Osea 11 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Osea 11:1-12

Dragostea lui Dumnezeu pentru Israel

1„Când Israel era doar un copil, îl iubeam

și l‑am chemat pe fiul Meu din Egipt.

2Cu cât îi chemau profeții,

cu atât se îndepărtau de ei;

jertfeau baalilor2 Vezi nota de la 2:13.

și ardeau tămâie chipurilor cioplite.

3Eu l‑am învățat pe Efraim să meargă,

luându‑l în brațe,

dar ei n‑au recunoscut

că Eu i‑am vindecat.

4I‑am tras cu funii omenești,

cu legături de dragoste.

Am fost pentru ei asemenea celor ce‑și ridică copiii până la obraji,

și M‑am aplecat spre ei ca să‑i hrănesc.

5Dar oare nu se vor întoarce în țara Egiptului,5 Sau: Nu se vor mai întoarce în țara Egiptului.

și nu va fi asirianul împăratul lor,

pentru că au refuzat să se pocăiască?

6Sabia se va dezlănțui în cetățile lor,

le va distruge zăvoarele porților

și‑i va devora din cauza planurilor lor rele.6 Sau: lor, / îi va nimici pe falșii lor profeți, / îi va devora din cauza sfaturilor lor.

7Dar poporul Meu este pornit la necredincioșie față de Mine.

De aceea, chiar dacă Îl vor striga pe Cel Preaînalt,

El nu‑i va înălța nicidecum.

8Cum să te dau, Efraim?

Cum să te predau, Israel?

Cum aș putea să‑ți fac ca Admei?

Sau să Mă port cu tine ca și cu Țeboimul?

Mi se zbate inima în Mine

și toată ființa‑Mi freamătă de compasiune.

9Nu voi lucra după mânia Mea cea aprigă,

nu Mă voi întoarce să‑l distrug pe Efraim,

căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om,

sunt Cel Sfânt din mijlocul tău

și nu voi veni cu mânie.9 Sau: împotriva niciunei cetăți.

10Ei vor merge după Domnul

Care va rage ca un leu.

Când El va rage,

fiii Lui vor veni tremurând din apus.

11Vor veni tremurând

ca păsările din Egipt

și ca porumbeii din Asiria,

iar Eu îi voi așeza în casele lor,“

zice Domnul.

Păcatul poporului

12Efraim însă M‑a înconjurat cu minciună,

iar Casa lui Israel – cu înșelătorie.

Cât despre Iuda, el încă rătăcește față de12 Sau: el este încă răzvrătit împotriva lui… Dumnezeu,

față de Cel Sfânt și Credincios12 Sau: Iuda, el încă umblă cu Dumnezeu, / cu Cel Sfânt și Credincios (sau Care este credincios; sau fiindu‑I credincios)..