Osea 7 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Osea 7:1-16

1Chiar când vindec Israelul,

se descoperă nelegiuirea lui Efraim

și relele Samariei1 Un alt nume pentru Israel (Regatul de Nord) [peste tot în carte]..

Căci ei practică înșelătoria:

hoțul vine înăuntru,

iar ceata de tâlhari jefuiește afară.

2Nu‑și spun în inima lor

că Eu Îmi aduc aminte de tot răul lor.

Acum, faptele lor îi înconjoară;

ele sunt înaintea feței Mele.

3Ei îl înveselesc pe rege cu răutatea lor

și pe prinți – cu minciunile lor.

4Toți sunt adulteri,

sunt asemenea unui cuptor încins de brutar,

care a încetat să mai întețească focul,

de când a frământat aluatul și până la dospire.

5De ziua regelui nostru,

căpeteniile s‑au aprins din cauza vinului,

iar el dă mâna cu batjocoritorii.

6Le dogorește inima ca un cuptor,

atunci când uneltesc.

Toată noaptea mânia lor mocnește,

iar dimineața arde ca flacăra focului.

7Cu toții sunt fierbinți ca un cuptor

și își devorează judecătorii.

Toți regii lor se prăbușesc

și niciunul dintre ei nu Mă cheamă.

8Efraim, chiar el, se amestecă cu popoarele;

Efraim este o turtă care n‑a fost întoarsă.

9Străinii i‑au mistuit puterea,

dar el nu știe.

Începe să aibă păr cărunt,

dar el nu știe.

10Mândria lui Israel mărturisește împotriva lui,

dar el tot nu se întoarce la Domnul Dumnezeul lui,

și tot nu‑L caută, în pofida tuturor acestor lucruri.

11Efraim este ca un porumbel,

ușor de amăgit și fără minte:

mai întâi cheamă Egiptul în ajutor,

apoi se duce în Asiria.

12Când se vor duce, Îmi voi întinde lațul peste ei,

îi voi doborî ca pe păsările cerului.

Îi voi pedepsi

potrivit cu vestea adusă comunității lor.

13Vai de ei, căci s‑au depărtat de Mine!

La distrugere cu ei,

căci s‑au răzvrătit împotriva Mea!

Aș vrea să‑i răscumpăr,

dar ei spun minciuni împotriva Mea.

14Nu strigă către Mine din inima lor,

ci14 Sau: atunci când. gem în paturile lor.

Se însoțesc pentru strângerea grânelor și a mustului,

dar Mie Îmi întorc spatele.

15Eu i‑am instruit, le‑am întărit brațele,

dar ei gândesc rău împotriva Mea.

16Ei se întorc, dar nu la Cel Preaînalt16 Sensul acestui vers este nesigur. Sau Ei se întorc, dar nu în sus.;

sunt ca un arc înșelător16 În sensul de neîntins, slăbit, defectuos..

Căpeteniile lor vor cădea ucise de sabie

din cauza vorbirii lor îndrăznețe;

aceasta îi va face de râs

în țara Egiptului.