Nouă Traducere În Limba Română

Plângeri 1

Ierusalimul pustiit

1Cum stă singură cetatea
    care odinioară era plină de oameni!
Cum a ajuns asemenea văduvei,
    ea, care era mare între neamuri!
Ea, care era prinţesa ţinuturilor,
    a devenit o sclavă.

Plânge amarnic în noapte
    şi lacrimile-i curg pe obraz.
Dintre toţi iubiţii ei,
    nu mai există nici unul care să o aline.
Toţi prietenii au înşelat-o,
    devenindu-i duşmani.

După multă asuprire şi muncă grea,
    Iuda s-a dus în captivitate.
Locuieşte printre neamuri
    şi nu găseşte un loc de odihnă.
Toţi prigonitorii lui l-au ajuns
    chiar în toiul strâmtorării lui.

Drumurile Sionului jelesc,
    căci nimeni nu mai vine la sărbători.
Toate porţile lui[a] sunt distruse,
    iar preoţii săi suspină;
fecioarele lui sunt mâhnite
    şi el însuşi este plin de amărăciune.

Duşmanii lui au devenit stăpâni
    şi vrăjmaşii lui au parte de bine,
căci Domnul l-a făcut să sufere
    din cauza mulţimii nelegiuirilor sale.
Copiii lui au mers în exil,
    captivi înaintea duşmanului.

S-a dus de la fiica Sionului[b]
    toată splendoarea ei!
Prinţii săi au ajuns ca cerbii
    care nu găsesc păşune,
care fug, dar fără putere,
    dinaintea urmăritorului.

În zilele necazului şi ale rătăcirii lui,
    Ierusalimul îşi aduce aminte
de toate bogăţiile
    pe care le-a avut în zilele de odinioară.
Când poporul lui a căzut în mâna duşmanului,
    nimeni nu i-a sărit în ajutor!
Vrăjmaşii l-au privit şi au râs
    pe seama prăbuşirii lui.

Cetatea Ierusalimului a păcătuit mult
    şi de aceea a ajuns murdară[c].
Toţi aceia care o cinsteau, acum o dispreţuiesc,
    fiindcă i-au văzut goliciunea[d].
Ea însuşi suspină
    şi îşi întoarce faţa.

Necurăţia era pe rochia ei
    şi nu s-a gândit la sfârşitul său.
Căderea ei a fost de neînţeles
    şi n-a fost nimeni s-o consoleze.
„Priveşte-mi, Doamne, durerea,
    căci vrăjmaşul a triumfat!”

10 Duşmanul a întins mâna
    peste toate bogăţiile ei.
Mai mult, ea a văzut neamurile
    intrând în Lăcaş,
când Tu le porunciseşi
    să nu intre în adunarea Ta.

11 Toţi cei din popor suspină,
    căutând după mâncare.
Ei şi-au dat bogăţiile pentru mâncare,
    ca să-şi păstreze viaţa.
Priveşte, Doamne, şi ia aminte
    la cât sunt de dispreţuită!

12 Nu înseamnă nimic pentru voi,
    cei care treceţi pe lângă mine?
Priviţi şi vedeţi
    dacă există vreo durere asemenea durerii mele,
cu care Domnul m-a făcut să sufăr
    în ziua aprigei Lui mânii!

13 Din înălţimi a trimis un foc
    care mi-a pătruns în oase.
A întins o plasă sub picioarele mele
    şi m-a răsturnat.
M-a pustiit
    şi m-a ostenit în tot timpul zilei.

14 Nelegiuirile mele au fost prinse[e] într-un jug[f]
    şi împletite de mâna Sa.
Ele apasă asupra gâtului meu,
    frângându-mi puterea.
Stăpânul m-a dat în mâinile duşmanilor,
    fără ca eu să mă pot împotrivi.

15 Stăpânul i-a tratat cu dispreţ
    pe toţi vitejii din mijlocul meu,
El a chemat o armată împotriva mea,
    ca să-mi zdrobească tinerii.[g]
Stăpânul a călcat-o ca în teasc
    pe fiica fecioară a lui Iuda[h].

16 De aceea plâng,
    iar ochii îmi sunt plini de lacrimi,
căci Mângâietorul meu S-a îndepărtat de mine,
    El, Care îmi înviora viaţa.
Fiii mei sunt îngroziţi,
    deoarece vrăjmaşul a învins.

17 Sionul îşi întinde mâinile rugător,
    dar nu este nimeni să-l mângâie.
Domnul a poruncit pentru Iacov
    ca vecinii lui să-i fie duşmani,
iar Ierusalimul a ajuns
    ca ceva murdar printre ei.

18 Domnul este drept,
    căci m-am răzvrătit împotriva Poruncii Lui.
Ascultaţi-mă, vă rog, toate popoarele!
    Priviţi la durerea mea!
Fecioarele şi tinerii mei
    au mers în captivitate.

19 Mi-am chemat aliaţii,
    însă ei m-au trădat.
Preoţii şi bătrânii mei
    au pierit în cetate,
căutând de mâncare
    pentru a putea trăi.

20 Priveşte, Doamne, cât sunt de nenorocit!
    Măruntaiele-mi fierb,
inima mi se zvârcoleşte înăuntrul meu,
    căci am fost foarte răzvrătit!
Afară, sabia m-a lăsat fără copii,
    iar în casă, ea este precum moartea.

21 Oamenii m-au auzit suspinând,
    dar nimeni nu m-a mângâiat.
Toţi duşmanii mei au aflat de nenorocirea mea
    şi s-au bucurat de ce ai făcut.
Adu însă ziua pe care ai vestit-o
    pentru ca şi ei să ajungă ca mine!

22 Fie ca toată răutatea lor să vină înaintea Ta
    şi poartă-te cu ei
la fel cum te-ai purtat cu mine
    din cauza tuturor nelegiuirilor mele,
căci suspinele mele sunt multe,
    iar inima-mi este sleită!

Notas al pie

  1. Plângeri 1:4 În ebr. Sionul şi Ierusalimul sunt la genul feminin; peste tot în carte
  2. Plângeri 1:6 Ierusalimul; peste tot în carte
  3. Plângeri 1:8 Se referă la necurăţia, din punct de vedere ritualic, a unei femei în timpul menstruaţiei; şi în v. 9
  4. Plângeri 1:8 Eufemism ebraic cu sensul de a avea relaţii sexuale
  5. Plângeri 1:14 Sensul termenului ebraic este nesigur
  6. Plângeri 1:14 Cele mai multe mss TM; LXX: El veghează asupra nelegiuirilor mele
  7. Plângeri 1:15 Sau: El a hotărât pentru mine un timp / când îmi va zdrobi tinerii; sau: El a chemat împotriva mea la o sărbătoare / în care îmi va zdrobi tinerii (vezi 2:6-7)
  8. Plângeri 1:15 Ierusalimul; peste tot în carte

La Bible du Semeur

Lamentations 1

Première élégie : Jérusalem abandonnée à ses ennemis

La cité endeuillée[a]

1Comme[b] elle reste solitaire

la cité qui, naguère, |était si populeuse !
Elle est comme une veuve !
Elle qui était importante |au milieu des nations,
princesse des provinces,
elle est astreinte à la corvée !
Tout au long de la nuit, |elle pleure, et ses larmes |ruissellent sur ses joues.
De tous ceux qui l’aimaient,
aucun ne la console :
tous ses compagnons[c] l’ont trahie
et ils sont devenus ses ennemis.
Juda s’en est allé |dans un pays d’exil, |accablé de misère,
soumis à un dur esclavage.
Le voici qui habite |au sein de peuples étrangers
sans trouver la tranquillité.
Tous ceux qui le pourchassent |l’atteignent
au milieu des détresses.
Les chemins de Sion |sont plongés dans le deuil
parce qu’il ne vient plus personne |pour célébrer les fêtes.
Ses portes sont en pièces,
ses prêtres se lamentent,
ses jeunes filles |sont affligées,
la ville est remplie d’amertume.
Ses oppresseurs |font peser leur domination sur elle,
ses ennemis prospèrent,
car l’Eternel l’a affligée
pour ses nombreux péchés,
et ses petits enfants |sont partis en captivité
poussés par l’ennemi.
La communauté de Sion |a été dépouillée
de toute sa splendeur.
Ses ministres sont devenus |semblables à des cerfs
qui ne trouvent pas de pâture,
qui fuient à bout de forces
devant ceux qui les traquent.
Aux jours de son humiliation
et de sa vie errante,
Jérusalem |se souvient des trésors
qu’elle avait autrefois,
maintenant que son peuple |est, tout entier, tombé |aux mains de l’oppresseur
sans qu’il y ait personne |qui vienne à son secours.
Les ennemis la voient
et font des gorges chaudes |au sujet de sa destruction.
Voici Jérusalem |a gravement péché,
c’est pourquoi elle est devenue |comme un déchet[d].
Tous ceux qui l’honoraient, |maintenant la méprisent,
car ils ont vu sa nudité.
Elle-même en gémit |et se détourne.
Son impureté apparaît |sur les pans de sa robe.
Elle n’a pas songé |à ce qui s’ensuivrait.
Elle est tombée, |sa chute est étonnante
et nul ne la console.
« O Eternel, dit-elle, |vois mon humiliation,
car l’ennemi triomphe. »
10 L’ennemi a pillé
tous ses objets précieux,
elle a vu des gens d’autres peuples
pénétrer dans son sanctuaire.
Pourtant, tu avais dit :
« Ceux-là ne devront pas faire partie |de ta communauté. »
11 Tout son peuple gémit
en recherchant du pain.
Il donne ses trésors |contre des aliments
pour reprendre des forces.
« Vois, Eternel, dit-elle, |et considère
l’abjection où je suis. »

Les plaintes de Jérusalem

12 N’êtes-vous pas touchés,
ô vous tous qui passez par là ?
Regardez et voyez
s’il est une douleur |comparable à la mienne
qui me fait tant souffrir.
L’Eternel me l’a infligée
au jour de sa colère ardente.
13 D’en haut, il a lancé un feu
qui m’a pénétré jusqu’aux os,
il a tendu |un filet sous mes pieds :
il m’a fait reculer
et il a fait de moi |une désolation,
dans la souffrance tout le jour.
14 Il a lié le joug |que composent mes transgressions[e],
sa main les a nouées ensemble,
et elles pèsent sur mon cou.
Il a sapé ma force.
Le Seigneur m’a livrée |au pouvoir d’hommes
auxquels je ne peux résister.
15 Oui, le Seigneur a repoussé[f] |tous les puissants guerriers
qui étaient dans mes murs,
et il a fixé contre moi |un rendez-vous[g]
dans le but de briser |mes jeunes gens.
Le Seigneur a foulé |comme dans un pressoir
la population de Juda.
16 Je pleure donc sur eux ;
j’éclate en longs sanglots,
car le consolateur |qui ranimerait mon courage
est loin de moi.
Mes fils sont tous plongés |dans la désolation,
car l’ennemi |a été le plus fort.

17 Sion étend les mains,
mais nul ne la console.
L’Eternel a donné des ordres,
aux adversaires de Jacob, |pour qu’ils l’encerclent.
Jérusalem est devenue
un déchet à leurs yeux.

18 Mais l’Eternel est juste,
car j’ai été rebelle |à ses commandements.
Ecoutez, je vous prie, |vous, tous les peuples,
et voyez ma douleur :
mes jeunes filles, |mes jeunes gens
sont partis en captivité.
19 J’ai fait appel à mes amants,
mais eux ils m’ont trahie.
Mes prêtres et mes dirigeants
ont péri dans la ville
en cherchant de la nourriture
pour reprendre des forces.
20 Regarde, ô Eternel, |comme je suis dans la détresse ;
tout mon être intérieur |est en bouillonnement.
Mon cœur chavire en moi
parce que je me suis |gravement révoltée.
Tandis qu’à l’extérieur |l’épée me prive |de mes enfants,
à l’intérieur |c’est comme chez la mort.
21 On entend mes gémissements,
mais nul ne me console
et tous mes ennemis, |apprenant mon malheur,
sont dans la joie, |car c’est toi qui as fait cela.
Fais donc venir[h] le jour |que tu as annoncé,
et que mes ennemis |deviennent comme moi !
22 Oh oui, tiens compte |de leur méchanceté,
et traite-les
comme tu m’as traitée
pour punir mes forfaits,
car il n’y a de cesse |à mes gémissements,
mon cœur est affligé.

Notas al pie

  1. 1 titre Les chapitres 1 à 4 forment chacun un poème alphabétique (dont les strophes ou les vers débutent par l’une des lettres de l’alphabet hébreu, dans l’ordre alphabétique).
  2. 1.1 Autre traduction : hélas !
  3. 1.2 C’est-à-dire les alliés dans lesquels elle avait placé sa confiance (voir 2 R 24.2).
  4. 1.8 Autre traduction : un objet de dégoût.
  5. 1.14 Selon le texte hébreu traditionnel. L’ancienne version grecque a : il a fixé son attention sur mes crimes.
  6. 1.15 Autre traduction : écrasé.
  7. 1.15 Autre traduction : il a convoqué une armée contre moi.
  8. 1.21 D’après la version syriaque. Le texte hébreu traditionnel a : tu as fait venir.