Ierusalimul pustiit
11 Acest capitol este în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor).Cum stă singură cetatea
care odinioară era plină de oameni!
Cum a ajuns asemenea văduvei,
ea, care era mare între neamuri!
Ea, care era prințesa ținuturilor,
a devenit o sclavă.
2Plânge amarnic în noapte
și lacrimile‑i curg pe obraz.
Dintre toți iubiții ei,
nu mai există niciunul care s‑o aline.
Toți prietenii au trădat‑o,
devenindu‑i dușmani.
3După multă suferință și muncă grea,
Iuda s‑a dus în captivitate.
Locuiește printre neamuri
și nu găsește un loc de odihnă.
Toți prigonitorii lui l‑au ajuns
chiar în toiul strâmtorării lui.
4Drumurile Sionului bocesc,
căci nimeni nu mai vine la sărbători.
Toate porțile lui sunt distruse,
iar preoții săi suspină.
Fecioarele lui sunt mâhnite
și el însuși este plin de amărăciune.
5Vrăjmașii lui au devenit stăpâni
și dușmanii lui au parte de bine,
căci Domnul l‑a făcut să sufere
din cauza mulțimii fărădelegilor sale.
Copiii lui au mers în exil,
captivi înaintea vrăjmașului.
6S‑a dus de la fiica Sionului6 Ierusalimul; [peste tot în carte].
toată măreția ei!
Prinții săi au ajuns ca niște cerbi
care nu găsesc pășune,
care fug, dar fără putere,
dinaintea urmăritorului.
7În zilele necazului și ale rătăcirii lui,
Ierusalimul își aduce aminte
de toate bogățiile
pe care le‑a avut în zilele de odinioară.
Când poporul lui a căzut în mâna vrăjmașului,
nimeni nu i‑a sărit în ajutor!
Vrăjmașii l‑au privit și au râs
pe seama prăbușirii lui.
8Cetatea Ierusalimului a păcătuit mult
și de aceea a ajuns murdară8-9 Se referă la necurăția, din punct de vedere ritualic, a unei femei în timpul menstruației..
Toți aceia care o cinsteau, acum o disprețuiesc,
fiindcă i‑au văzut goliciunea8 Eufemism ebraic cu sensul de a avea relații sexuale..
Ea însăși suspină
și își întoarce fața.
9Necurăția era pe rochia ei;
nu s‑a gândit la sfârșitul său.
Căderea ei a fost de neînțeles;
n‑a avut niciun mângâietor.
„Privește‑mi, Doamne, durerea,
căci dușmanul a triumfat!“
10Vrăjmașul a întins mâna
peste toate bogățiile ei.
Mai mult, ea a văzut neamurile
intrând în Sfântul ei Lăcaș,
cărora Tu le porunciseși
să nu intre în adunarea Ta.
11Tot poporul suspină,
căutând pâine.
Ei și‑au dat bogățiile pentru mâncare,
ca să‑și păstreze viața.
Privește, Doamne, și ia aminte
la cât sunt de disprețuită!
12Nu înseamnă nimic pentru voi,
cei care treceți pe lângă mine?
Priviți și vedeți
dacă există vreo durere asemenea durerii mele,
cu care Domnul m‑a făcut să sufăr
în ziua aprigei Lui mânii!
13Din înălțimi a trimis un foc
care mi‑a pătruns în oase.
A întins un laț sub picioarele mele
și m‑a răsturnat.
M‑a pustiit
și m‑a ostenit toată ziua.
14Fărădelegile mele au fost prinse14 Sensul termenului ebraic este nesigur. într‑un jug
și împletite de mâna Sa.
Ele apasă asupra gâtului meu,
frângându‑mi puterea.
Stăpânul m‑a dat în mâinile dușmanilor,
fără ca eu să mă pot împotrivi.
15Stăpânul i‑a lepădat
pe toți vitejii din mijlocul meu.
El a proclamat o vreme împotriva mea,
ca să‑mi zdrobească tinerii.
Stăpânul a călcat‑o ca în teasc
pe fiica fecioară a lui Iuda15 Ierusalimul; [peste tot în carte]..
16De aceea îmi plâng ochii;
din ochi îmi coboară lacrimi.
Căci Mângâietorul S‑a îndepărtat de mine,
El, Cel Ce îmi înviora sufletul.
Fiii mei sunt îngroziți,
căci dușmanul a învins.
17Sionul își întinde mâinile rugător,
dar nu este nimeni să‑l mângâie.
Domnul a poruncit pentru Iacov
ca vecinii lui să‑i fie vrăjmași,
iar Ierusalimul a ajuns
ca o necurăție printre ei.
18Domnul este drept,
căci m‑am răzvrătit împotriva Poruncii Lui.
Ascultați‑mă, vă rog, toate popoarele!
Priviți la durerea mea!
Fecioarele și tinerii mei
au mers în captivitate.
19Mi‑am chemat iubiții,
însă ei m‑au trădat.
Preoții și bătrânii mei
și‑au dat suflarea în cetate,
în timp ce căutau mâncare
ca să‑și păstreze viața.
20Privește, Doamne, cât sunt de nenorocit!
Măruntaiele‑mi fierb;
inima mi se zvârcolește înăuntrul meu,
căci am fost foarte răzvrătit!
Afară, sabia m‑a lăsat fără copii,
iar în casă, ea este precum moartea.
21Oamenii m‑au auzit suspinând,
dar nimeni nu m‑a mângâiat.
Toți dușmanii mei au aflat de nenorocirea mea
și s‑au bucurat de ce ai făcut.
Adu ziua pe care ai vestit‑o!
Să fie și ei ca mine!
22Să vină toată răutatea lor înaintea Ta;
și poartă‑Te cu ei
la fel cum Te‑ai purtat cu mine
din cauza tuturor fărădelegilor mele.
Căci suspinele mele sunt multe,
iar inima‑mi este sleită!
Álef
Este capítulo es un poema acróstico, que sigue el orden del alfabeto hebreo. 1¡Ay, cuán desolada se encuentra
la que fue ciudad populosa!
¡Tiene apariencia de viuda
la que fue grande entre las naciones!
¡Hoy es esclava de las provincias
la que fue gran señora entre ellas!
Bet
2Amargas lágrimas derrama por las noches;
corre el llanto por sus mejillas.
No hay entre sus amantes
uno solo que la consuele.
Todos sus amigos la traicionaron;
se volvieron sus enemigos.
Guímel
3Humillada, cargada de cadenas,
Judá marchó al exilio.
Una más entre las naciones,
no encuentra reposo.
Todos sus perseguidores la acosan,
la ponen en aprietos.
Dálet
4Los caminos a Sión están de duelo;
ya nadie asiste a sus fiestas solemnes.
Las puertas de la ciudad se ven desoladas:
sollozan sus sacerdotes,
se turban sus doncellas,
¡toda ella es amargura!
He
5Sus enemigos se volvieron sus amos;
¡tranquilos se ven sus adversarios!
El Señor la ha acongojado
por causa de sus muchos pecados.
Sus hijos marcharon al cautiverio,
arrastrados por sus enemigos.
Vav
6La bella Sión ha perdido
todo su antiguo esplendor.
Sus príncipes parecen venados
que vagan en busca de pastos.
Exhaustos, se dan a la fuga
frente a sus perseguidores.
Zayin
7Jerusalén trae a la memoria
los tristes días de su peregrinaje;
se acuerda de todos los tesoros
que en el pasado fueron suyos.
Cuando su pueblo cayó en manos enemigas
nadie acudió en su ayuda.
Sus adversarios vieron su caída
y se burlaron de ella.
Jet
8Grave es el pecado de Jerusalén;
¡por eso se ha vuelto impura!
Los que antes la honraban ahora la desprecian,
pues han visto su desnudez;
ella misma se deshace en llanto,
y no se atreve a dar la cara.
Tet
9Sus vestidos están llenos de inmundicia;
no tuvo en cuenta lo que le esperaba.
Su caída fue sorprendente;
no hubo nadie que la consolara.
«¡Mira, Señor, mi aflicción!
¡El enemigo ha triunfado!»
Yod
10El enemigo se adueñó
de todos los tesoros de Jerusalén;
vio ella penetrar en su santuario
a las naciones paganas,
a las que tú prohibiste
entrar en tu asamblea.
Caf
11Todo su pueblo solloza
y anda en busca de pan;
para mantenerse con vida
cambian por comida sus tesoros.
«¡Mira, Señor, date cuenta
de cómo me están humillando!»
Lámed
12«Fijaos vosotros, los que pasáis por el camino:
¿Acaso no os importa?
¿Dónde hay un sufrimiento como el mío,
como el que el Señor me ha hecho padecer,
como el que el Señor lanzó sobre mí
en el día de su furor?
Mem
13»Desde lo alto envió el Señor un fuego
que me caló hasta los huesos.
A mi paso tendió una trampa
y me hizo retroceder.
Me abandonó por completo;
a todas horas me sentía morir.
Nun
14»Pesan mis pecados como un yugo sobre mí;
Dios mismo me los ató con sus manos.1:14 como un yugo … sus manos. Texto de difícil traducción.
Me los ha colgado al cuello,
y ha debilitado mis fuerzas.
Me ha entregado en manos de gente
a la que no puedo ofrecer resistencia.
Sámej
15»En mi ciudad, el Señor ha rechazado
a todos los guerreros;
ha reunido un ejército para atacarme,
para despedazar1:15 ha reunido … despedazar. Alt. ha establecido mi tiempo, / cuando él despedazará. a mis jóvenes.
El Señor ha aplastado a la virginal hija de Judá
como quien pisa uvas para hacer vino.
Ayin
16»Todo esto me hace llorar;
los ojos se me nublan de llanto.
No tengo cerca a nadie que me consuele;
no tengo a nadie que me reanime.
Mis hijos quedaron abandonados
porque el enemigo salió victorioso».
Pe
17Sión clama pidiendo ayuda,1:17 clama pidiendo ayuda. Lit. extiende los brazos.
pero no hay quien la consuele.
Por decreto del Señor,
los vecinos de Jacob son ahora sus enemigos;
Jerusalén ha llegado a ser
basura e inmundicia.
Tsade
18«El Señor es justo,
pero yo me rebelé contra sus leyes.
Escuchad, vosotros los pueblos;
fijaos en mi sufrimiento.
Mis jóvenes y mis doncellas
han marchado al destierro.
Qof
19»Llamé a mis amantes,
pero ellos me traicionaron.
Mis sacerdotes y mis ancianos
perecieron en la ciudad,
mientras buscaban alimentos
para mantenerse con vida.
Resh
20»¡Mírame, Señor, que me encuentro angustiada!
¡Siento una profunda agonía!1:20 ¡Siento … agonía! Lit. Mis entrañas se agitan.
Mi corazón está desconcertado,
pues he sido muy rebelde.
Allá afuera, la espada me deja sin hijos;
aquí adentro, hay un ambiente de muerte.
Shin
21»La gente ha escuchado mi gemir,
pero no hay quien me consuele.
Todos mis enemigos conocen mi pesar
y se alegran de lo que has hecho conmigo.
¡Manda ya tu castigo anunciado,
para que sufran lo que he sufrido!
Tav
22»¡Que llegue a tu presencia
toda su maldad!
¡Trátalos como me has tratado a mí
por causa de todos mis pecados!
Son muchos mis gemidos,
y mi corazón desfallece».
