Nouă Traducere În Limba Română

Plângeri 1:1-22

Ierusalimul pustiit

11 Acest capitol este în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor).Cum stă singură cetatea

care odinioară era plină de oameni!

Cum a ajuns asemenea văduvei,

ea, care era mare între neamuri!

Ea, care era prințesa ținuturilor,

a devenit o sclavă.

2Plânge amarnic în noapte

și lacrimile‑i curg pe obraz.

Dintre toți iubiții ei,

nu mai există niciunul care s‑o aline.

Toți prietenii au trădat‑o,

devenindu‑i dușmani.

3După multă suferință și muncă grea,

Iuda s‑a dus în captivitate.

Locuiește printre neamuri

și nu găsește un loc de odihnă.

Toți prigonitorii lui l‑au ajuns

chiar în toiul strâmtorării lui.

4Drumurile Sionului bocesc,

căci nimeni nu mai vine la sărbători.

Toate porțile lui sunt distruse,

iar preoții săi suspină.

Fecioarele lui sunt mâhnite

și el însuși este plin de amărăciune.

5Vrăjmașii lui au devenit stăpâni

și dușmanii lui au parte de bine,

căci Domnul l‑a făcut să sufere

din cauza mulțimii fărădelegilor sale.

Copiii lui au mers în exil,

captivi înaintea vrăjmașului.

6S‑a dus de la fiica Sionului6 Ierusalimul; [peste tot în carte].

toată măreția ei!

Prinții săi au ajuns ca niște cerbi

care nu găsesc pășune,

care fug, dar fără putere,

dinaintea urmăritorului.

7În zilele necazului și ale rătăcirii lui,

Ierusalimul își aduce aminte

de toate bogățiile

pe care le‑a avut în zilele de odinioară.

Când poporul lui a căzut în mâna vrăjmașului,

nimeni nu i‑a sărit în ajutor!

Vrăjmașii l‑au privit și au râs

pe seama prăbușirii lui.

8Cetatea Ierusalimului a păcătuit mult

și de aceea a ajuns murdară8-9 Se referă la necurăția, din punct de vedere ritualic, a unei femei în timpul menstruației..

Toți aceia care o cinsteau, acum o disprețuiesc,

fiindcă i‑au văzut goliciunea8 Eufemism ebraic cu sensul de a avea relații sexuale..

Ea însăși suspină

și își întoarce fața.

9Necurăția era pe rochia ei;

nu s‑a gândit la sfârșitul său.

Căderea ei a fost de neînțeles;

n‑a avut niciun mângâietor.

„Privește‑mi, Doamne, durerea,

căci dușmanul a triumfat!“

10Vrăjmașul a întins mâna

peste toate bogățiile ei.

Mai mult, ea a văzut neamurile

intrând în Sfântul ei Lăcaș,

cărora Tu le porunciseși

să nu intre în adunarea Ta.

11Tot poporul suspină,

căutând pâine.

Ei și‑au dat bogățiile pentru mâncare,

ca să‑și păstreze viața.

Privește, Doamne, și ia aminte

la cât sunt de disprețuită!

12Nu înseamnă nimic pentru voi,

cei care treceți pe lângă mine?

Priviți și vedeți

dacă există vreo durere asemenea durerii mele,

cu care Domnul m‑a făcut să sufăr

în ziua aprigei Lui mânii!

13Din înălțimi a trimis un foc

care mi‑a pătruns în oase.

A întins un laț sub picioarele mele

și m‑a răsturnat.

M‑a pustiit

și m‑a ostenit toată ziua.

14Fărădelegile mele au fost prinse14 Sensul termenului ebraic este nesigur. într‑un jug

și împletite de mâna Sa.

Ele apasă asupra gâtului meu,

frângându‑mi puterea.

Stăpânul m‑a dat în mâinile dușmanilor,

fără ca eu să mă pot împotrivi.

15Stăpânul i‑a lepădat

pe toți vitejii din mijlocul meu.

El a proclamat o vreme împotriva mea,

ca să‑mi zdrobească tinerii.

Stăpânul a călcat‑o ca în teasc

pe fiica fecioară a lui Iuda15 Ierusalimul; [peste tot în carte]..

16De aceea îmi plâng ochii;

din ochi îmi coboară lacrimi.

Căci Mângâietorul S‑a îndepărtat de mine,

El, Cel Ce îmi înviora sufletul.

Fiii mei sunt îngroziți,

căci dușmanul a învins.

17Sionul își întinde mâinile rugător,

dar nu este nimeni să‑l mângâie.

Domnul a poruncit pentru Iacov

ca vecinii lui să‑i fie vrăjmași,

iar Ierusalimul a ajuns

ca o necurăție printre ei.

18Domnul este drept,

căci m‑am răzvrătit împotriva Poruncii Lui.

Ascultați‑mă, vă rog, toate popoarele!

Priviți la durerea mea!

Fecioarele și tinerii mei

au mers în captivitate.

19Mi‑am chemat iubiții,

însă ei m‑au trădat.

Preoții și bătrânii mei

și‑au dat suflarea în cetate,

în timp ce căutau mâncare

ca să‑și păstreze viața.

20Privește, Doamne, cât sunt de nenorocit!

Măruntaiele‑mi fierb;

inima mi se zvârcolește înăuntrul meu,

căci am fost foarte răzvrătit!

Afară, sabia m‑a lăsat fără copii,

iar în casă, ea este precum moartea.

21Oamenii m‑au auzit suspinând,

dar nimeni nu m‑a mângâiat.

Toți dușmanii mei au aflat de nenorocirea mea

și s‑au bucurat de ce ai făcut.

Adu ziua pe care ai vestit‑o!

Să fie și ei ca mine!

22Să vină toată răutatea lor înaintea Ta;

și poartă‑Te cu ei

la fel cum Te‑ai purtat cu mine

din cauza tuturor fărădelegilor mele.

Căci suspinele mele sunt multe,

iar inima‑mi este sleită!

Nova Versão Internacional

Lamentações 1:1-22

11.1 Cada capítulo de Lamentações é um poema organizado em ordem alfabética, no hebraico.Como está deserta a cidade,

antes tão cheia de gente!

Como se parece com uma viúva,

a que antes era grandiosa entre as nações!

A que era a princesa das províncias

agora tornou-se uma escrava.

2Chora amargamente à noite,

as lágrimas rolam por seu rosto.

De todos os seus amantes

nenhum a consola.

Todos os seus amigos a traíram;

tornaram-se seus inimigos.

3Em aflição e sob trabalhos forçados,

Judá foi levado ao exílio.

Vive entre as nações

sem encontrar repouso.

Todos os que a perseguiram a capturaram

em meio ao seu desespero.

4Os caminhos para Sião pranteiam,

porque ninguém comparece às suas festas fixas.

Todas as suas portas estão desertas,

seus sacerdotes gemem,

suas moças se entristecem,

e ela se encontra em angústia profunda.

5Seus adversários são os seus chefes;

seus inimigos estão tranquilos.

O Senhor lhe trouxe tristeza

por causa dos seus muitos pecados.

Seus filhos foram levados ao exílio,

prisioneiros dos adversários.

6Todo o esplendor fugiu da cidade1.6 Hebraico: filha; também em todo o livro de Lamentações. de Sião.

Seus líderes são como corças

que não encontram pastagem;

sem forças fugiram diante do perseguidor.

7Nos dias da sua aflição e do seu desnorteio,

Jerusalém se lembra de todos os tesouros

que lhe pertenciam nos tempos passados.

Quando o seu povo caiu nas mãos do inimigo,

ninguém veio ajudá-la.

Seus inimigos olharam para ela

e zombaram da sua queda.

8Jerusalém cometeu graves pecados;

por isso tornou-se impura.

Todos os que a honravam agora a desprezam,

porque viram a sua nudez;

ela mesma geme e se desvia deles.

9Sua impureza prende-se às suas saias;

ela não esperava que chegaria o seu fim.

Sua queda foi surpreendente;

ninguém veio consolá-la.

“Olha, Senhor, para a minha aflição,

pois o inimigo triunfou.”

10O adversário saqueia todos os seus tesouros;

ela viu nações pagãs entrarem

em seu santuário,

sendo que tu as tinhas proibido

de participar das tuas assembleias.

11Todo o seu povo se lamenta

enquanto vai em busca de pão;

e, para sobreviverem,

trocam tesouros por comida.

“Olha, Senhor, e considera,

pois tenho sido desprezada.

12“Vocês não se comovem,

todos vocês que passam por aqui?

Olhem ao redor e vejam

se há sofrimento maior

do que o que me foi imposto,

e que o Senhor trouxe sobre mim

no dia em que se acendeu a sua ira.

13“Do alto ele fez cair fogo

sobre os meus ossos.

Armou uma rede para os meus pés

e me derrubou de costas.

Deixou-me desolada,

e desfalecida o dia todo.

14“Os meus pecados foram amarrados num jugo;

suas mãos os ataram todos juntos

e os colocaram em meu pescoço;

o Senhor abateu a minha força.

Ele me entregou àqueles que não consigo vencer.

15“O Senhor dispersou todos os guerreiros

que me apoiavam;

convocou um exército contra mim

para destruir os meus jovens.

O Senhor pisou no seu lagar

a virgem, a cidade de Judá.

16“É por isso que eu choro;

as lágrimas inundam os meus olhos.

Ninguém está por perto para consolar-me,

não há ninguém que restaure o meu espírito.

Meus filhos estão desamparados

porque o inimigo prevaleceu.”

17Suplicante, Sião estende as mãos,

mas não há quem a console.

O Senhor decretou que os vizinhos de Jacó

se tornem seus adversários;

Jerusalém tornou-se coisa imunda entre eles.

18“O Senhor é justo,

mas eu me rebelei contra a sua ordem.

Ouçam, todos os povos;

olhem para o meu sofrimento.

Meus jovens e minhas moças

foram para o exílio.

19“Chamei os meus aliados,

mas eles me traíram.

Meus sacerdotes e meus líderes

pereceram na cidade,

enquanto procuravam comida

para poderem sobreviver.

20“Veja, Senhor, como estou angustiada!

Estou atormentada no íntimo

e no meu coração me perturbo,

pois tenho sido muito rebelde.

Lá fora, a espada a todos consome;

dentro, impera a morte.

21“Os meus lamentos têm sido ouvidos,

mas não há ninguém que me console.

Todos os meus inimigos sabem da minha agonia;

eles se alegram com o que fizeste.

Quem dera trouxesses o dia que anunciaste

para que eles ficassem como eu!

22“Que toda a maldade deles

seja conhecida diante de ti;

faze com eles o que fizeste comigo

por causa de todos os meus pecados.

Os meus gemidos são muitos

e o meu coração desfalece.”