuple,
à cause des petits enfants ╵et des nourrissons qui défaillent
dans les rues de la ville.
12Ils disent à leur mère :
« Où y a-t-il du pain ? ╵Où y a-t-il du vin ? »
Les voilà qui défaillent ╵comme blessés à mort
dans les rues de la ville,
perdant leur dernier souffle
sur le sein de leur mère.
13Que te dirai-je ?
A qui te comparer, ╵Dame Jérusalem ?
Qui pourrais-je citer, ╵pour ta consolation, ╵qui te serait semblable,
jeune femme Sion ?
Ton désastre est immense ╵comme la grande mer ;
qui donc te guérira ?
14Tes prophètes ont eu pour toi
des révélations mensongères ╵et insipides,
ils n’ont pas dénoncé tes fautes
pour t’éviter l’exil2.14 Voir Jr 2.8 ; 5.31 ; 23.9-40 ; Ez 13..
Oui, ils ont eu pour toi
des révélations mensongères ╵et illusoires.
15Les passants, sur la route,
battent des mains à ton sujet,
et ils sifflent d’horreur ╵en hochant la tête à ta vue,
Dame Jérusalem :
est-ce là cette ville ╵qu’on appelait jadis :
« Beauté parfaite », ╵« Joie de toute la terre » ?
16Vois : tous tes ennemis
ont ouvert largement ╵leur bouche contre toi,
ils sifflent, ils grincent des dents
et ils s’exclament : ╵« Nous l’avons engloutie,
c’est le jour que nous attendions,
nous y sommes, le voici enfin ! »
17L’Eternel a réalisé ╵tout ce qu’il avait résolu,
il a accompli sa parole,
tout ce qu’il avait ordonné ╵depuis des temps anciens2.17 C’est-à-dire les menaces prévues par la Loi pour sanctionner les désobéissances du peuple de Dieu (Ex 20.5 ; Lv 26 ; Dt 28)..
Il a tout démoli ╵sans aucune pitié.
Il a réjoui tes ennemis ╵à tes dépens,
et il a accru leur puissance.
18Le cœur du peuple crie vers le Seigneur.
Muraille de Dame Sion,
laisse couler tes larmes ╵jour et nuit comme un fleuve !
Ne t’accorde aucun relâche.
Que ton œil n’ait pas de repos !
19Lève-toi donc ╵crie dans la nuit,
au début de toutes les veilles2.19 Les Israélites partageaient la nuit en trois veilles. !
Epanche ton cœur comme l’eau
devant la face du Seigneur !
Lève les mains vers lui
pour la vie de tes nourrissons
qui défaillent de faim
à tous les coins de rues.
20Vois, Eternel, et considère :
qui as-tu traité de la sorte ?
Se peut-il que des femmes ╵dévorent les enfants ╵qu’elles ont mis au monde,
les bébés qu’elles ont choyés ?
Se peut-il que l’on tue ╵les prêtres, les prophètes
jusqu’au sein même ╵du sanctuaire du Seigneur ?
21Les jeunes, les vieillards
gisent à terre dans les rues.
Mes jeunes filles et mes jeunes gens
sont tombés par l’épée.
Tu les as abattus au jour ╵où tu as fait éclater ta colère,
tu les as égorgés ╵sans aucune pitié.
22Comme en un jour de fête,
tu as convoqué contre moi ╵des gens qui sèment la terreur ╵de toutes parts2.22 Cette expression rappelle celle du livre de Jérémie : « de toutes parts, c’est la terreur » (Jr 6.25 ; 20.3, 10 ; 46.5 ; 49.29)..
Au jour où la colère ╵de l’Eternel a éclaté,
il n’y a eu ni rescapé ╵ni survivant.
Ceux que j’avais choyés, ╵que j’avais élevés,
mon ennemi ╵les a exterminés.
